Contributii la istoria germanilor din Maramures (III)

* Apogeul influentei teutone în Maramures Primii germani amintiti de documentele pastrate au fost colonizati în Comitatul Maramures, la marginea regatului Ungariei, de catre regii angevini ai secolului XIII. Istoria lor se confunda adeseori cu istoria comitatului maramuresean sau cu cea a oraselor si târgurilor în care ei au coabitat împreuna cu românii, maghiarii, ucrainenii, iar mai târziu cu evreii, armenii si slovacii. Din anul 1776 începe al doilea val de colonizare germana în Maramures, mult mai bine cunoscut, datorita bogatiei documentelor. În acelasi an sosesc în Viseu de Sus primele sapte familii de „tipteri”, adusi din Oberosterreich via Zips (azi Spisk, în Slovacia), oras de la care si-au luat si supranumele, iar în anii 1796-1798 sosesc alte 55 de familii, de aceeasi origine. Ultima si cea mai importanta asezare germana la Viseu (incluzând germanii din regiunea Gottschee, azi în regiunea Ljubliana din Slovenia), a avut loc între anii 1812 si 1820. La Borsa, au fost adusi în anul 1777 mineri si muncitori forestieri din Zips, apoi, în 1785, 25 de familii de mineri austrieci si spalatori de aur bavarezi, iar în 1790, alte 100 de familii din Zips. Si în Bocicoi au fost colonizati atunci forestieri din Zips. Baronii Picler, din înalta nobilime austriaca, s-au stabilit în Rozavlea, pare-se tot pe la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Azi descendentii lor sunt complet românizati, caz extrem de rar de acest gen (similar cu cel al familiei Mich din Iapa ori Lepmuler din Sapânta), stiut fiind ca deznationalizarea germanilor maramureseni a venit pe filiera maghiara, îndeobste. În sfîrsit, la 1785, împaratul Iosif II aduce 10 familii germane în Sighet, si alte sapte la Cîmpulung. Fiecare din acestea a primit gratuit pamînt de cultura, casa, doi boi, doi cai, o vaca, o caruta, unelte agricole si scutire de impozit de zece ani. O insula germana estica Datorita acestui val de colonizari, spiritul german a renascut în Maramures, flacara uneia dintre cele mai estice insule germane europene continuînd sa arda si astazi. În anul 1816, pe toate edificiile publice sighetene s-au plantat insignele imperial habsburgice (doua capete de vultur) si s-a extins folosirea limbii germane ca limba oficiala. Acum are loc apogeul influentei teutone în Maramures, perioada de aur care va dura doar pîna la anul 1840. În 1830, Sighetul avea o populatie de 5008 locuitori, iar din 1846 cunoastem un recensamânt partial. În acel an, orasul stapânea un teritoriu de 21.125 de iugare (circa 120 de kilometri patrati), avea 6336 locuitori si 857 de case. Între locuitori erau 716 mestesugari, 117 comercianti si sase artisti. Orasenii autentici (nu putem explica aceasta formulare), erau reprezentati de doar 311 oameni din totalul populatiei. Cetatenii vorbeau limbile româna, maghiara, ucraineana si germana. Dupa religie, se înregistrau 2119 romano-catolici, 1978 reformati, 1225 greco-catolici si 964 mozaici. Desi cei mai multi erau vorbitori de limba maghiara, se stie ca niciodata nu s-au stabilit mari mase de maghiari în Maramures, ci doar familii izolate, asa ca majoritatea celor recenzati în 1846 au rezultat din deznationalizarea românilor, ucrainenilor, germanilor si a altor neamuri slave de aici. Teofil IVANCIUC teofil@gazetademaramures.ro