''Crima'' din muzeu

La plecarea din functia de sef al sectiei de Etnografie din cadrul Muzeului Judetean Maramures, Georgeta Iuga a lasat un proiect de restaurare profesionist, realizat in colaborare cu Livia Bucsa si Niels Auler, cei mai mari specialisti din tara in domeniul restaurarii constructiilor din lemn. Din pacate, proiectul a fost ignorat. Aceasta ignorare si lipsa unui restaurator de profesie in cadrul Muzeului de Etnografie au dus la distrugerea unui monument de arhitectura populara. In posesia Muzeului de Etnografie din Baia Mare se afla o casa borseana, nominalizata ca monument de arhitectura populara. Dupa ce a fost achizitionata de muzeu, casa respectiva a fost demontata, adusa in Baia Mare si remontata in spatiul muzeal de pe Dealul Florilor, in colaborare cu specialisti de la Comisia Monumentelor. A venit insa momentul in care muzeul a fost nevoit sa retrocedeze 6 hectare de teren, casa borseana fiind amplasata in zona retrocedata. Pentru a ramane in perimetrul Muzeului de Etnografie, constructia a fost mutata cu aproximativ 100 de metri. Monument taiat cu drujba Mutarea casei (care poarta inca inscriptia in chirilica Popa Gavrila Timis si anul construirii ei, 1799), operatiune desfasurata in cursul anului trecut, s-a facut cum nu se poate mai neprofesionist, pentru a pastra o exprimare eleganta. Grinzile lungi de 12,8 metri care reprezentau peretele din spate al casei (foarte probabil e vorba de o casa parohiala, dimensiunile ei sustinand afirmatia ca era o casa importanta in cadrul comunitatii borsene) au fost taiate cu drujba! La refacerea casei s-au folosit (si pentru a acoperi taieturile) cativa stalpi de sustinere, rezultand o solutie constructiva inexistenta in casa originala. Mai mult, pentru ca era necesara inlocuirea majoritatii grinzilor deteriorate, s-a gasit varianta folosirii in locul acestora a unor fosti stalpi de telegraf. Numai ca stalpii respectivi aveau o lungime mai mica decat grinzile casei si atunci, pentru ca stalpii nu puteau fi intinsi, s-a ales solutia scurtarii grinzilor originale, rezultand o constructie cu ceva mai mica, cat sa nu bata la ochi... In varianta actuala, casa borseana seamana mai mult cu casele sinistratilor decat cu un monument de arhitectura populara maramureseana. De fapt, din toata casa s-au pastrat doar cateva grinzi, si acelea fragmentare si adaugite cu diferite esente lemnoase, stalpii de la prispa si cadrul usii de la intrare, pe care se mai poate descifra inscriptia de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. In rest, casa poate fi considerata ca fiind proprietatea domnului Morse. Se vede de la o posta ca restaurarea a fost facuta de un neprofesionist. Nici macar stalpii de telegraf nu au acelasi diametru, diferentele fiind stridente. Cu toate ca “restaurarea” a inceput anul trecut, casa este in continuare neterminata, locul din apropierea casei avand aspectul unui santier parasit. Casei ii lipsesc ferestrele si usa de la intrare, in schimb a aparut o “intrare” in peretele din spate, perete care la origine era intreg. Am inteles ca, in curand, “intrarea” va fi desfiintata prin adaugarea unor scanduri… Cu siguranta, executia va reprezenta o noua “capodopera” arhitecturala, la fel de hidoasa ca si restul solutiilor arhitecturale folosite pana acum. Trebuie demolata! Despre monstruozitatea de pe Dealul Florilor am stat de vorba cu lector univ.dr. Livia Bucsa, sefa sectiei de restaurare din cadrul Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu. “Am vazut constructia cand n-avea inca acoperis si era degradata de ploaie si ciuperci. Era o ciupercarie intreaga acolo. Intr-adevar, nu se putea salva mare lucru din ea, dar ce s-a facut acolo seamana cu tratarea unui bolnav de cineva care n-are habar nici macar de leacuri traditionale, pentru ca si oamenii simpli, de la tara, care au vazut cum se construieste o casa, ar fi reusit sa o reconstruiasca mai bine. Este o bataie de joc, ca nu pot sa spun altfel! Este o demonstratie foarte clara ca fara specialisti, fara oameni de meserie, nu poti sa faci un lucru serios intr-un muzeu. Cum poti sa faci asa ceva intr-un muzeu in care vin vizitatori exact pentru a vedea arta constructiilor in lemn din Maramures? Casa era din lemn rotund, aparent. Asta era una din frumusetile ei, alaturi de proportie. Daca bagi niste lemn din asta putred, din stalpi de telegraf, dincolo de mirosul respingator, obtii un aspect estetic ingrozitor. In interior, bucatile sunt taiate la nimereala. Cred ca n-am putut sa numaram cate greseli sunt, nu de constructie, greseli de cel mai jos nivel. Au masurat cu pasul, nici macar n-au masurat cu metrul! Exact in dreptul usii, pe prispa, trebuia sa fie un stalp. Ancadramentul este sus, dar stalpul nu l-au mai pus, pentru ca nimerea in dreptul usii. Asa masuratori au facut… Sarpanta e pusa prost si o sa o ia vantul. E ceva ingrozitor ce-au facut! Trebuie facuta propunerea ca respectiva casa sa fie demolata! Despre faptul ca au taiat grinzile cu drujba, ce sa zic? Eu le-am spus ca asa ceva nu se face. Lemnele astea au o frumusete a lor, data de patina timpului. E foarte bine ca s-a gasit cineva sa ia atitudine. Va rog sa faceti ceva, pentru ca este o rusine pentru intreg Maramuresul!”, a declarat Livia Bucsa. Bomboana de pe coliva Daca tot am facut apel la autoritate, l-am contactat pe arhitectul Niels Auler, cel mai mare specialist din Romania in restaurarea constructiilor din lemn. “Atata vreme cat acolo au functionat niste oameni importanti locali… Acolo s-a facut un masacru! Pur si simplu s-a masacrat cladirea! Practic, constructia trebuie scoasa de pe lista monumentelor si din circulatie. Trebuie demontata si carata de acolo. E o rusine! Ea nu mai poate ramane in muzeu. Lucrarea s-a facut in necunoasterea totala a tehnicii lucrului in lemn. Parca ar fi lucrat niste zidari acolo, nu niste lemnari. Domnule, s-a lucrat intr-o totala ignorare si necunoastere a tehnicilor elementare de lucru cu lemnul. Asta e... Nu poti intr-un muzeu al lemnului sa prezinti un exponat care contrazice de la A la Z ABC-ul lemnarului. Nu se poate asa ceva! Trebuie neaparat s-o demonteze! Daca pastreaza acest exponat in muzeu, risca sa se faca de ras pe tot mapamondul. Daca un turist face cateva fotografii si le publica in strainatate, pot sa-si dea foc… Sigur ca e o pierdere, dar eu nu vreau sa insist asupra acestei pierderi. E o pierdere mult mai mare pastrarea ei in situ. Aduce un mare deserviciu mesterilor lemnari autentici. Pastrarea unei asemenea catastrofe acolo neaga insasi existenta acelui muzeu si a valorilor lui. Este, pur si simplu, bomboana de pe coliva…”, a afirmat Niels Auler. Inutil ca noi, nespecialisti in domeniu, sa mai facem vreun comentariu asupra acestui subiect… Ioan BOTIS, Nicolae TEREMTUS