Copil in Africa

* Numele lui e COPIL. Are drepturi, dar nu are papuci. Are vise, dar nu are mic-dejun de cereale, fructe si iaurt. Are zambetul pe fata la fiecare blit, dar prea putine clipe fericite. Sau poate fericirile lui sunt altele decat ale noastre, mai simple, o bomboana, o mandarina pe care vrea sa o imparta cu tine si se simte jignit daca nu iei macar o felie. Imi fac bagajul. Plec acasa, mai repede decat trebuia, prioritatile s-au schimbat. Ma duc sa cumpar ultimul kil de portocale in Mozambic. Si ii multumesc doamnei care m-a servit mereu cu zambet in ochi. Poate sunt singura care o numeste doamna... Au trecut 3 luni pe continentul african si zilele toate arata ca niste piese de puzzle imprastiate pe o masa. Va trece o vreme pana sa le imbin ca sa obtin o imagine corecta si obiectiva. Pentru ca Africa am descoperit-o prin emotii. Bucurie pura, indignare, tristete, frica, nerabdare. Am descoperit-o prin mirosuri. Coji de portocale, ulei de cocos, nisip umed si apa sarata. Si am descoperit-o prin ochii copiilor. Speranta, disperare, nedumerire, lacrimi. Si despre el vreau sa vorbesc, copilul african. Poate e baiat, poate e fata si are codite impletite. Poate o sa devina profesor, medic, artist. Poate o sa stea sa vanda rosii o viata, pentru ca trebuie sa isi sprijine familia, iar creioanele vor sta neascutite pe caietul ingalbenit ce cuprinde intre coperti schite geniale. Poate va creste mare si se va indragosti, va avea copii pe care ii va trimite la scoala sa invete tot ce a ratat el din cauza lipsei de indrumare. Poate va muri inainte de 10 ani de o boala tratabila, o banala diaree. Poate mama l-ar vrea domn la costum, dar nu are bani de caiete, e vaduva, bolnava si cu alti 4 copii de ingrijit, nu toti ai ei, dar nu ii poate lasa ai nimanui, doar si ea a fost crescuta de o matusa. Poate are cu ce merge la scoala, dar nu vrea pentru ca e inconjurat de modele ce promoveaza castigul rapid, nu neaparat legal, masinile de lux, 3 amante si infatuarea ca valori morale. Poate e orfan, poate nu a apucat sa spuna mami si tati pentru ca ei au disparut devreme, decimati de o boala ce ucide in Africa. Poate e cel mai mare dintre patru sau cinci frati si trebuie sa ii creasca. Nu il intreaba nimeni la ce ora se trezeste si de cate ori mananca. Viseaza la Africa de Sud, la randul ce valoreaza de sase ori mai mult ca un metical mozambican. Nu stie ca acolo ai nevoie de acte, altfel lucrezi ilegal si cand ceri plata, patronul iti spune sa taci ca altfel te va denunta la politie si vei fi deportat inapoi in Mozambic. Nu stie ca atatia alti copii ce au plecat din Zimbabwe sau Mozambic spre sudul continentului nu s-au mai intors pentru ca au fost mancati de animale salbatice ori s-au inecat in vreun rau de granita, incercand sa treaca frontiera prin locuri dificile, unde garzile sau bandele care ofera protectie nu ii pot dibui. Numele lui e COPIL, are suflet de argila, pe care noi adultii il modelam cu fiecare vorba, gest, exemplu pe care il dam, bun sau rau. El e COPIL, adora dulciurile. Apogeul zilelor lui e punga de pufuleti sau acadeaua. Poate nu are apa de baut si are boli de piele pentru ca nu are cu ce sa se spele. Dar el nu se lamenteaza cand mergi in vizita, ci danseaza in nisip, canta si zambeste. Si iti sfasie sufletul, fara sa vrea, cand se agata de tine, te priveste in ochi si iti spune sa il iei cu tine in Europa sa il lasi sa te ajute in casa, nu trebuie sa ii dai salar, decat putin sa trimita acasa, dar sa il duci cu tine, sa vada lumea, sa vada ce inseamna mic- dejun, ce minunatie e aceea pe care tu o numesti vana. Si nu prea ai lectii sa ii dai. Sa ii spui sa munceasca din greu ca va reusi... iti va replica simplu ca doar el se trezeste la 4 in fiecare dimineata sa ude rosiile din care nu apuca sa manance pentru ca sunt duse la piata. El nu mai e copil, a crescut. Vede presedintele mergand in delegatie prin tara cu 5 elicoptere. A fost la scoala cu ajutor de la straini. A invatat matematica, socoteste cam cat costa o vizita prezidentiala ce nu va imbunatati starea lui si a milioanelor de familii sarace. Costa cateva tone de orez sau de fructe ce ar putea da vitaminele atat de necesare copiilor ce sufera de carente cauzatoare de probleme osoase. A invatat sa citeasca, afla despre adulti ignoranti ce nu vor sa vada dincolo de folosul personal. E povestea multor copii. Cu mici variatii. Zeci de organizatii locale si internationale fac eforturi sa ofere copiilor mozambicani resursele necesare pentru a avea acces la educatie, servicii sociale si de sanatate adecvate. E greu, dar nu e imposibil. Si e frustrant sa nu poti deschide usi pentru toata lumea, dar mergand pe principiul ca fiecare poate ajuta pe cineva, se fac pasi mici, dar continui spre a crea posibilitati. Aici se da o stropitoare, dincolo un filtru de apa, mai la dreapta o sticla de anestezic si un set de bandaje. Mai sunt cateva ore si plec. Imi suna telefonul, e colegul meu ce lucreaza intr-un proiect de preventie HIV in Zambia. E cu moralul la pamant. Am fost in mahala ieri, imi spune. Intr-o curte, pe jos, cu un roi de muste deasupra, zacea un copil. Era mort, dar mintea mea nu a vrut sa perceapa asta. M-am dus sa alung mustele si sa il misc, sperand ca doarme doar. Intre timp, voluntarul care era cu mine a alergat alarmat in casa sa vada unde sunt parintii. Au iesit din casa plangand si au luat trupusorul fara viata in casa. Am plecat, lasandu-i sa isi jeleasca fiul. Se intampla in fiecare zi aici, din cauza unor boli banale… Adriana SZABO