Constantin Brâncuși: „Creează ca un Dumnezeu, ordonă ca un rege, muncește ca un sclav”

Începând cu anul 2016, la 19 februarie, se sărbătoreşte Ziua Brâncuşi, amintind de data naşterii marelui sculptor român, respectiv 19 februarie 1876. Povestea lui Brâncuși este povestea iubirii infinite pentru artă și pentru România. De la un copilaş bătut cu nuiele de tatăl său a ajuns unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului al XX-lea.

Născut în data de 19 februarie 1876, Constantin este al şaselea copil al lui Nicolae şi Maria Brâncuşi. Prima clasă primară o face la Peştişani-Gorj, apoi continuă şcoala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări de acasă și ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie și prăvălii.
După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova (1894 – 1898), vine la Bucureşti unde absolvă Şcoala de Belle-Arte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa „Bustul lui Vitellius” obține „mențiune onorabilă”, „Cap al lui Laocoon” din 1900 obține medalia de bronz, iar „Studiu” din 1901, câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează „Ecorșeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorşeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce se vor face câteva copii, iar Marcel Duchamp va include fotografia Ecorșeului în expoziția pe care o va organiza la sfârșitul anului 1933, la Galeria Brummer din New York City.
În 1903, primeşte prima comandă a unui monument public, bustul ge­neralului medic Carol Davila, care va fi instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Pleacă, în 1904, la studii la München, dar după șase luni o pornește pe jos prin Bavaria, Elveția, până la Langres, în Franța, de unde ia trenul până la Paris. În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906 când,
atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).
Expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d’Automne din Paris în 1906. Creează, în 1907, prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu „Poarta Sărutului”, parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. Va începe lucrul la „Rugăciunea”, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Juriul Expoziției, prezidat de Spiru Haret, acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura „Somnul”, iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul Instrucțiunii Publice.
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile „Păsări Măiestre”, „Muza ador­mită”, „Domnișoara Pogany”.
În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială priel­nică creației artistice. În același an, Ministrul de Interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula „Fântâna lui Narcis”. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn: două „Cariatide”, „Fiul risi­pitor” etc. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu, participă la expoziția grupării „La Section d’Or” în Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat „Contre Cubisme, contre Dadaiseme”. În revista „Little Review” din New York, apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Pound. De alt­fel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.
Participă la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.
Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul „Pasărea în văzduh”, ciclul „Ovoidului”, precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda, Anglia.
În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.
În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964, Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu „Coloana (recunoștinței) fără sfârșit”, „Masa tăcerii” și „Poarta sărutului” a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.
 

Locul lui Brâncuși în sculptură
 

Constantin Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat repre­zentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa, Brâncuși a oglindit felul de a gândi lumea a țăranului român. Prin obârșia sa țărănească, și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Constantin Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensi­bilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea, cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
În anul 1957, Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.
Pe data de 16 martie 1957, Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar în data de 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

„Faima își râde de noi când o urmărim, dar când îi întoarcem spatele, ne urmează.”

„În toate lucrurile există un scop. Pentru a-l atinge, trebuie să te eliberezi de tine însuți.”

„Când nu mai suntem copii, am murit demult.”

„Acțiunile vorbesc mai mult decât vorbele.”

„Nudurile sculptate sunt mai puțin arătoase decât broaștele râioase.”

„Lucrurile nu sunt greu de făcut, greu este să ne găsim starea de spirit necesară de a ne apuca de ele.”

„Nu vreau «Opere Complete». Ar fi ca o lespede de mormânt, în timp ce eu muncesc din greu.”

„Frumusețea este echitatea absolută.”

„Nimic nu crește la umbra marilor arbori.”

„Nu căutați formule obscure, sau misterul.”

„Toată viața am căutat esența zborului. Să zbori: ce fericire!”