Copiii cu dizabilităţi, masă de manevră pentru politicieni

Recent, un proiect de hotărâre de guvern a trecut de Camera Deputaţilor şi urmează să fie discutat de Senat. Proiectul de lege are ca temă situaţia copiilor cu dizabilităţi, iar la capitolul învăţământ se are în vedere desfiinţarea Şcolilor Speciale şi trecerea acestora sub oblăduirea DGASPC, în cazul Maramureşului, sub bagheta magică a lui Nicolae Boitor.

Proiectul de lege a făcut deja valuri în cercul restrâns al aparţinătorilor copiilor cu dizabilităţi, deoarece o astfel de măsură ar bulversa un sistem care merge cum merge, dar cât de cât sunt condiţii pentru aceşti copii cu probleme.

În Maramureş sunt patru Şcoli Speciale, în Baia Mare, Sighet, Tg. Lăpuş şi Vişeu. Aceste şcoli urmează o „rebrenduire”. În Baia Mare nu se mai numeşte Şcoală Specială ci Centru pentru incluziune. La fel se va întâmpla şi cu celelalte Şcoli din judeţ.

Aceasta este pe scurt povestea unui proiect de hotărâre cel puţin ciudat.

În fapt, copiii cu dizabilităţi, copii care sunt respinşi de societate, ar urma să intre în circuitul şcolilor obişnuite şi este greu să ne dăm seama ce ar însemna pentru copii. Cu siguranţă că ar fi discriminaţi, ar fi material pentru glume şi farse, mai ales la clasele mici şi cu siguranţă ar fi imposibil de separat, din punct de vedere al materiei făcute, al evaluărilor şi tot ceea ce înseamnă dreptul la educaţie al copiilor cu dizabilităţi.

Pe de altă parte, în acest moment, copiii din Şcolile Speciale primesc o alocaţie de hrană de 8,5 lei pe zi, respectiv mic-dejun şi masa de prânz. O astfel de activitate nu s-ar putea desfăşura în Şcolile obişnuite. Trebuie menţionat că mulţi dintre copiii cu dizabilităţi au fost înscrişi de părinţi şi la Şcoală şi pentru această masă. În cazul multora, proveniţi din familii nevoiaşe, este singura certitudine pentru mâncarea zilnică.   

Este o propunere de lege fără fond, ea nu face nici o referire la conceptul de comportament adaptativ al copilului cu dizabilităţi, dar include subvenţionarea tratamentelor homeopate în detrimentul decontării CAS, a intervenţiilor terapeutice. Aprobarea acestei iniţiative, care pe lângă faptul că îşi propune legiferarea unor drepturi pentru copiii cu dizabilităţi, stipulează desfiinţarea învăţământului special, fără să ofere alternative viabile, va ridica o serie de probleme de natură civică, educaţională şi ştiinţifică.

În acest sens am vorbit cu senatorul PSD, Liviu Marian Pop, preşedintele Comisiei de Muncă din Senat. Senatorul maramureşean crede că desfiinţarea învăţământului special este o mare prostie.

Am fost la Şcoala Specială din Baia Mare, locul în care au fost transferaţi toţi copiii cu dizabilităţi din municipiu. Şcoala este în stadiu de reparaţii, lucrări, amenajări, după urmele din curtea închisă şi păzită. Trebuie să cunoşti bine Baia Mare ca să ajungi acolo, formularea „în spatele Policlinicii 2” este oarecum înşelătoare. Am intrat în curte, după ce am fost legitimaţi şi am avut un prim contact cu copiii care sunt elevi în această şcoală. Erau destul de mulţi afară, la soare sau la umbră, discutând, râzând, schiţând mişcări ale unor jocuri cu mingea, sau alte îndeletniciri. Majoritatea ne făceau cu mâna sau ne priveau cu o curiozitate îndreptăţită, fiind nişte intruşi în universul lor. Ici-colo, câte un cadru didactic, probabil, vegheau ca totul să decurgă normal.

Parcursul unei curţi de 50 de metri pe diagonală ne-a marcat, ne-a tulburat, deşi ştiam că acolo sunt copiii cu dizabilităţi şi nu era pentru prima oară că intram în contact cu această comunitate. Holul şcolii, ca oricare alt hol de şcoală cu probleme de finanţare, pe pereţi desene sau lucru manual realizat de copii la orele de specialitate şi undeva spre capăt de coridor, biroul directorului şcolii. Maria Aurelia Motoc, ne-a invitat într-un mic birou auster pentru a ne explica situaţia Şcolii.

„Toţi copiii pe care îi avem au un grad de handicap, mediu sau grav sau alte tipuri de probleme. Toţi au probleme cu posibilitatea de învăţare. Vin la noi deoarece programa şcolară este diferită faţă de şcoala de masă (şcolile obişnuite), iar rezultatele sunt în concordanţă cu situaţia lor. Absolvenţii de clasa a opta sunt cam la nivel de clasa a treia de la şcolile de masă.

La noi, clasele sunt de maxim 12 elevi şi altfel te poţi ocupa de ei.

În cazul copiilor cu deficienţă severă sunt clase cu maxim 6 elevi. Cei care sunt netransportabili fac şcoală acasă. Este profesor care merge la domiciliul copilului şi face ore acolo. Desigur, vorbim de o programă adaptată acestor situaţii”, ne-a spus Maria Motoc.

La şcoala băimăreană sunt copiii cu autism, cu sidromul Down, copiii cu deficienţe severe, dar majoritatea au deficienţă mintală.

Aici sunt 300 de elevi, din care 200 frecventează zilnic şcoala.

Durerea celor de la această Şcoală este că sunt etichetaţi ca fiind şcoală „de nebuni”, ceea ce este un neadevăr. Directorul Şcolii ne-a povestit că a participat la diverse manifestări ale oraşului cu stand propriu la care au prezentat obiecte realizate de copiii şcolii la orele de lucru manual.

„Mulţi dintre cei care luau aceste obiecte, când vedeau că sunt realizate de Şcoala Specială, puneau lucrurile înapoi şi plecau rapid. Cam aceasta este percepţia faţă de aceşti copii, şi o desfiinţare a Şcolilor Speciale nu ar face decât rău. Cum integrăm în şcolile de masă aceşti copii? Ar fi cumplit pentru ei!”

Maria Aurelia Motoc

Am plecat de acolo cu sentimentul că cei care fac legi pentru aceşti copii habar n-au de situaţia lor. Mai mult, în Maramureş, cum ar putea Boitor să gestioneze situaţia acestor copii, când celebrul director de care nu se atinge nimeni, nu poate rezolva situaţii mult mai simple?