Contempimago la Cluj

Luni, 11 mai, la ora 17, artistul baimarean Dorel Topan verniseaza expozitia personala Contempimago in intimitatea galeriei de arta Alianta Artelor a Societatii Colectionarilor din Transilvania, eveniment realizat cu sprijinul Muzeului Judetean de Arta „Centrul Artistic Baia Mare”. Galeria aflata in Cluj Napoca, Piata Unirii nr. 1-2, este patronata de catre criticul de arta Radu Vasile. In momentul de fata, este poate cel mai important spatiu cu specific de galerie destinat expozitiilor de arta plastica din Cluj. Referitor la creatia artistului Dorel Topan, criticul Radu Vasile afirma in textul din pliantul expozitiei Contempimago: „Artistul coborat in spatiul public, tragand de maneca, implorand privitorul sau perorandu-i sententios, rezolutiv perceptele realitatii – iata o veche tentatie a artei militante. Dar el nu pare a fi constient de pericolele care il pandesc astazi ca si altadata, nu realizeaza pericolele care il obliga la conventiile vizuale ale comunicarii. Sau, dimpotriva, si le asuma cu aroganta, cu imaginatia naiva a predestinarii. Are el vocatia luptatorului, clipa lui de eroism inconstient, puterea sacrificiului de sine, armura destul de puternica pentru a para loviturile, rumoarea angoasa, deliciul ironic si rautacios al semenilor? O personalitate puternica crescand treptat din framantarile pe care si le impune dintr-o eroare donquijotesca si din preaplinul unei dorinte de a da forma conventiilor vizuale sub care are orgoliul sa aseze propria semnatura?... Pentru ca si imaginea omului, portretul sau ii apartine prin propria sa existenta, ca si umbra sa. Ordinea si comunicarea ierarhiilor apartin totusi artistului, asemenea soarelui care declina umbrele obiectelor pe masura coborarii lui dupa linia orizontului. El dizloca ambianta prozaica, caleidoscopul lentorii care alearga, substituind chipurile, imaginea lumii, oferind un continut subiectiv operei. Fara a fi invadati, sufocati de aceste chipuri fantomatice, extrase dintr-o lume obiectiva. Dincolo de formula iluzorie a fotografiei, el fixeaza aceste chipuri printr-o emotie, printr-o scanare sensibila in care aseaza si agrementele propriului sau chip. De unde provine aceasta bogatie? Din apriga sa dogma artistica care crede in sine, chiar daca unii spun ca artistul alearga sa prinda, ca intr-o plasa de fluturi, ceea ce omul obisnuit nu poate vedea nicicum: durata, esenta, imponderabilul, valoarea, divinitatea! Asezat cumva la intersectia intermediilor, autorul exerseaza si alte moduri artistice „de-a fi”: zugraveala vechilor biserici, imaginea televizata, scenografii de spectacol, care, toate la un loc, revarsa asupra noastra intreaga lor abundenta si acuza un spirit neobisnuit, ca un parinte sever, dispus sa aplice traditionala corectie violent copiilor sai. Mai bine am face sa ii ascultam imprecatiile!”. Ioan BOTIS