Craciun la tara

Adriana SZABO adriana@gazetademaramures.ro Porniti colindul, scoateti saniile, lustruiti-le talpile sa alunece ca vantul si rugati-va pentru sarbatori pline de zapada. Scoateti ornamentele din cutii si pregatiti bradul. Vin sarbatorile, sa fie asa cum v-ati dorit! Troiene de zapada, urme de lup cand bateau padurile dupa brad de Craciun si mirosul de costita si carnati afumati erau elementele nelipsite de sarbatori, acum mai bine de un deceniu. De atunci, nici iernile nu mai sunt la fel. Bunicile povestesc nepotilor despre zapezile ce doar intr-o noapte treceau de buza gardului. Pe atunci, deliciul sarbatorilor il faceau cozonacii cu nuca abia scosi din cuptor, sarmalele cu carne proaspata de porc taiat in ajun. Veneau sarbatorile in Sabisa, se batatorea zapada sub talpile saniilor, era vacanta, copiii stateau cu sanii, cu pungi, pe drumuri si dealuri. Seara, cu bunicile in bucatarie, se intreceau la spart nuci si ales samburi pentru cozonacul rumen ce avea sa iasa din cuptorul de afara. Lucrand, cu glas aproape stins, aceleasi bunici isi invatau nepotii “corinda” pentru seara de ajun. In fiecare an trebuia sa fie alta. Tati si bunici crapau busteni grosi, sa fie lemne de foc pe mai multe zile. Mamele se ocupau cu confectionarea costumelor pentru piese, ici mai puneau un tricolor, colo un clopotel. Bunicii erau principalii furnizori de caciuli de blana, fara de care costumul nu ar fi fost intreg. Venea in sfarsit seara cand pe cer sunt mai multe stele ca in oricare alta noapte de peste an. Cu ochii la cerul sticlos, pe zapada inghetata, oamenii ieseau sa mearga la biserica palcuri, palcuri. Ici colo se intersectau cu copiii care isi incepusera deja colindul. La case, cararile prin zapada erau facute de cu ziua, iar cainii erau legati mai strans. Biserica era mereu neincapatoare, cei plecati veneau acasa. Slujba era mereu speciala, iar feciorii si barbatii faceau Irodul in biserica, apoi la casa preotului si, in cele din urma, la casele celor ce-i invitau. Prea adulti in timpul anului, de cum incep sa sune colindele la case, oamenii incep sa isi aduca aminte. Nostalgia amestecata cu emotie ii cuprinde pana la unu. “Ma duceam cu sora mea la colidat, ne ducea bunicul, ca eram mici si ne temeam de mosii aceia costumati, mosi cu dronji, cum le spuneam atunci. Nu imi amintesc sa fi colindat pentru bani, deliciul nostru erau prajiturile cu care ne serveau la fiecare casa si ici colo cate un mar, ceva. Apoi, mergeam la cealalta bunica, care in fiecare an ne astepta cu coci in forma de porumbel. Le punea ochi de carbune si mereu ne spunea sa avem grija sa nu mancam si carbunele. Dupa ce am mai crescut, am umblat cu steaua, apoi cu viflaimul, cu turca (capra). De cum intra Postul, incepeam repetitiile pentru piesa. Repetam la casa fiecaruia. Seara de Craciun era un adevarat maraton, incercam sa ajungem cam la tot satul, fara discriminari. Cel mai mult zaboveam la casele noastre, unde ne trageam sufletul. Dupa o noapte de frig si umblet, cu obrajii imbujorati, ne intorceam acasa”, povesteste Adrian Mihai, 25 ani. Impodobitul bradului devenea o munca de echipa imediat ce copiii cresteau suficient cat sa nu se mai incurce in beteala, sa nu mai sparga globuri si sa ajunga sa le puna pe brad. Bomboanele rezistau maxim pana in seara de ajun. Tiptil, pe intuneric, bomboanele dispareau din ambalaj... “Casa era altfel in momentul in care impodobeam bradul, lemnele puscau in soba, iar noi abia asteptam sa pornim instalatia pe brad. Aveam o instalatie cu 10 becuri, acoperite de clopotei din plastic pictat, colorati in cinci culori. Si stiti ce e frumos? E inca functionala, asa veche si aparent banala. Dupa 1990 au aparut cele cu 100 de beculete, care palpaie, canta... nici nu stiu cate am schimbat de atunci, dar cea veche inca rezista si mi-e tot mai draga. Mai e apoi felul in care impodobeam bradul. Tata cumpara an de an macar doua, trei globuri noi. Treptat, cele traditionale au devenit tot mai greu de gasit, in schimb chinezariile astea de calitate proasta sunt peste tot. Mie nu-mi place stilul occidental, cu bradul amenajat intr-o culoare. De mica, aveam globuri de toate felurile. Mai am unele care stau an de an pe brad, de cand am inceput eu sa pricep ce e acela brad si asta se intampla acum 20 de ani. Stiu ca imi alegeam balonul (ca asa le ziceam noi) preferat in fiecare an. Cea mai mare bataie a fost pe un felinar mic de tot si pe cele in forma de casuta. Anul acesta, ca de altfel in ultimii ani, imi doresc sa ninga, sa imping zapada de pe scari, sa fac un derdelus pe pod, sa ma dau mult cu sania si apoi sa mananc sarmalele mamei”, povesteste, razand, Mariana, 24 ani. Cursa prin supermarketuri dupa specialitati culinare de tot felul si cadourile puse in soseta tipic americana ce sta atarnata undeva pe soba nu au nimic de a face cu sarbatorile de iarna traditionale. Pentru unii, si Craciunul a devenit o moda, casa trebuie sa fie mai frumoasa decat a vecinului, achizitiile mai opulente, iar sufletul deschis spre darnicie e un mit. Pentru toti cei care mai stiu sa se bucure de sarbatori, Craciun Fericit si un An Nou mai bun.