Copilul teribil al Poloniei

La 17 octombrie 1849, la Paris, se stingea din viaţă Frédéric François Chopin, născut Fryderyk Franciszek Chopin, marele compozitor polonez din perioada romantismului. Chopin este considerat drept unul dintre cei mai prolifici şi influenţi compozitori de muzică pentru pian.

Frédéric François Chopin s-a născut la 22 februarie sau 1 martie 1810, la Zelazowa Wola. A fost fiul unei poloneze şi al unui expatriat francez. Satul în care s-a născut era parte componentă a regiunii Mazovia, aflată la vremea respectivă sub autoritatea Ducatului Varşoviei. Tatăl său, Mikolaj (Nicolas) Chopin a părăsit Lorena în anul 1787. În Polonia, acesta s-a căsătorit cu Tekla Justyna Krzyzanowska, o aristocrată a cărei familie întâmpina probleme de ordin financiar. Conform familiei compozitorului, Chopin s-a născut la 1 martie 1810. Nu există însă nici un certificat de naştere care să ateste acest lucru. Certificatul de botez prezintă 22 februarie drept ziua sa de naştere, însă acest fapt este considerat o eroare din partea preotului.

În octombrie 1810, familia Chopin s-a mutat în capitala Varşovia, acolo unde tatăl său a ocupat un post de profesor de limbă franceză în cadrul unui liceu găzduit de Palatul saxon. Familia a trăit în domeniul palatului. Tânărul Chopin a primit prima lecţie de pian din partea Ludwikăi, sora sa mai mare. De asemenea, mama a asistat la educaţia sa. Datorită talentului său muzical uşor de remarcat, reputaţia lui i-a adus aprecierea de „al doilea Mozart”.

La vârsta de şapte ani era deja autorul a două poloneze, prima dintre acestea fiind publicată în atelierul părintelui Cybulski, directorul unei şcoli de organişti şi unul dintre puţinii editori de muzică din Polonia. Articole despre copilul minune au apărut în presa din Varşovia, iar „micul Chopin” a devenit o atracţie în cadrul recepţiilor ţinute de aristocraţia capitalei. Tot în această perioadă a început să suţină concerte publice de caritate. Prima sa apariţie drept pianist a avut loc la vârsta de opt ani.

În perioada 1816-1822, sub îndrumarea lui Wojciech Zywny, Chopin a luat lecţii profesioniste de pian. Chopin avea să vorbească cu admiraţie despre profesorul său, deşi calităţile tânărului aveau să le depăşească cu rapiditate pe cele ale profesorului său. Mai departe, dezvoltarea talentului său a fost supervizată de către Wilhelm Würfel, renumit pianist al Conservatorului din Varşovia. Acesta i-a predat lecţii valoroase de orgă, posibil chiar pian, însă la un interval neregulat de timp. Între 1823 şi 1826, Chopin a frecventat cursurile Liceului din Varşovia, acolo unde îşi desfăşura activitatea tatăl său.

Odată cu toamna anului 1826, Chopin a început studiul teoriei muzicale, basului continuu şi compoziţiei alături de compozitorul Jósef Elsner în cadrul Conservatorului. În 1829, Chopin participă la un recital al lui Niccolo Paganini. În acelaşi an şi-a întâlnit prima dragoste, o studentă cântăreaţă pe nume Konstancja Gladkowska şi şi-a făcut debutul la Viena, unde a susţinut două recitaluri de pian. Pe 2 noiembrie 1830, Chopin a părăsit Varşovia pentru concerte în Europa de Vest, neavând să se mai întoarcă pe meleagurile ţării natale.

Deşi considerat un copil minune în ţara sa, Chopin a plecat la vârsta de 20 de ani către Paris. În capitala Franţei şi-a consolidat reputaţia ca interpret, profesor şi compozitor, schimbându-şi totodată numele. La Paris, Chopin a fost întâmpinat de exilaţi polonezi eminenţi. Totodată, i-a cunoscut pe Heinrich Heine, Alfred de Vigny, Eugène Delacroix, Franz Liszt, Hector Berlioz şi Felix Mendelssohn. A concertat, a întreprins vizite şi turnee.

Chopin a scris aproape în exclusivitate pentru pian, instrumentul de salon al secolului al XIX-lea. Istoria muzicii nu cunoaşte un caz similar, în care un compozitor – şi încă de importanţa polonezului pentru evoluţia limbajului muzical, rol puţin şi rău înţeles – să se circumscrie benevol unei singure dimensiuni sonore. Chopin face figură unică prin consecvenţa sa într-un secol în care tentaţia genurilor diferite depăşea simpla ambiţie.

În 1835 a suferit un atac bronşic atât de grav, încât unele ziare poloneze l-au anunţat decedat.

În anul următor s-a logodit cu o tânără poloneză în vârstă de şaptesprezece ani, Maria Wodzinska. În 1836, în timpul unei petreceri organizate de către contesa Marie d’Agoult, amanta lui Franz Liszt, a cunoscut-o pe baroneasa de Dudevant, cunoscută mai bine după pseudonumele ei, George Sand.

A fi ftizic era la modă, iar suferinţa reală a sărmanului compozitor a făcut înconjurul Parisului ca eveniment monden. A fi exilat politic prezenta, iarăşi, interes. „Lumea bună” devenea şi mai „bună”, oftând romanţios pe marginea suferinţelor idolului. George Sand a contribuit substanţial la răspândirea acestui prefabricat. Ea îl numea pe Chopin „dragul meu cadavru”.

Imaginea acestui Chopin, mort la „vârsta şic” (39 de ani) s-a încetăţenit nu numai printre demoazele, în detrimentul muzicianului care, dacă nu a revoluţionat modul de abordare a pianului, ca Liszt, a certificat în primul rând concizia formei. Aşa încât, a-l considera sentimental şi numai sentimental, cu toate derivatele termenului, este o eroare de proporţii. Muzica lui e, mai degrabă, a unui emotiv care ştie să transforme o formă dată (poloneză, mazurcă, preludiu, vals etc.) într-una personală, nu atât de liberă, pe cât s-ar crede. Altele, balada şi nocturna, i se datorează în exclusivitate.

Chopin era, de altminteri, un pianist sobru, care iubea sunetul îngrijit. L-a venerat pe Bach. Poate că Chopin însuşi a contribuit în timpul vieţii la crearea acestei imagini a muzicianului de salon, lăsându-se cu greu convins să dea concerte în public, în săli mari. Cânta des pentru prietenii veniţi în vizită, participa la reuniuni mondene. Era mai degrabă preocupat de publicarea partiturilor sale, aşa cum reiese din  toate biografiile, decât de aplauzele unei asistenţe numeroase, mai ales în ultimul deceniu de viaţă.

La Paris, unde s-a stabilit în toamna anului 1831, a devenit în scurt timp celebru. Nu a fost nevoie să dea multe concerte ca să se impună. A fost repede acceptat în cercurile muzicale şi i s-a oferit, de la bun început, scena celor mai importante săli pariziene, Pleyel şi Sala Conservatorului. Dar, după un concert din primăvara anului 1835, s-a retras în mod inexplicabil din viaţa concertistică.

În perioada 1837-1847, Chopin a avut o relaţie tumultoasă cu scriitoarea George Sand (pe numele adevărat Amantine-Aurore-Lucile Dupin). Cei doi au avut o relaţie specială cu pictorul Delacroix, care le-a şi făcut celor doi portretele.

Începând din 1839 până în 1846 (cu o singură excepţie, anul 1840), şi-a petrecut verile la Nohant, în compania lui George Sand şi a copiilor scriitoarei. Fuga de la Paris era o încercare de a se sustrage vieţii agitate din capitală, dar nu o formă de izolare, pentru că la Nohant, cei doi erau vizitaţi frecvent de persoane ilustre din lumea artelor, iar discuţiile se prelungeau până târziu, cu inevitabilele improvizaţii la pian ale lui Chopin.

Lipsa lui din viaţa de concert, de atâţia ani, a sporit legenda din jurul lui. Până şi apariţiile din saloane deveniseră sporadice, aşa încât, cu spiritul său critic ascuţit, Berlioz sancţiona această absenţă prelungită, spunând că, din când în când, Chopin „iese din nori ca să fie auzit”. Chopin a frecventat, alături de George Sand, cursurile de literatură slavă ale lui Mickiewicz de la Collège de France.

În primăvara anului 1841, cedând insistenţelor prietenilor săi, a acceptat să concerteze în saloanele Pleyel. Sala de concert a fost plină de aristocraţia Parisului, aproape şocată de reapariţia în public a polonezului. Chopin a apărut în public la intervale foarte mari; însă ceea ce ar fi putut constitui pentru oricare altul o cauză aproape sigură de uitare şi obscuritate, a fost ceea ce i-a asigurat o reputaţie superioară capriciilor modei şi ceea ce l-a pus la adăpost de rivalităţi, de gelozii, de nedreptăţi. Această celebritate atât de deosebită a rămas neatinsă de toate atacurile.

Fără nici o căutare a originalităţii, a fost el însuşi, atât în stil, cât şi în concepţie. Preludiile lui Chopin sunt compoziţii de o factură cu totul specială. Nu sunt numai aşa cum titlul ar putea să ne facă să credem, piese destinate a fi cântate ca introducere la alte bucăţi, sunt preludii poetice. Totul pare a ţâşni dintr-o inspiraţie spontană, dintr-un elan înaripat. Au o factură liberă, nestânjenită, care caracterizează operele de geniu. Mazurcile lui sunt mici capodopere, capricioase şi totuşi atât de desăvârşite.

Pianul se regăseşte pe tot parcursul operei sale, de cele mai multe ori purtând chiar un rol exclusiv, iar compoziţiile sale sunt considerate culmile repertoriului pentru acest instrument. Deşi muzica sa se încadrează în rândul celor mai pretenţioase opere în privinţa tehnicităţii, stilul lui Chopin iese în evidenţă prin profunzimea nuanţei şi a expresivităţii, şi nu doar prin complexitatea tehnică. Compoziţiile sale au o tonalitate personală şi au avut un efect determinant asupra stilului interpretativ al concertelor de pian.

Chopin a inventat forme muzicale precum balada, însă cele mai reprezentative inovaţii sub semnătura sa privesc genuri deja existente, precum sonata pentru pian, valsul, nocturna şi preludiul. Operele sale sunt numite adesea sprijinul curentului romantic în muzica clasică a secolului al XIX-lea. În plus, Chopin este primul compozitor clasic occidental care a inclus elemente slave în muzica sa; mazurcile şi polonezele sale reprezintă chiar şi astăzi baza muzicii clasice naţionaliste poloneze. Peste 230 de lucrări ale compozitorului au supravieţuit timpului.

Înainte de al doilea război mondial a fost ridicată o statuie închinată lui Chopin în parcul Lazienki din Varşovia. La baza acesteia sunt organizate recitaluri de pian din opera lui Chopin în fiecare duminică a verii. Copacul stilizat, aflat deasupra compozitorului, reprezintă mâna şi degetele unui pianist.

Cu trecerea anilor, starea sănătăţii lui s-a agravat tot mai mult. În ultimele sale zile de viaţă a fost îngrijit de sora sa. Chopin a trecut în nefiinţă la 17 octombrie 1849, la 39 de ani, cu diagnosticul de tuberculoză pulmonară, după ce toată viaţa i-a fost măcinată de sănătatea sa precară. Înmormântarea s-a desfăşurat după un scenariu conceput de el. În timpul ceremoniei s-a cântat Recviemul lui Mozart.

 A fost înhumat în cimitirul parizian Pere Lachaise. Monumentul de pe mormântul lui Chopin a fost executat de ginerele lui George Sand.

„Muzica era limba sa”