• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 22 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 8 Septembrie , 2010

Consilierii baimareni au revenit la munca. Hi-hi-hi…

* Sedinta de Consiliu Local s-a desfasurat in nota mediocra a ultimelor sedinte de CL. Lipsa de autoritate lasa loc de interpretari. In „parlamentul” baimarean vin fel si fel de indivizi care au tupeu, care striga, cer, intreaba. Alesii sunt stresati, nervosi, calmi, surazatori, in functie de vreme si de starea de spirit de la partid, de acasa sau de aiurea. Executivul Primariei incearca sa intre intr-o normalitate. Pana acum nu le-a reusit. Toamna s-a facut simtita inca din ultima zi a lunii august. Ziua sedintei de CL a fost rece, la propriu si la figurat. Pe strazile Baii Mari cei care vand lubenita au adus probabil ultimele transporturi de pepene verde. Nici acum nu se stie cu exactitate de unde sunt adusi. In drum spre Primarie am intrebat in mai multe locuri de originea lubenitei. De la Carei, din Ialomita si Dabuleni, au fost raspunsurile primite. Cu siguranta ca nu este asa, dar cine mai are timp sa verifice ce mancam ca fraierii la preturi de lux, pentru aceasta perioada a anului. Prin zonele centrale ale orasului se lucreaza la trotuare. Se pun pavele. In unele locuri pare ca s-au pus caramizile astea colorate doar dintr-un teribilism administrativ. Erau trotuare in stare buna. Mergand la pas pe pavelele noi, mai vezi cate una care e crapata. De aici rezulta cat vor rezista aceste chestii ce s-au pus in locul asfaltului durabil. La Primarie multe masini. Consilierii baimareni vin cu masinile din dotare, la fel sefii Primariei sau parte din auditoriu. Este o densitate de masini greu de inchipuit cum ar fi repartizate in Centru Vechi, daca ar fi sa se mute partea elevata a Primariei acolo. La ora pranzului alesii au ocupat sala Europa. Micile discutii de dinainte s-au epuizat pe la 12 si un sfert. Presedintele de sedinta, Stefan Bondici a incercat timid sa ii aduca la masa rotunda pe alesi. O intreprindere grea! Tensiunea politica s-a simtit de pe la statuia minerului din fata Remin. Se vorbea ca se va incerca schimbarea lui Mircea Dolha. Din nou. Se mai vorbea de schimbarea consilierilor liberali care au fost exclusi din PNL. Se mai vorbea de incercarea de a se constitui o noua majoritate a consilierilor. S-au vorbit si s-au spus multe si nu s-a intamplat nimic. A fost o sedinta ca oricare alta. Fada chiar! Pe borderoul de sedinta, peste 60 de proiecte si diverse ce trebuiau discutate si votate. A lipsit entuziasmul de altadata. Fete zambitoare, dar zambete fortate, tigari fumate pe jumatate si aruncate peste tot. Un inceput perfect de sedinta, la care orizontul de asteptare a fost mare. Primele proiecte de hotarare au fost votate cu repeziciune. Mici discutii despre proprietari, fie ca sunt fosti angajati ai Primariei, fie ca sunt firme ce vor sa faca parcari pe terenul aferent constructiei. Discutii din care unii consilieri nu au inteles unele aspecte. Doctorul Gradinaru a cerut din cand in cand lamuriri in stilul sau caracteristic. Raspunsurile au generat ironii intre liberalii seniori si medicul pedelist. Si in general s-a creat o atmosfera de dispute in care s-au folosit cuvinte acide. Pentru cei care sunt in stare. Sunt si consilieri care incearca sa se ridice la inaltimea unora ce au o ironie fina, gustata de cei ce urmaresc aceste dispute inter si transpartinice. Normal ca nu le iese! S-a discutat si despre Gold Plaza. Complexul comercial a avut trei proiecte de hotarare pentru niste amanunte legate de constructie, doua au trecut, iar ultimul a cazut. Se cereau noua metri patrati pentru realizarea unei scari de iesire de urgenta. O solutie stupida daca avem in vedere ca se aproba sute de metri patrati in alte cazuri, dar si pentru faptul ca se fac pregatiri pentru deschiderea Complexului comercial. Din ratiuni ce tin de invidie, rautate, unii alesi au votat impotriva. O alta situatie, care incepe sa devina o obisnuinta, a produs discutii ce s-au lungit ca o zi de vara calduroasa. Unele proiecte de hotarare au avut obiectii ale alesilor, ale unora dintre ei. Plecand de la aceste aspecte, consilierii care vor sa stie mai mult intreaba fel si fel de chestii, cer situatii, date si concluzii. La unele se raspunde de catre directorii Primariei, la altele nu se da raspuns. Istvan Ludescher retrage proiectele pentru clarificari. Este un mod de a rezolva, dar parca… Discutii pe problema reducerii pretului la energia termica pentru populatie. Ludi a afirmat ca el altceva a dispus, ca atare a retras acest proiect de hotarare. Aici a avut loc un schimb dur de cuvinte intre Dumitru Matei si Istvan Ludescher. Dupa ce s-au centrat pe tema pretului la gigacalorie si la problema subventionarii populatiei, cei doi au lansat scurte replici. Ludescher a spus ca retrage proiectul pentru clarificari, el fiind initiatorul. Mitica i-a aruncat scurt. „Nu va retrageti, domnule Ludescher?”, a spus Mitica (o intrebare cu talc ce viza functia de primar interimar). „Vreti sa imi luati locul?”, a raspuns sec, Ludi. „Nu ma provocati!”, a incheiat Mitica. Pentru o secunda s-a crezut ca va incepe batalia pentru functii in executivul baimarean. Dar lucrurile s-au linistit la fel de repede cum au inceput si replicile. Unii nici nu s-au prins de intensitatea unui dialog de 10 secunde. Vasile Vlasin a facut o descoperire importanta. El a cerut ca Electrica sa verifice modul in care se alimenteaza cu energie electrica cei de pe Craica. Vlasin a vazut ca din blocurile de langa cartierul tiganilor sunt trase zeci de cabluri care alimenteaza cocioabele cu curent. Situatia nu este singulara. Noi am prezentat mai multe materiale cu situatia din blocurile de pe Horea 46. Acolo situatia este si mai incalcita. Acolo se fac bani seriosi de tiganii care stiu ce sa faca. Noi am scris, dar consilierii nu au fost interesati se situatie. La diverse a mai fost un episod din telenovela cu terenurile de pe Iuliu Maniu. Tanarul Huzau a venit din nou in plenul CL pentru a sustine necesitatea ca Primaria sa cumpere acele terenuri. Huzau nu vrea la pretul de 100 de euro cat a oferit acum Primaria. Deoarece am fost acuzati ca avem ceva cu acest Huzau, precizam ca nu este asa. Ne-a mirat modul de abordare a problemei. Felul in care discuta, cum cere, cum se adreseaza consilierilor, executivului si cui se mai nimereste. Buni, rai, CL este forul administrativ, si respectul si bunul simt ar trebui sa caracterizeze interventiile celor care au probleme inchipuite sau adevarate. O problema legata de premierea unor copii care joaca rugby a provocat dispute aprige. Proiectul prevedea premierea celor de la CSS2 Siromex, juniori care au luat primul loc in campionatul national de rugby. Ei au fost trecuti cu o suma de 2100 lei noi, asa cum prevede HCL-ul referitor la premierea celor care obtin rezultate meritorii. Ovidiu Stefan a venit cu propunerea de a reduce premiul la 1600 de lei, pe motiv de criza si economii la buget. Si pentru ca este vorba de copii. Initial proiectul a trecut cu amendamentul lui Stefan. Dumitru Matei a sarit ca ars si i-a reprosat colegului sau ca nu se gandeste ca e vorba de o performanta a unor copii. Radu Stef a lansat sageata otravita. „Bai, Stefane! Noi am aprobat monumentele tale din sensurile giratorii! Pai!!”. Votul a fost reluat si a trecut in forma initiala. Dar gustul amar a ramas. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.