Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Consiliul Judeţean Maramureş va implementa sistemul de gestionare electronică a documentelor
Un pas important în sporirea transparenţei decizionale la nivelul Consiliului Judeţean Maramureş îl constituie implementarea, începând cu luna august, a unui sistem de gestionare electronică a documentelor.
Acest sistem presupune prelucrarea electronică a tuturor documentelor, respectiv a celor generate de Consiliul Judeţean Maramureş, a celor care intră în instituţie, precum şi a documentelor cu circuit intern. Se va asigura în acest sens o creştere a operativităţii în circulaţia documentelor, dar şi un acces rapid la orice document printr-un sistem de filtre. Se va crea, de asemenea, şi un registru electronic al tuturor documentelor.
Sistemul se va implementa - experimental - la finele lunii august, urmând ca din trimestrul patru al acestui an, să funcţioneze timp de două luni în paralel cu registratura scrisă. Consiliul Judeţean Maramureş a achiziţionat softul pentru registratura electronică, iar instruirea personalului a fost realizată. Implementarea sistemului electronic de circulaţie al documentelor face parte dintr-un proces mai amplu de modernizare a instituţiei pe palierul comunicării, al transparenţei decizionale şi al relaţiei cu publicul.
În acest sens, a fost lansat noul site al Consiliului Judeţean Maramureş, s-a instituit sistemul de supraveghere cu camere video în clădire, iar în săptămânile care urmează se va finaliza reabilitarea sălii 105. Va urma înfiinţarea unui Birou de Relaţii cu Publicul şi realizarea unei noi şi moderne săli de şedinţe.