• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Duminică , 22 Decembrie , 2019

Consiliul Județean a alocat, în 2019, 20 milioane lei pentru Aeroportul Internațional „Maramureș”

În anul 2019, Aeroportul Internațional „Maramureș” a beneficiat de un buget record de 20 milioane lei din partea administrației județene, reușind să elimine astfel orice restricție de operare, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Din acest buget total, 13 milioane lei au fost prevăzuți pentru investiții și 7 milioane lei pentru cheltuielile de funcționare.

 

Din suma acordată pentru investiții au fost achiziționate echipamentele de securitate necesare, respectiv o freză de ză­padă, un degivror pentru aeronave mari, scări, aer condiționat, dar și alte echipamente necesare specifice, reușind astfel să fie so­luționate toate problemele majore de infrastructură. De asemenea, a fost înființat un serviciu de handling pasageri în cadrul aeroportului, pentru a veni în sprijinul companiilor aeriene, astfel încât toate procesele ce țin de rezervare, etichetarea bagajelor și procesarea pasagerilor să fie gestionate intern.

La finalul acestei toamne s-a reușit și securizarea întregului perimetru al aeroportului, demers necesar în urma adoptării Hotărârii de Guvern prin care un teren a trecut din domeniul public al statului, în domeniul public al județului Maramureș și în admi­nistrarea Aeroportului. Anul 2019 a adus pe Aeroportul Internațional „Maramureș” aproximativ 35.000 de pasageri, din care 16.000 pasageri ai curselor charter și restul ai celor interne și speciale. Cel mai mare flux de pasageri înregistrat vreodată pe Aeroportul Internațional „Maramureș” a adus instituției un venit de peste 200.000 de euro.

În cadrul conferinței de presă organizată miercuri, 11 decembrie 2019, directorul Aeroportului Internațional „Maramureș”, Dorin Buda a precizat că anul 2019 a fost unul de succes pentru ins­tituția pe care o conduce, reușind, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, să facă toate inves­tițiile necesare bunei funcțio­nări a aero­gării. „A fost un an important pentru Aeroportul In­ter­național și vreau să mulțumesc admi­nistrației județene pentru bugetul record acordat anul acesta pentru aeroport, respectiv 13 milioane lei pentru investiții și 7 milioane lei pentru cheltuielile de funcționare, sumă cu care am reușit să achiziționăm toate echipamentele absolut necesare pentru deservirea tuturor categoriilor de aeronave”, a arătat Dorin Buda, director al Aeroportului Internațional „Maramureș”. Acesta a mai precizat că, pe lângă cursele charter, va transforma în prioritatea instituției și introducerea de curse spre destinații externe, cu precădere spre zonele în care există comunități importante de mara­mureșeni, respectiv Italia, Franța, Anglia și Spania.
 

Dorin Buda: „Prioritatea noastră este să convingem companiile low-cost să opereze pe Aeroportul Internațional”
 

„Începând de anul viitor, prioritatea noastră va fi să reușim să convingem companiile aeriene, în special cele low-cost, să opereze pe Aeroportul Internațional. Din discuțiile purtate cu acestea, nu se pune problema profitabilității curselor pe care vor să le introducă de pe aeroportul nostru”, a mai precizat Dorin Buda.
Se pare că, în momentul de față, companiile aeriene se confruntă cu o problemă independentă de voința lor, și anume faptul că compania Boeing, cea care produce aero­navele 737 MAX, de mediu curier, și de altfel cele mai uzitate, are pe stoc 400 de aeronave reținute la sol din luna februarie, acestea neputând fi livrate companiilor aeriene. În procesul de atragere a unor noi operatori, vor fi implicați, direct, începând cu anul viitor, noul manager de Marketing, împreună cu noul director de Dezvoltare al Aeroportului Interna­țional „Maramureș”, care vor avea ca principală preocupare negocierea cu companiile aeriene, în vederea convingerii lor să opereze pe acest aeroport.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a feli­citat atât conducerea, cât și perso­nalul aeroportului pentru succesul înregistrat de instituție în anul în curs, făcând totodată apel la parlamentarii maramureșeni pentru un demers comun în vederea susți­nerii, pe lângă forurile centrale, a investițiilor în județul Maramureș.

 

„A fost un an important pentru Aeroportul In­ter­național și vreau să mulțumesc admi­nistrației județene pentru bugetul record acordat anul acesta pentru aeroport, respectiv 13 milioane lei pentru investiții și 7 milioane lei pentru cheltuielile de funcționare, sumă cu care am reușit să achiziționăm toate echipamentele absolut necesare pentru deservirea tuturor categoriilor de aeronave”.
Dorin Buda, director al Aeroportului Internațional „Maramureș”

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.