Cu adevărat mare este taina creștinătății: Dumnezeu S-a arătat în trup... (I Tim. III, 16)

Cu fiecare an ce trece, vrem nu vrem, suntem martorii aceluiași scenariu potrivit căruia ,,Sărbătorile de iarnă” încep toamna, vestea apropierii Crăciunului este brevetată și revendicată în exclusivitate de către lanțurile de magazine, iar Nașterea Domnului este ,,metamorfozată” în ,,legendă” cu iz de ,,fairytale” și ,,happy-end” ce ni se oferă gata ambalată în aură de ,,magie”.  O ,,magie” a cântecelor, culorilor, dulciurilor, artificiilor, căldurii din șemineu, vinului cald și a ,,bradului îngerului” sub care se împlinesc toate visele și dorințele de peste an.

Pentru unii ,,magia”, în sens larg, este definită printr-un ,,produs al spiritului” sau ca făcând parte integrantă din ,,structura spiritului uman” care nu se ocupă cu altceva decât cu ,,gândirea” omului, așadar, spun aceștia, este cu totul inofensivă, ba dimpotrivă, chiar primenitoare și revigorantă.
,,Gândirea” însă, chiar și pentru ,,specialiștii” în ocultism, cunoaște două direcții: gândirea magică și gândirea pragmatică: Alexandrian, în ,,Istoria filosofiei oculte”, afir­ma cu tărie că: ,,gândirea magică este inerentă inconștientului, pe când gândirea pragmatică provine din conștient. Gândirea magică se manifestă neîngrădită în fabulația copiilor, în vis și în nevroză. Orice om a fost copil, orice om visează noaptea, orice om a trecut printr-o nevroză în urma unui traumatism moral: orice om este deci susceptibil, în fiecare moment al vieții sale, să asiste la apariția, în psihicul lui, a unor paradigme ale magiei ancestrale”.
Cu toate acestea, Crăciunul e dincolo de sfera ,,magicului” și a visului, făcând parte dintr-un tărâm izbitor de pragmatic și de real, nu doar unul  tangențial. Cadourile, darurile și micile atenții nu vizează strict împlinirea viselor sau a dorințelor puse sub ,,bradul îngerului”, ci ele cer și impun, cu necesitate, intervenții și soluții ime­diate, directe și salvatoare, în situațiile limită ale vieții.
Pragmatismul conștient devine imperativ pentru orice pelerin atunci când ajunge în fața Darurilor Magilor, așezate cu evlavie și adăpostite cu grijă la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos și în fața cărora își dă seama că darurile oferite de magi n-au fost idei, concepte, vise sau dorințe ci, în primul rând, valori ce puteau fi convertite în sume care să acopere cheltuielile de adăpostire ale unei Mame ce tocmai a născut și care are nevoie, pentru Fiul ei, de apă, hrană, căldură, scutece și de cele necesare unei supraviețuiri, într-o lume rea, rece și neprimitoare.

Poate că în graba lor, magii, ne­știind pe cine caută, călăuziți fiind de Stea, au luat cu ei aur (gândind că vor afla un împărat), smirnă (crezând că vor găsi un profet) și tămâie (sperând că vor întâlni în calea lor un preot). În fapt, aveau să asiste la venirea în lume a unui Om care era în același timp Împărat, Profet și Preot.
Darurile oferite Pruncului născut în Betleem, aur, tămâie și smirnă (Matei 2,11) ne fac să ne gândim la faptul că cei trei magi aparțineau unor culturi, popoare și civilizații distincte, fiecare cu simbolistica proprie legată de credința în obiecte, esențe, metale sau mirodenii. Aurul, tămâia și smirna au în comun o calitate: își dezvăluie adevărata identitate doar în proximitatea focului. De aceea orice noțiune de jertfă, sacrificiu, altar sau templu, presupune prezența focului și intervenția unui mijlocitor, fie el magoi, mag, magus ori sacerdot.

Despre simbolismul darurilor aduse de magi pruncului Iisus ne vorbește și Inocențiu al Odesei: ,,Magii, acești călători de la Răsărit, înfățișează la ieslea lui Hristos credincioșii; darurile lor închipuiesc simbolic tot ceea ce se putea aduce Mântuitorului nostru din partea noastră, a următorilor Lui. Aurul însemnează darurile materiale; tămâia închipuiește darurile duhovnicești, nemateriale; iar smirna însemnează darurile, așa zicând material-duhovnicești. Sunt oameni care aduc Domnului aur, sunt din aceia care aduc tămâie și sunt din aceia care aduc smirnă; sunt, în sfârșit, din aceia care aduc mai multe daruri deodată. Aur aduc aceia care jertfesc întru slava lui Dumnezeu și în folosul aproapelui câte ceva din ostenelile și câștigurile lor... Tămâie aduc aceia care întrebuințează întru slava Lui și în folosul aproapelui talentele lor, cunoștințele și meșteșugurile lor, care fără îndoială alcătuiesc ceva ce nu se poate cumpăra cu tot aurul... Al treilea dar adus Domnului de Magi a fost smirna. Smirna, ca și tămâia dă mireasmă bună, dar însușirea ei deosebitoare se cuprinde în aceea că e foarte amară, de aceea și închipuiesc bolile, neajunsurile, lacrimile și suferințele care trebuie suportate în duhul credinței și al dragostei.”

Episcopul Nicolae Colan al Clujului spunea, în cartea sa ,,Biserica și națiunea”, că magii închipuiesc ,,popoarele care se înfățișează înain­tea Domnului și Mântuitorului lumii cu comorile sufletului lor național de Dumnezeu dăruite”. Multe a dăruit Dumnezeu și poporului ucrainean dar, la acest praznic al păcii, poate că ar fi bine să ne întrebăm: Ce mai poate oferi, astăzi, acest neam înaintea Celui născut în Betleem? Ce i-a mai rămas de oferit când iarna și zăpada îi vor cosmetiza ororile războiului, molozul zidurilor pră­bu­șite sub obuze, fierul contorsionat și locurile de joacă ale copiilor dintre blocurile de locuințe, devenite ci­mitire?

Părintele Nicolae de la Rohia scria în ,,Jurnalul fericirii” că ,,de Crăciun până și clopotele bat cu duioșie, nu ca la Paști când bat ca să te răscolească”. Nu-i așa că, de acest Crăciun, clopotele ar fi trebuit să ne răscolească? De ce? Pentru că Nașterea Domnului, pentru poporul vecin, nu este nici vis, nici reverie, nici auroră boreală, nici ,,fie ca îndeplinirea tuturor do­rințelor...” și nici turtă dulce, ci este gust amar, porți ferecate, întuneric, ninsoare, frig și ceață. Oare se vor mai găsi pentru ei îngeri păzitori, păstori, magi, oi, stele și copii care să le reamintească faptul că Nașterea Domnului e ,,taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, taina arătării în trup a lui Dumnezeu, taina cea mare a creștinătății?

Sfântul Grigore de Nyssa preciza atât de grăitor: ,,Tot ceea ce este plăcut în viață are nevoie de pace ca să fie bineplăcut. Căci dacă nu avem pentru tot ceea ce se cinstește în această viață: bogăție, sănătate, soție, copii, animale de casă, părinți, ajutoare, amici, pământ și mare, împreună cu tot ce se găsește pe ele, parcuri, vânători, băi, foruri, locuri de exerciții, locuri de plăceri și distracții și tot ceea ce s-a inventat pentru înveselire, adăugând la aceasta spectacolele cele plăcute, desfătările ure­chilor prin muzică, sau dacă se mai află ceva de acest fel, prin care se îndulcește viața celor plăpânzi, toate acestea dacă n-ar fi bunul păcii, de ce folos ar mai fi, atunci când războiul, contrarul păcii, împiedică gustarea lor?” Noi vom continua să mergem la concerte de colinzi, vom fi colindați și vom colinda la rândul nostru familia, prietenii, colegii și vom gusta din cele pregătite pentru masa de Crăciun, ca niște ,,bravi și mari ispravnici”, ,,eroi” și ,,campioni” ai uitării celor de lângă noi...
Nu s-a mai pomenit niciodată atâta fotbal în Postul Crăciunului ca acum. Mi-aș fi dorit ca în meciul finalei Campionatului Mondial să joace echipele Rusiei și ale Ucrainei, ca să văd, cât mai curând posibil, un final al acestei confruntări. Unii vor spune că e imposibil, pentru că nici unii și nici alții nu au participat la competiția din Qatar. Dar în Ziua de Crăciun a anului 1914 credea cineva că e posibil ca pe linia frontului din Flandra să iasă din tranșee soldații germani și englezi și, după ce își vor fi împodobit brazii cu nasturi și cu țigări, să joace meciul de fotbal care a schimbat soarta Primului Război Mondial? Au jucat atunci, bieții soldați, pe terenul nimănui și n-au avut nevoie de arbitri...

Zilele trecute, am văzut la știri un copil ucrainean spunând în fața unui reporter: ,,Noi nu vrem să se termine războiul! Noi vrem să câștigăm!” Mulți vor spune că un copil înțelege puține dar oare nu așa au gândit și martirii în fața morții? Oare nu același lucru l-au mărturisit și ei?: ,,Noi nu vrem să trăim numai de dragul vieții de aici, ci vrem să ne mântuim, de dragul vieții de dincolo!” Ce bine ar fi dacă numărătoarea inversă la aprinsul luminițelor din întreaga lume s-ar transforma în numărătoarea inversă la încheierea oricărui război de pe acest pământ,  de dragul Pruncului ce se va naște în ieslea Betleemului și prin ochii Căruia ne va privi Însuși Dumnezeu! Abia atunci mă voi vedea silit să cred și să recunosc că există, cu adevărat, o ,,magie” a Crăciunului.