„Cruciada” unui preot maramureşean

La numai 36 de ani, un preot cu origini în satul Cărbunar a reuşit să clădească o oază de spiritualitate într-o societate în care domină indiferenţa şi ateismul. În 2006 a plecat în Canada şi, după mulţi ani de trudă şi dăruire, într-o lume în care bisericile sunt transformate la propriu în cazinouri, discoteci şi apartamente, preotul Trif a reuşit să reînvie flacăra credinţei şi să ţină unită comunitatea de români din Saint-Eustache.

Maramureşul a fost considerat întotdeauna un tărâm al credinţei, de aceea, pentru noi pare greu de închipuit o lume care îşi vinde bisericile sau le transformă în discoteci, cazinouri etc. Un preot originar din satul Cărbunar nu numai că a cunoscut această lume, dar a şi reuşit s-o îndrepte.

Vasile Trif are numai 36 de ani şi în 2006 a plecat în Canada, iar trei ani mai târziu a fost hirotonit preot: „De ce am plecat? Probabil pentru că era vârsta când încerci să faci mai mult, să încerci marea cu degetul. Dar nu regret, pentru că orice experienţă în acest drum iniţiatic al vieţii consider că e foarte importantă”.

Primul pas făcut pe pământ canadian a fost continuarea studiilor: „Am făcut studii în ştiinţe sociale, cum ar fi în România asistenţa socială. Am studiat la “Université de Québec à Montréal”, timp de 4 ani, după care am început să lucrez ca şi asistent social pentru Guvernul Canadei. În 2000 am fost hirotonit diacon de P.S. Iustin Sigheteanu, slujind la parohia “Sf. Treime” şi parohia “Sf. Nicolae” din Baia Mare. În 2009 am fost hirotonit la Toronto de ÎPS Nathaniel, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Române Americane (America şi Canada) pentru parohia Sf. Pantelimon de lângă Montreal.

Interesant este că aproximativ 90% dintre credincioşii din parohia mea sunt ardeleni. Din 2009 sunt în aceeaşi parohie, la vreo 30 km de Montréal, în localitatea Saint-Eustache”.

Până să fie preot Vasile Trif aici, în Saint-Eustache, nu exista biserică românească, aşa că preotul a clădit practic de la zero viaţa spirituală a aşezării: „Este un oraş în afara Montrealului, unde sunt stabiliţi foarte mulţi români, care au o situaţie socială şi financiară bună şi era necesară în acea zonă o biserică care să-i adune şi să-i închege ca şi comunitate. Înainte, mulţi mergeau în Montreal la Biserică”.

Astăzi, în parohia părintelui Trif sunt peste 200 de familii, deci peste 500 de români. Preotul spune cu modestie că: „Am reuşit să-i aducem la Biserică şi prin Corul pe care l-am format, avem activităţi culturale, corul este coordonat chiar de un coleg de al meu de facultate de la Cluj, Cătălin Ghiolţan, care are studii în muzică. Pe lângă latura spirituală, acest cor a reuşit să ajungă si la o înaltă ţinută artistică şi profesioanală.

În preajma sărbătorilor, de Crăciun, de Paşte, avem diferite acţiuni cu copiii, facem activităţi culturale de hram, avem costume populare. Hramul Bisericii noastre este Sf. Pantelimon, un sfânt tămăduitor, sărbătorit la 27 iulie.

Rolul Bisericii este acela de a menţine prin credinţă şi spiritualitate identitatea naţională. Am reuşit să-i apropii pe oameni de Biserică comunicând în permanenţă cu ei, contactându-i, şi chiar folosind mijloacele moderne, gen Internet sau Facebook. Biserica nu este anacronică, ea este ancorată în permanenţă în realitate”.

Nu numai preotul şi lăcaşul de cult, ci şi credincioşii sunt „tineri”.

Media de vârstă este undeva la 36 de ani. Preotul spune că cea mai mare minune este că „vin românii la Biserică în acea “mare atee”.

Au existat însă şi minuni impresionante. Preotul povesteşte că: „Activitatea ca şi asistent social se împleteşte foarte bine cu pastoraţia. Lucrând cu persoane în vârstă, care încă îşi mai păstrează credinţa catolică am intrat într-un univers în care am aflat că minunile lucrează, transfigurând fiinţa umană. De exemplu, o doamnă era foarte credincioasă. Fusese foarte bolnavă, diagnosticată la un moment dat cu cancer la gât. Purta un guler, că nu-şi putea mişca gâtul. Şi mergea la liturghiile catolice de vindecare pentru bolnavi. Şi mi-a mărturisit că după liturghie, la chemarea preotului care spunea “să vină în faţă cei care s-au vindecat”, a simţit că o putere îi spunea să-şi arunce gulerul de la gât. A spus că în acel moment a simţit că s-a vindecat. Iar când am întâlnit-o, era fără guler, vindecată. Interesant a fost că a fost contactată de mass-media canadiană, s-au făcut reportaje, dar oamenii, cum sunt bivalenţi, mulţi nu au crezut. Dumnezeu ne descoperă că nimic nu este întâmplător. Mi s-a relatat întâmplarea chiar în săptămâna de dinaintea Duminicii Vindecării slăbănogului din Capernaum.

Consider minune inclusiv faptul că sunt oameni care n-au fost niciodată la Biserică şi, venind la Liturghie, s-au deschis dintr-o dată, ca un receptacul, şi au primit cu bucurie întâlnirea cu Dumnezeu”.

Din păcate, cazurile de biserici transformate în cazinouri sau te miri ce au devenit acolo obişnuinţă. În cel mai bun caz, lăcaşurile de cult ajung săli de concerte şi muzee. Preotul mărturiseşte că: „Am văzut cu ochii mei biserici care au fost transformate în case de locuit. Sunt multe biserici catolice acolo, iar ei nu sunt capabili să le întreţină financiar şi nu au credincioşi. Iar din această cauză le vând. E un semnal de alarmă pentru cei de acolo. Şi prin prisma faptului că, neavând valori religioase familiale, mulţi nu se căsătoresc, stau în concubinaj, nu transmit valorile familiei şi, de aici, neraportându-se la Dumnezeu, intervin multe probleme. Quebec-ul este printre primele provincii din lume ca şi număr de depresii”.

Preotul Trif slujeşte într-o biserică închiriată de la catolici: „Eu slujesc într-o biserică catolică, pe care o închiriem. Fraţii noştri catolici fac liturghii de la 9 la 10, iar noi începem la 11. Credincioşii catolici sunt de vârsta a doua, a treia, şi se minunează că noi suntem tineri şi ne aducem copiii în biserică. Şi ne întreabă cum procedăm, că ei nu reuşesc să-i adune. În principal, românii vin în biserica noastră, dar sunt şi familii mixte. Aici, pe tărâm canadian, am botezat două fetiţe care nu erau botezate şi care ajunseseră la 6, respectiv 8 ani. Părinţi erau catolici şi nu le-au botezat. Printr-o împrejurare fericită, au venit să le botez eu.

Interesant este că ei simt spiritualitatea ortodoxă, ori de câte ori participă la o liturghie ortodoxă, se simt atraşi ca de un magnet. Este foarte captivant pentru ei. Şi muzica, şi ritualul, şi spun “n-am înţeles ce aţi spus, dar parcă am înţeles mesajul”.

Pe viitor, preotul şi-ar dori să construiască sau să cumpere o biserică, ceea ce ar reprezenta o premieră în societatea de acolo.

1975 - Preotul Vasile Trif jr. s-a născut în oraşul Baia Mare, în familia preotului Vasile Trif, pictor şi sculptor, cel care în anul 1990, împreună cu credincioşii Parohiei Ortodoxe Române Sfânta Treime, a pus piatra de temelie Catedralei Sfânta Treime din Baia Mare. A absolvit Facultatea de teologie Ortodoxă, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, România, are un master în Teologie ortodoxă şi, de asemenea, a urmat cursurile Facultăţii de istorie si filosofie la Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca şi este licenţiat în asistenţă socială la “Université de Québec à Montréal”. Locuieşte împreună cu soţia şi copilul în Canada, din 2006. 

Deoarece slujbele sunt oficiate într-o biserică catolică, preotul Trif foloseşte un iconostas …mobil: „Legat de Biserică, am reuşit să facem un mic iconostas din cireş, frumos sculptat, icoanele au fost pictate de tatăl meu, şi sunt mândru de acest lucru. Este foarte interesant cum se potriveşte iconostasul într-un cadru catolic. Iconostasul este mobil. Atât de bine cadrează cu biserica catolică, care este o biserică cu o arhitectură modernă, şi parcă în momentul când punem iconostasul se încălzeşte totul, vibrează totul.”  

Preotul nu se îngrijeşte numai de credinţă, ci şi de identitatea comunităţii pe care o păstoreşte, astfel că, încearcă să-i ajute pe românii de acolo să-şi păstreze limba, tradiţiile şi obiceiurile: „Eu sunt acolo cu familia, cu soţia şi avem un copil de 8 ani. Îi încurajez pe toţi să vorbească româneşte acasă, pentru că stau foarte mult la şcoală şi la activităţile extraşcolare, şi acolo totul e în franceză. La Biserică încercăm să-i integrăm pe copii să simtă româneşte. Grecii, care-s o comunitate foarte închegată, nu renunţă la limbă. Ştiu engleză, ştiu franceză, dar acasă vorbesc greaca. Şi le dau românilor acest exemplu. Dacă nu lupţi pentru identitatea ta, te înghit ceilalţi, te asimilează”.

„Oamenii simt pe pielea lor că, fiind aproape de Bunul Dumnezeu şi conştientizând unele lucruri, li se îndreaptă şi viaţa, au echilibru, primesc răspuns la rugăciuni etc. Am citit un studiu făcut de un sociolog, care a făcut o statistică şi a observat punctual că în Ţările Nordice, unde   s-au depărtat mult de la tradiţie, unde religia este lăsată în afara cetăţii, cazurile de depresie şi de sinucideri sunt foarte multe. Rata de suicid e foarte mare. Iar în ţările unde credinţa e puternică, unde ai nişte valori la care să te raportezi, în comunităţile ortodoxe, cazurile de suicid şi depresie sunt mult mai reduse. Iar astea sunt pe date statistice, făcute de un sociolog francez” - Vasile Trif.