Consideraţii privind „Antologia prozatorilor maramureşeni”

Recent, a apărut, la Editura Ethnologica (ed.: prof. dr. Ştefan Mariş) din Baia Mare, volumul „O antologie a prozatorilor maramureşeni”, alcătuită de Nicolae Păuna Scheianu, lucrare editată de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş. Trebuie amintit că, în anul 2011, la aceeaşi editură, a apărut o antologie a poeziei maramureşene (de la poezia populară până în 2009).

A alcătui o antologie presupune a încropi o mică bibliotecă, o bibliotecă în miniatură, o bibliotecă de buzunar, în care, alături de autorii selectaţi pe anumite criterii, nume cunoscute aflate în plină glorie sau a căror glorie s-a eternizat, stau şi nume necunoscute, unele în plină afirmare, încărcate, mustind de promisiuni. Antologiile literare creează, sunt adevărate punţi de legătură între generaţii de scriitori, oferind o radiografie a curentelor, a tendinţelor şi orientărilor care au marcat istoria, evoluţia - fie ea universală, naţională, regională, ori chiar locală.

Demersul de faţă pe care-l apreciem a fi unul laborios, adună între coperţile unei cărţi, în fond, aşa cum spuneam, o mică bibliotecă, autori – la prima vedere foarte diferiţi, care însă sunt legaţi de Maramureş, au avut tangenţă cu aceste locuri, unii prin naştere, alţii prin vieţuire, mulţi şi prin una şi prin cealaltă. Deşi din acest spaţiu pe care pliantele turistice îl definesc a fi unul „mirific” nu s-au afirmat prozatori de talie naţională decât relativ târziu, undeva pe la sfârşitul anilor ‘50, când a debutat Nicolae Breban, urmat fiind la scurte intervale de alte două nume – Augustin Buzura şi Alexandru Ivasiuc – a existat în Maramureş o tradiţie a povestitului, legende, istorioare, poveşti, povestiri populare au circulat, mai ales în lumea satelor, fiind transmise mai întâi pe cale orală, iar mai apoi, în ultimul secol, adunate în culegeri de folclor.

În satele Maramureşului au circulat şi încă mai circulă o mulţime de relatări, de poveşti şi legende a căror vechime nu se poate aprecia decât cu aproximaţie, având ca personaje Fata Pădurii sau Omul Nopţii, precum şi multe istorisiri din vremea năvălirii tătarilor ori despre faptele haiducului Pintea Viteazul, care alcătuiesc un bogat şi interesant fond de literatură populară orală. Sunt încă în satele acestui Nord de ţară povestitori foarte talentaţi, unii dintre ei fabuloşi chiar, înzestraţi nu numai cu o extraordinară memorie, dar şi cu un surprinzător har, cu un real talent literar, înnăscut. Ei sunt depozitarii, transmiţătorii şi, poate, într-o anumită măsură, şi cei care îmbogăţesc această literatură orală.

La mijlocul secolului al XIX-lea exista la Baia Mare o editură ce publica în foileton broşuri şi romane populare care s-au răspândit în toate părţile. Ar mai fi de punctat faptul că, printre primele lecturi, mai ales la cele ale prozatorilor din generaţiile mai vechi s-au numărat şi cărţile populare, lecturi care au avut o oarecare influenţă asupra acestora. Alcătuindu-se o antologie a prozei maramureşene este firesc să se aibă în vedere, în primul rând criteriul geografic provizoriu, în detrimentul celui strict estetic, acesta din urmă fundamental pentru criticii literari ca T. Maiorescu, E. Lovinescu, Negoiţescu sau N. Manolescu. Temele, personajele, construcţiile şi proiectele, chiar obsesiile scriitorilor, ale prozatorilor în speţă, au o proiecţie spaţială, pot fi localizate îndeobşte în zona, în regiunea unde-şi au originea, unde s-au născut ori unde-şi duc existenţa conferind regiunii, locului, localităţii, o anumită identitate culturală.

Scriitorii, poeţi sau prozatori, poartă cu ei, oriunde s-ar afla, anii petrecuţi pe meleagurile natale, anii de început al formării lor, ca oameni, ca intelectuali, ca entităţi culturale. Vor avea într-un fel sau altul tot timpul nostalgia acestor locuri ale originii, nostalgie ce se va reflecta mai mult ori mai puţin pregnant, în proza, în opera lor. Iată de ce, antologiile regionale, locale, sunt binevenite, pe de o parte clarifică unele aspecte ale operei unui autor consacrat, iar pe de alta aduc în atenţie nume, cărţi, abordări literare eliminate, omise de selecţia valorilor făcute din perspectiva pur estetică.

Nordul acesta de ţară are privilegiul de a fi dat câteva nume grele, nume importante, în proza românească, afirmate în plină perioadă a totalitarismului comunist: Augustin Buzura, născut în Berinţa, Nicolae Breban, născut în Baia Mare, Alexandru Ivasiuc, născut în Sighetu Marmaţiei.

Afirmat în ultimul deceniu al regimului totalitar, ironistul Ioan Groşan, născut în Mogoşeşti, Satulung, completează, din interiorul generaţiei optzeci, lista prozatorilor români afirmaţi pe plan naţional şi european cu origini maramureşene. N. Steinhardt, retras la mânăstirea Sf. Ana din Rohia înspre sfârşitul vieţii, vine cu al său „Jurnal al fericirii” să ilustreze remarcabil proza de jurnal al unor stări sufleteşti aparte, al jurnalului ca refugiu şi mijloc de a rezista presiunilor, nu numai ideologice şi morale, dar şi fizice la care intelectualii au fost supuşi de regimul represiv.

Dacă până în 1989 prozatorii, scrierile acestora, trebuiau să se înfrunte cu cenzura politico-ideologică, după Revoluţia din Decembrie aceştia se confruntă cu alte tipuri de cenzură, printre care şi cea economică. Edituri cu tradiţie intră în faliment, numărul cititorilor se împuţinează dramatic, iar noua clasă politică, cu rădăcini adânci în epoca apusă, pare să aibă şi mai mare fobie faţă de cultură. În aceste condiţii, generaţiile literare, scriitorii, se impun mult mai greu, cărţile lor, numele lor circulă într-o arie mult mai restrânsă, deşi noua eră în care s-a intrat după simulacrul de revoluţie s-a vrut a fi una a libertăţilor totale.

Totuşi, anii ‘90 impun o nouă generaţie de scriitori, extrem de dinamică, care încearcă să supravieţuiască în noul context, cel de „cultură de piaţă”, al culturii de masă, în speţă de televiziune şi, mai apoi, de internet, ca rezultat al asaltului clasei medii şi submedii ce-şi impun, cu largul concurs al mass-mediei, propria concepţie în ceea ce priveşte reperele morale şi culturale.

„O Antologie a prozei maramureşene” apărută în plină epocă a globalizării, când asistăm la o reconsiderare, o redefinire a valorilor culturale, morale, sociale şi economice, vine să ne amintească faptul că încă mai există fărâme de normalitate şi că „ deteritorializarea” pe care Tomlison...  Jonelison... o numeşte ca fiind „condiţia culturală a globalizării”, spre fericirea noastră a oamenilor, este încă departe de a fi înfăptuită.

Alexa Gavril BÂLE