Crăciunul în Maramureş, de-a lungul vremii

Reporter: Noi, maramureşenii suntem mândri de obiceiuri, de tradiţii, de formulări ca aceasta: Crăciun în Maramureş! Ce se poate spune despre această sărbătoare?

Janeta Ciocan: Crăciunul este una dintre cele două mari sărbători ale Creştinătăţii. Aceste sărbători ale creştinilor se practicau în teritoriile ocupate de aceştia şi erau foarte iubite de oameni. De aceea nu au putut fi şterse din mentalul colectiv. Crăciunul este o sărbătoare în care putem descifra multe obiceiuri care vin dinainte de Creştinism. Este interesant că avem în această perioadă a sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou o continuitate, chiar din Antichitate. Pentru că, în Antichitate, în Imperiul Roman, sărbătorile zeului Saturn (Saturnaliile) erau între 17 şi 23 decembrie, urmate de ziua de 25 decembrie în care era sărbătoarea zeului Mithra, cel care reprezenta Soarele. Urmau sărbătorile lui Ianus, cel cu două feţe, una care privea spre trecut şi cealaltă ce privea spre viitor, de fapt trecerea dintre ani. Mai ales Saturnaliile ne-au lăsat foarte multe amprente. Maramureşul, din acest punct de vedere excelează.

Rep.: Putem exemplifica?

J.C.: Da! De exemplu, tăiatul porcului! Saturnaliile cu astfel de eveniment începeau! Era sacrificată o scroafă pe altarul templului în prima zi, 17 septembrie. Această zi era dedicată zeului. Dar de a doua zi, fiecare familie sacrifica porcul ei.

Această sărbătoare era foarte iubită deoarece se dădeau multe ospeţe. Mergeai în vizită şi chemai la tine prietenii, rudele. Se făceau tot felul de cadouri. Ele nu erau scumpe, ci erau cadouri obişnuite: mâncare, fel şi fel de păpuşele, lumânări. Dar, interesant, în această sărbătoare se ştergeau diferenţele sociale. Toată lumea era egală. Sclavii cu stăpânii inversau rolurile. Se abandona îmbrăcămintea normală, togii-le, o ţinută sobră, erau înlocuite cu îmbrăcăminte de origine greacă, mai colorată, mai plăcută vederii, dar socotită ca fiind inferioară.

Noi avem în 20 tăiatul porcului, în ziua de Ignat. Maramureşenii îi spun Ignatul porcului. Dar nu numai în Maramureş! Este un obicei practicat pe tot teritoriul românesc. Biserica l-a aşezat pe sfântul Ignat peste această sărbătoare. Se spune că acest sfânt este purtător de Dumnezeu. De ce? O poveste spune că el este copilul pe care Isus a pus mâna atunci când a spus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine!” Şi pentru că Isus l-a atins, se spune că este purtător de Dumnezeu.

Rep.: Cum erau sacrificaţi porcii?

J.C.: În ziua sacrificiului, toate gesturile care se fac au o anumită semnificaţie. Şi dacă nu s-ar produce exact aşa, atunci carnea porcului s-ar altera, nu ar mai avea gustul care plăcea oamenilor.

Interesant este că UE ne cere acum o anumită procedură la sacrificarea animalelor. Dar ei nu au ştiut că întotdeauna noi am avut grijă ca acest porc să nu sufere în momentul în care este tăiat. Tocmai în această idee, să nu se altereze gustul cărnii. Dacă porcul era chinuit, carnea ar fi devenit aţoasă.

În acest sens era ales cu mare grijă cel care tăia porcul pentru ca în momentul tăierii să moară fără a suferi prea mult.

Erau scoase din proximitatea ariei unde se petrecea tăierea porcului toate persoanele miloase. Se credea că porcul simte mila şi ar fi murit cu greutate.

Iată câteva lucruri care nu spun că normele UE sunt respectate de noi, de mult.

După tăierea porcului urmează realizarea preparatelor. Acum se fac o parte cu sânge. În trecut nu se făceau astfel de preparate. Sângele porcului era adunat într-un vas în care se punea făină de mălai după care se usca. Acest preparat se folosea în medicina populară, peste an. Orice boală aveai, se lua un pic din făina uscată şi se ardea pentru a respira aerul impregnat.

Apoi, avem celelalte gesturi ritualice, chiar înainte de tăierea porcului. Lui i se face semnul crucii, imediat după tăiere, la ceafă se crestează în formă de cruce pentru ca să iasă sufletul repede şi uşor.

Toate aceste practici erau respectate altfel ar fi dus la degradarea cărnii.

După acestea începe prepararea mâncărurilor tradiţionale de Crăciun pentru că, aceste mâncăruri se făceau, dar ele nu se mâncau până la Crăciun. Mai ales femeile erau cele care ţineau postul destul de strict. Nici măcar nu gustau! Un bărbat din casă era cel care era delegat să guste pentru a vedea dacă mai trebuie sare sau condimente.

După tăierea porcului, atât femeile, cât şi bărbaţii se ocupau cu terminarea pregătirilor, a curăţeniei. Peste tot trebuia să fie curat.

Să nu uităm că o bună bucată de timp, Crăciunul şi Anul Nou se sărbătoreau deodată. Nu era diferenţiere. Se aduceau de pe câmp destule furaje suficiente, dacă erau afară, pentru a avea pe perioada sărbătorilor. Tot atunci se aducea butucul de Crăciun. Acum, la noi nu se mai practică, dar şi aici s-a făcut!

Specialiştii spun Butucul era considerat un zeu local ce era sacrificat prin ardere. Acest butuc trebuia să fie suficient de mare încât să ardă din seara de Ajun până se terminau sărbătorile de Anul Nou! Un trunchi de copac care se tot împingea în foc. Cenuşa rezultată era folosită ca îngrăşământ la pomi fructiferi.

Rep.: Ce urma după curăţenie?

J.C.: Urma masa de Crăciun! Dar trebuie făcută o diferenţiere între masa de Ajun şi masa din 25. Ajunul Crăciunului, ziua de 24, trebuie să aibă masa încărcată, dar cu bucate de post. Bucatele de dulce se pun pe masă doar în 25. La fel de interesant, pe masă trebuie să fie 12 feluri de mâncare, toate de post. Cele 12 feluri de mâncare închipuind-ui pe cei 12 Apostoli. Este important ca în ziua de Ajun să fie totul gata pentru că vin copiii la colindat, începând cu ora 10.

Copiii sunt sufletele cele mai curate, tocmai de aceea încep ei Colindatul. Pentru a-i aştepta, femeile au grijă să prepare colăceii, cocuţi, cum se numesc la noi. E un obicei în zona Codrului, spre Ulmeni, în satele respective, copilul când pleacă îşi ia de acasă cel mai mare cocuţ pe care l-a făcut mama lui ca să fie sigur că va primi şi el, la rândul lui, pe unde va merge, cel mai frumos cocuţ. Fiecare copil are traistă pentru a aduna. Nu se dau bani!

Aici, în Maramureş, banii au apărut cu siguranţă după a doua jumătate a secolului 20. Până atunci, răsplata era doar în mere colaci şi nuci. Exact cum se practica şi la Saturnalii.

Urma ceata de feciori, care era foarte importantă. Dacă satul era mare puteau fi şi două cete de feciori. Cetele aveau gazda lor, unde învăţau să colinde. Această perioadă era foarte importantă deoarece învăţau să socializeze şi să respecte anumite norme. Învăţau, de asemenea, ce înseamnă voluntariatul din ziua de azi. Adică, gazda era de-obicei un om foarte bătrân, care ştia foarte bine colindele, dar era slăbit, fără putere. Şi tinerii prestau acolo diverse munci, aranjau curtea şi toate ce trebuia într-o gospodărie.

Rep.: Feciorii ce primeau ca răsplată?

J.C.: Feciorii primeau de-obicei şi cârnat, dar mai ales vestitul colac, făcut rotund, cu gaură în mijloc. În Fersig, un om bătrân de 90 de ani ne-a spus că acei colaci erau adunaţi pentru momentul în care se dădea drumul la dans.

În vechime postul însemna să te abţii şi de la petreceri, nu ca azi, când posteşti, dar te duci la bal.

Dansul era foarte important. Băieţii adunau aceşti colaci şi cârnaţii, iar în fiecare seară, după ce se dădea drumul la dans, se putea mânca, acolo, împreună, de către tineri şi de către bătrâni.

Colacii rotunzi era făcuţi doar de familiile care aveau fată în horă, sau de măritat. Fetele nu puteau intra în horă decât dacă erau chemate.

Băieţii, când mergeau la colindat, cereau voie ca fata respectivă să poată participa la horă, ceea ce era şi o cinste pentru casa respectivă.

Se termina în ziua de Crăciun, dimineaţă. Aici aş vrea să fac o diferenţiere.