Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Consilierii locali au votat în unanimitate demararea negocierilor cu Consiliul Judeţean
Primarul Cherecheş vrea preluarea Aeroportului Internaţional Baia Mare
Unul dintre cele mai importante momente ale şedinţei de Consiliului Local al Municipiului Baia Mare a fost de departe acela în care primarul Cătălin Cherecheş le-a solicitat aleşilor un vot de principiu în ceea ce priveşte demararea negocierilor dintre domnia sa şi Consiliul Judeţean Maramureş, pentru preluarea Aeroportului Internaţional Baia Mare în subordinea municipalităţii băimărene. Cu toate că au rămas surprinşi de iniţiativa primarului, consilierii locali au înţeles din motivaţia acestuia că este vorba de un demers vital, astfel că şi-au dat, în unanimitate, acordul de principiu. Edilul doreşte să vină în ajutorul Consiliului Judeţean şi vrea ca prin acest demers municipalitatea să salveze Aeroportul, aflat la un pas de desfiinţare. Fără aeroport, municipiul Baia Mare nu ar putea să se dezvolte în viitor.
„Cu toţii ne dorim ca acest aeroport să existe şi în viitor, să funcţioneze şi chiar să genereze dezvoltare economică. Vă solicit votul de principiu pentru a demara cu conducerea Consiliului Judeţean negocierile pentru a prelua aeroportul în patrimoniul local al municipiului Baia Mare, de a finanţa prelungirea pistei până la 3.000 de metri şi amenajarea unei zone cargo. Nu mai este timp de pierdut, sper să înţelegeţi necesitatea acestei iniţiative şi să mă sprijiniţi în acest demers. Am avut speranţa că reprezentanţii Consiliului Judeţean vor gestiona corect proiectul prin care Aeroportul putea fi extins şi modernizat, dar se pare că nu s-a întâmplat acest lucru din motive politice, dar şi din cauza neprofesionalismului unora. Vreau să venim în ajutorul autorităţilor judeţene, mai ales că pentru a ne dezvolta pe viitor, avem nevoie de acest aeroport” - Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.
Primarul Cherecheş face demersurile pentru preluarea fostului Cinematograf Minerul
Un alt proiect vital pentru întregirea patrimoniului public local al municipiului Baia Mare a fost iniţiat de primarul Cătălin Cherecheş şi aprobat în unanimitate de către consilierii locali. Este vorba de o solicitare care va fi trimisă Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în care autoritatea locală va cere promovarea unui Proiect de Hotărâre de Guvern, privind transmiterea imobilului Cinematografului „Minerul”, situat în Centrul Vechi al Băii Mari, din proprietatea privată a Statului Român şi administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România film”, în proprietatea publică a Municipiului Baia Mare şi administrarea Consiliului Local.
„Am speranţa că Ministerul Culturii va înţelege importanţa solicitării noastre, iar cei de la România Film vor proceda legal în această situaţie. Interesul nostru ca autoritate locală este să preluăm cinematograful, dar şi o parte de clădire, însă avem toată informaţia necesară pentru a obţine clădirea integral. Vreau să salvăm, până avem ce, un monument care în exterior arată momentan foarte bine în urma lucrărilor efectuate, dar înăuntru situaţia se prezintă dureros. În acest moment, obţinerea acestei clădiri e un interes strategic al autorităţii locale, iar cei care, cu o tentă infracţională, au încercat să pună mâna pe acest imobil, trebuie să ştie că nu vor avea succes în demersul lor obscur” - Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.
Primarul Cherecheş insistă pentru preluarea ştrandului municipal şi a terenului de atletism
Din 1 decembrie băimărenii se vor putea distra în Parcul Sărbătorilor de Iarnă
Consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre prin care, în perioada 1 decembrie 2012- 6 ianuarie 2013, în Piaţa Revoluţiei şi Piaţa Libertăţii va funcţiona Parcul Sărbătorilor de Iarnă.
În ambele locaţii va funcţiona câte un patinoar artificial, care va fi deschis până la finalul lunii ianuarie 2013, dar vor fi şi căsuţe de lemn unde băimărenii vor putea să îşi achiziţioneze produse de artizanat şi produse industriale de sezon, dar şi alimente specifice acestei perioade.