Corespondențe simbolice între arta iconografică, pictură și artă monumentală – II

În cadrul orelor de curs și lucrări practice de atelier la Tehnicile artelor plastice și decorative, am stabilit teme iconografice cum ar fi: pictura pe sticlă – icoană populară după izvoadele din Transilvania (la anul I), iar la anul II – pictura pe lemn – icoana bizantină (pe fond poleit cu foiță de aur) după icoane din arta medievală românească, arta bizantină, arta rusă, iar la anul III – tehnica mozai­cului (mozaicul în casetă cu repre­zentări de icoane bizantine, motive deco­rative florale, cadraje ornamentale). Un lucru îmbucurător îl constituie abordarea tehnicii „picturii” în mozaic, această „pictură pentru eternitate”, la bisericile de zid din Maramureș și nu numai. O reprezentare monu­mentală a hramului bisericii Sfântul Ilie din Baia Mare este un medalion cu diametrul de 3,5 m, realizat în tehnica mozaicului policrom, îl reprezintă pe Proorocul Ilie în gura peșterii, hrănit de corb, conform perceptelor din Erminie.

Chipul elaborat prin axe compo­ziționale curbe, alternând cu ordonarea ritmică a liniilor oblice, de pe veșminte, racordate la planurile succesive de reprezentare a stâncilor susținute de dia­logul lumină-umbră, conferă dina­mism compoziției încadrate în cerc.
Trebuie menționat, aici, că acest efort creator având ca tematică universul iconografic, s-a concretizat într-o amplă expoziție la Muzeul de Artă, Centrul Artistic Baia Mare – cu titlul „Icoana – Puterea tradiției”, ce au reu­nit munca câtorva generații de studenți ai secției de artă din centrul Universitar Nord din Baia Mare. Au avut totodată înțelegerea și deschiderea de a aduce puterea binefăcătoare a icoanei într-un spațiu pentru oamenii privați de libertate. Proiectul realizat împreună cu asistenta Greti-Adriene Papiu și a unei grupe de studenți, a iconostasului bi­sericii Sfântul Gheor­ghe, a Peniten­cia­rului Baia Mare, a constituit pentru mulți absolvenți piatra de încercare, astfel că azi reușesc să-și câștige exis­tența din pictarea icoanelor (sticlă, lemn, mozaic) restaurări și pictări de biserici, contribuind la continuitatea și statornicia acestor tradiții în spațiul românesc.

Deși mai actuală decât oricând expresiva argumentaţie a lui Filippo Brunelleschi (1377-1446) în favoarea tăinuirii rezultatelor cunoașterii: „Nu-ți împărtăși multora invențiile, împăr­tăşeşte-le numai celor câțiva care înțeleg și iubesc științele. Să dezvălui prea multe din invențiile și realizările tale, înseamnă unul și același lucru cu renunțarea la roadele ingeniozității tale. Mulți sunt gata atunci când îl ascultă pe inventator, să-i minimizeze și să-i nege înfăptuirile, astfel încât să nu aibă credibilitate în locuri onorabile, dar după câteva luni sau după un an, să se folosească de cuvintele in­ven­­tatorului în discursuri sau înscrieri sau în proiecte.” (HOCKNEY, David – Știința secretă – redes­coperind tehnicile uitate ale vechilor maeștrii, Ed. Enciclopedia RAO, București, 2007, p.236) – noi am înțeles și am îm­părtășit din tainele de atelier și mește­șugul artei monumentale.

Este îmbucurător faptul că revenirea astăzi asupra meșteșugului „picturii în mozaic”, spiritualizează într-un mod aparte spațiile unde acesta înnobilează compozițiile și chipurile iconografice. Am văzut un documentar despre „Salonul Sfinților Români” din Palatul Patriarhiei Române în care sunt reprezentați sfinții români în acorduri cromatice policrome pe un fundal unitar imaculat de nuanțe deschise, ce conferă o stare de levitație într-un univers gândit maiestuos și monumental. De asemenea, faptul că la Ca­tedrala Mântuirii Neamului s-a recurs la „împodobirea” interiorului acesteia prin mari compoziții figurative repre­zentate, în arta mozaicului, avem certitudinea unei dăinuiri spre eternitate a spiritului bisericii.