Costurile târzii ale educaţiei timpurii

Învăţământul obligatoriu va începe de la vârsta de doi ani. Teoretic, educaţia timpurie e benefică, numai că, nimeni nu ştie cum şi cine va suporta costurile legate de infrastructură, în condiţiile în care multe şcoli din mediul rural nu au încă grupuri sanitare. Mai mult, Guvernul aruncă din nou pisica în curtea primăriilor.

Guvernanţii întâi decid şi apoi gândesc şi fac calcule. Teoretic, de anul viitor, învăţământul preşcolar va cuprinde şi copiii de 2 ani. După ce a desfiinţat sistemul de creşe comuniste, acum statul ar vrea să le redeschidă cu dexteritatea cu care ar întoarce o tăbliţă de „închis” în „deschis”.

Evident, teoretic, învăţământul timpuriu e benefic. Şi-apoi, studiile arată că grupurile dezavantajate provin în general din copiii din mediul rural şi familii sărace, care nu reuşesc să-şi dezvolte până la 3 ani un vocabular de minim 1000 de cuvinte, aşa cum ar fi normal. Şi-apoi, tot mai multe ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est apreciază că educaţia timpurie a copiilor reprezintă un pas determinant în stabilirea parcursului şcolar şi doresc să extindă sistemul educaţional obligatoriu, prin includerea copiilor de 2-6 ani în pregătirea preşcolară (creşă, grădiniţă).

Numai că, niciuna dintre aceste ţări nu a dat întâi legea şi abia apoi a gândit pârghiile de aplicare a ei, cum a făcut România. Legea există, dar normele metodologice, ba. Aşa că nimeni nu ştie cine se ocupă de infrastructura necesară, cine dă banii, cine plăteşte îngrijitorii.

Întrebarea a fost adresată şi Ministrului Educaţiei, de către deputatul Mircea Man. Dar se pare că nici ministrul nu ştie, pentru că, în loc de răspuns, Remus Pricopie se mulţumeşte să citeze legea, care spune că învăţământul preşcolar se organizează în creşe, grădiniţe şi centre, iar fondurile sunt asigurate de bugetele locale.

Numai că, în condiţiile în care multe primării abia au bani de lemne şi n-au reuşit nici măcar să construiască un grup social în şcoli sau să introducă apa, e greu de crezut că vor avea bani pentru a oferi toate condiţiile necesare unor copii de 2 ani, care sunt mai speciale decât ale celor mari.

Filip Pavel, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Maramureş, explică: „Era descoperit intervalul de vârstă de la 2 la 3 ani. Că la 2 ani se încheie concediul de maternitate pe actuala legislaţie. Şi atunci, de la 2 la 3 ani rămâne o grupă de vârstă neacoperită. La aceasta i se zice „educaţie timpurie”.

Această educaţie, în momentul de faţă, este acoperită de creşă. Creşele sunt în administraţia primăriilor, nu sunt ale Inspectoratului Şcolar. Concret, primăria Baia Mare administrează creşele din Baia Mare. În creşe se face educaţie timpurie, ante preşcolari. Copiii sunt la creşă de la 2 ani, iar de la 3 ani intră la grădiniţă. Grădiniţa nu este încă prin lege stabilită ca fiind obligatorie. Doar clasa pregătitoare este considerată obligatorie conform legii, mai exact, copilul trebuie să fi trecut prin clasa pregătitoare ca să ajungă în clasa I. Pe intervalul de la 2 la 3 ani apare următoarea chestiune: lipsa unei forţe de muncă antrenate. Această forţă de muncă ar trebui să aibă competenţe de îngrijire şi de educaţie timpurie. Chestiunea aceasta încă nu este clarificată. Pe de altă parte, există o tendinţă pe plan mondial de a coborî educaţia formală, aceasta în formă instituţionalizată, la cote de vârstă cât mai mici”.

Pavel nu ştie însă, din cauza nebuloasei legislative, în administrarea cui vor fi creşele: „Nu ştiu. Pentru asta trebuie acte normative şi nu a apărut aşa ceva”.

Mai mult, experimentele de până acum arată că implementarea unei astfel de măsuri nu e chiar floare la ureche, din niciun punct de vedere: „S-au făcut experimental în grădiniţe nişte grupe de acestea cu copii între 2 şi 3 ani. Dar s-a demonstrat că este foarte dificil, pentru că la 2 ani copilul nu are deprinderile de a mânca singur şi de a folosi toaleta. Şi acolo trebuie personal de îngrijire special. Grădiniţele sunt pe o anumită normare, care nu acoperă necesarul de personal de îngrijire pentru acest lucru. Deci, pentru asemenea grupe la grădiniţe va trebui să se facă altfel de încadrări de personal, pentru că aceşti copilaşi de la 2 la 3 ani au nevoie de îngrijiri speciale.

Pentru că la 3 ani ştie deja să mănânce şi merge singur la toaletă, iar educatoarea se poate descurca chiar şi cu 25 – 30 de copii. Trebuie bine gândit aspectul de încadrare a personalului pentru a asigura îngrijirea corespunzătoare.

Pe lângă asta, trebuie să existe săli speciale şi toaletele adaptate, şi să ţinem cont că aceşti copii trebuie să doarmă. Se ştie că după Revoluţie majoritatea creşelor au dispărut şi se pare că acum se redeschid. Dar în administrarea primăriilor. Părinţii nu plătesc pentru creşe, dar plătesc pentru masă, pentru că este vorba de program prelungit. Nu este uşor de aplicat o asemenea măsură şi deocamdată nu sunt norme metodologice. Cred că cea mai mare problemă va fi la încadrare, pentru că trebuie să se dea mai multe posturi de îngrijitori”, spune Pavel.

Primarii care au tot primit an de an mai multe obligaţii şi atribuţii care le istovesc bugetele, habar n-au de unde vor lua banii, pentru că şi aşa, cea mai mare parte a bugetelor locale merge pe funcţionarea învăţământului. Încă o sarcină în plus, ce mai contează, în viziunea guvernanţilor?

„S-au făcut experimental în grădiniţe nişte grupe de acestea cu copii între 2 şi 3 ani. Dar s-a demonstrat că este foarte dificil, pentru că la 2 ani copilul nu are deprinderile de a mânca singur şi de a folosi toaleta. Şi acolo trebuie personal de îngrijire special. Grădiniţele sunt pe o anumită normare care nu acoperă necesarul de personal de îngrijire pentru acest lucru”.