Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Consiliul Județean Maramureș a semnat „Declarația de la Lublin” privind crearea Rețelei Economice a Regiunilor Celor Trei Mări
În cadrul Congresului Economic al Autorităților Locale și Forumul Regiunilor din cadrul Inițiativei celor Trei Mări ce se desfășoară în perioada 29-30 iunie la Lublin în Polonia, sub Înaltul Patronaj al Președintelui Poloniei, Andrzej Duda, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Alexandru Lazăr, a semnat, alături de 15 alți parteneri din diverse regiuni europene, printre care Timiș, Dolj, Caraș-Severin și Călărași, „Declarația de la Lublin” privind necesitatea creării Rețelei Economice a Regiunilor celor Trei Mări.
Prin semnarea declarației comune se dorește transmiterea unui semnal pentru crearea unui parteneriat stabil și durabil între regiunile situate în zona dintre Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră, conectate prin Inițiativa celor Trei Mări.
Maramureșul poate avea un rol activ în cadrul acestei noi rețele ce va fi create, parteneriatul fiind soluția pentru a stimula puterea economică a spațiului Europei Centrale și de Est, bazat pe activități integrate și coordonate, care vor viza dezvoltarea durabilă și responsabilă a regiunilor individuale, din cadrul Uniunii Europene.
Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, având drept obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale Uniunii Europene, prin accelerarea interconectivității în regiune, în domeniul energiei, transporturilor și al celui digital. Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.
Prin derularea unor proiecte comune și prin facilitarea extinderii rapide a rețelei economice a regiunilor, cu noi parteneri reprezentând autoritățile locale, instituțiile economice și universitare, din țările din spațiul geografic al celor trei mări, regiunile se vor sprijini în stabilirea, implementarea și promovarea proiectelor noastre comune, cu impact la nivel european și global, reiterând astfel importanța cooperării.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș