Cristale de nuc si cerneluri amare

Nu stiu in ce masura un om poate fi cunoscut dupa cartile pe care le scrie. Aflat la debut, s-ar zice ca Mircea Crisan abia s-a nascut in spatiul poetilor, ceea ce ingreuneaza cunoasterea. Si, cu toate astea, Mircea Crisan scrie o “poezie a interstitiilor”, dupa cum afirma profesorul Cornel Munteanu, ceea ce se cheama ca e un copil precoce. Copilul asta zice ca a ramas in pietrele ingerilor si ca daca ingroapa cateva litere in lemnul cerului, ii cresc in oase asfalt sau sticla. Din cand in cand, coboara in pamant, ca sa se vada adapat de ispite. Alteori, isi da foc aschiilor crescute in loc de unghii, ca sa aiba cele mai frumoase maini arse de poezie. Pentru el, cuvintele sunt constelatii tricotate in masina de scris si poate de aceea calca descult printre litere, ca sa stoarca veninul clipei. In vreme ce zeii se bat cu bulgari de cristal pe buzele unei sirene cu vis de tamaie, primul sau volum de versuri pare ca se transforma intr-o declaratie de iubire ce arde zapada si topeste focul. Te uiti printre Cristale de nuc si cerneluri amare si nu-ti ramane decat sa remarci, cu nostalgie: “Copiii din ziua de azi…” Ioan BOTIS