Criza mondiala de hrana

De 30 de ani, nu s-a mai vazut asa ceva: stocurile de cereale nu mai pot asigura hranirea populatiei mondiale decat pe termen de 57 de zile, scrie Geoffrey Lean intr-un numar recent al ziarului britanic The Independent on Sunday, citat de Rompres. Reducerea dramatica a aprovizionarii cu alimente risca sa cufunde lumea in cea mai grava criza pe care a cunoscut-o de 30 de ani incoace. Noi statistici arata ca, pentru a sasea oara in ultimii sapte ani, recoltele acestui an vor fi insuficiente pentru a-i hrani pe toti locuitorii Pamantului. Pana acum, oamenii au mancat pe saturate, luand din stocurile constituite in timpul anilor vacilor grase (imbelsugati - expresie din Biblie, n.red.), dar acestea au scazut, acum, sub pragul critic. In 2006, potrivit estimarilor Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) si ale Ministerului american al Agriculturii, recolta de cereale va scadea pentru al doilea an consecutiv. Potrivit FAO, ea de-abia daca va depasi 2 miliarde de tone, fata de 2,38 de miliarde in 2005 si 2,68 miliarde in 2004, in timp ce apetitul Planetei creste necontenit, pe masura ce populatia sa devine mai numeroasa. Estimarile guvernului american sunt si mai pesimiste: 1,984 de miliarde de tone, adica cu 58 de milioane de tone mai putin decat consumul prevazut pentru acest an. Stocurile alimentare au scazut, de la un nivel suficient pentru a hrani lumea pe timp de 116 zile in 1999, la doar 57 de zile la sfarsitul acestui anotimp, cu mult sub nivelul oficial de siguranta (70 de zile). Preturile au crescut deja cu cel putin 20 la suta anul acesta. Productia a scazut in tarile bogate Criza care se profileaza a trecut - in mare masura - neobservata deoarece, acum, recoltele au scazut in tarile bogate cum ar fi Statele Unite ale Americii si Australia, care, in vremuri normale, sunt exportatori de produse alimentare, si nu in cele mai infometate tari ale lumii. Asa se face ca nici Africa si nici Asia nu au cunoscut o mare foamete. Efectul deficitului se va face simtit treptat, atunci cand populatiile sarace nu vor mai putea cumpara alimente devenite prea scumpe, ori cand propriile lor recolte vor scadea. In intreaga lume, sufera de foame peste 800 de milioane de persoane. In intervalul 1950-1990, randamentul cerealier a crescut de peste doua ori, iar productia, de la 630 de milioane de tone, la 1,78 miliarde de tone. De 15 ani, insa, randamentul creste mult mai lent, iar productia atinge cu greu 2 miliarde de tone. „Taranii au obtinut un rezultat extraordinar, tripland aproape recolta mondiala”, noteaza Lester Brown, care prezideaza, actualmente, Earth Policy Institute (EPI), un reputat institut de cercetare din Washington. „In decursul unei singure generatii, ei aproape ca au dublat productia de cereale fata de cei 11 000 de ani anteriori, de la inceputul agriculturii. Acum, insa, resortul s-a rupt.” Pe langa ameliorarea randamentelor, o alta metoda traditionala pentru cresterea productiei consta in marirea suprafetei de teren arabil. Dar lucrul acesta nu mai este posibil. Pe masura ce populatia creste si terenurile cultivabile servesc la construirea de drumuri si orase - si se epuizeaza din cauza supraexploatarii -, cantitatea de teren disponibila pentru fiecare locuitor al Planetei scade. Ea s-a diminuat cu mai bine de jumatate din 1950 (de la 0,23, la 0,11 hectare pe persoana). Cu toate acestea, daca ar fi bine distribuita, productia alimentara ar permite hranirea corecta a intregii lumi. Desigur, locuitorii tarilor bogate mananca prea mult si cei ai tarilor sarace, insuficient. Cantitati enorme de cereale servesc, insa, la hranirea vacilor - si masinilor. Pe masura ce oamenii se imbogatesc, ei consuma mai multa carne, iar animalele din abatoare sunt, adesea, hranite cu grane. Astfel, pentru producerea a 2 kilograme de carne de vita sunt necesare 14 kilograme de cereale, iar pentru producerea a 2 kilograme de carne de porc, 8 kilograme de cereale. In felul acesta, peste o treime din recolta mondiala serveste pentru ingrasarea animalelor. Masinile au devenit un alt subiect de preocupare, de cand se incurajeaza productia de carburanti ecologici, in scopul combaterii incalzirii climei. In Statele Unite, s-a declansat o „bataie pe porumb”, prin utilizarea unei parti a recoltei pentru producerea unui biocarburant, etanolul - gratie subventiilor considerabile ale guvernului Bush, care ar dori, astfel, sa contracareze criticile referitoare la refuzul sau de a ratifica Protocolul de la Kyoto. Un singur plin de etanol pentru un 4x4 masiv, aminteste Lester Brown, necesita tot atatea cereale cate trebuie pentru hranirea unei persoane pe timp de un an de zile. In 2006, cantitatea de porumb american utilizata pentru fabricarea carburantului va fi egala cu cea vanduta in strainatate. In mod traditional, exporturile americane contribuie la hranirea a 100 de tari, in majoritatea lor, sarace. Protectia mediului inconjurator Incepand de anul viitor, volumul consumat de automobilele americane va fi mai mare decat cel al exporturilor, iar partea disponibila pentru hranirea tarilor sarace risca sa se reduca in curand. Uzinele pentru producerea etanolului existente ori in faza de proiect in statul Iowa, marea regiune cerealiera a Statelor Unite, vor absorbi practic intreaga recolta a acestui stat. Saracii infometati vor fi, atunci, pusi in concurenta cu proprietarii de masini. O lupta pierduta dinainte, daca luam in considerare faptul ca ei consacra deja hranei 70 la suta din veniturile lor scazute. Fabricarea unor masini care sa consume mai putin carburant si consumarea unei cantitati mai mici de carne ar atenua problema, dar singura solutie pe termen lung este de a le permite tarilor sarace - si indeosebi populatiilor lor celor mai defavorizate - sa isi mareasca culturile destinate hranei. Cea mai buna cale de a reusi lucrul acesta este de a-i incuraja pe micii agricultori sa prefere culturile care protejeaza mediul inconjurator. Studiile efectuate de Universitatea din Essex arata ca lucrul acesta permite dublarea randamentului. Lumea trebuie, insa, sa constientizeze urgenta situatiei. „Ne aflam pe marginea prapastiei”, avertizeaza Lester Brown. „Istoria ii judeca pe conducatori in functie de capacitatea lor de a face fata marilor probleme. Iar, pentru generatia noastra, sunt riscuri importante ca marea problema sa fie siguranta alimentara.” The Independent on Sunday