Confesiunile lui Gerhard Schroeder

Pentru Gerhard Schroeder nimic nu este la intamplare. Chiar si regizarea ultimului sau act, retragerea de pe scena politica, pe care a dominat-o timp de 7 ani, a fost o miscare minutios studiata. „Jucatorul”, asa cum multi l-au numit in cursul celor sapte ani de mandat, ia foarte in serios retragerea de pe scena politica. Poti strica totul in ultimul moment, spunea Gerhard Schroeder, acum pe cale de a deveni simplu membru de partid. Ceea ce s-a intamplat cu Franz Muentefering (seful SPD, debarcat pe sest de catre oamenii de frunte din partid) este absurd, in ochii lui Schroeder. Pentru decizia sa de a se retrage de la guvernare, atat de singulara, el vede o confirmare ca a procedat corect in evolutiile din partid. Sapte ani, un timp extrem de lung, dar care a trecut ca un fulger. Poate ca mostenirea politica ar putea fi subiect de controversa, dar faptul ca Germania se prezinta altfel din punct de vedere cultural, si mai echilibrat in relatia cu propria istorie, este un fapt de necontestat. Si sa nu uitam ca nu cu mult timp in urma imaginea lui Schroeder era una sumbra, o imagine care acum e data uitarii. Totusi, din punctul sau de vedere, calculul pe care si l-a facut la 22 mai, cand si-a anuntat plecarea, a fost unul bine facut. El a vrut sa plece, dar nu putea sa o spuna. Regia unei „debarcari” Si-a regizat propria plecare? Ca unul ca el, altfel decat Muentefering, ar fi amenintat cu demisia daca nu ar fi fost urmat de partid intr-o problema atat de importanta (ca aceea a alegerii secretarului general), asta o stiu toti cei care il cunosc. El nu l-ar fi sfatuit pe presedintele partidului sa plece. Sub nici o forma. Mai degraba ar fi trebuit ca acesta sa tina o sedinta extraordinara a prezidiului, la doua zile dupa votul dat pentru secretarul general, unde ar fi trebuit sa-i roage pe membrii prezidiului sa-si revizuiasca pozitia. Pe „rebeli” trebuie sa-i ingenunchezi, este el de parere. Doar decizia sa de pe 22 mai, care a deschis drumul pentru noile alegeri, i-a surprins pe proprii oameni din partid, desi totul suna foarte clar. Ar fi putut sa se retraga pur si simplu, dar astfel ar fi devenit un star pe spezele propriului partid. Atunci a inceput un lung dans al argumentelor fragile: ca ramanerea sa in functie ar fi dus la destramarea partidului si ca nu putea fi sigur ca va avea o majoritate in favoarea sa, in ce priveste controversata linie politica adoptata, linie bazata pe Agenda 2010 si pe Hartz IV (planuri de reforma care prevad reduceri masive ale ajutoarelor sociale pentru someri, reducerea garantiilor la concediere si eliminarea obligatiei angajatorilor de a contribui la fondul de asigurari sociale pentru cazuri de boala - lucruri considerate de unii social-democrati drept o tradare a principiilor clasei muncitoare, pe care se fondeaza doctrina social-democrata a SPD, n.red.). Dar nici nu dorea sa-si puna partidul pe banca acuzarii, iar la orizont se profila amenintator noul partid de stanga. Barfe cum ca decizia pentru alegeri nu ar fi fost lipsita de controverse si ca intre el si Muentefering s-ar fi ajuns la diferende mascate? La o astfel de intrebare Schroeder raspunde ca ideea alegerilor anticipate ii apartine. Daca alegerile din landul Nordrhein-Westfalen (Renania de Nord-Westfalia) s-ar fi terminat macar cu o victorie pe muchie a social-democratilor, ceea ce ei sperau, lucrurile ar fi aratat altfel. Pentru amandoi a fost insa de la inceput clar ca, daca unul din ei era impotriva organizarii de alegeri anticipate, aceastea nu ar fi avut loc. Dar ambii au vrut-o, sustine Schroeder. Decizia retragerii Lui Schroeder i-ar fi placut sa fie vicecancelar si ministru de externe intr-un cabinet Merkel insa ideea a esuat pentru ca toti l-au intrebat acest lucru, dar nu si Muentefering? Fals, spune Schroeder hotarat. Chiar si presedintele partidului (Muentefering) a dorit sa afle de la el acest lucru, in prezenta unui al treilea. Cancelarul a vazut in aceasta perspectiva, pentru moment cel putin, ceva atragator. Dar pana la urma a fost de parere ca dupa sapte ani de cancelariat nu poate fi decat numarul 1. Raman probleme marginale, ca de pilda faptul ca ar fi introdus in viitorul cabinet probabil si alte persoane, dat fiind ca favoritii lui Muentefring nu erau toti si ai sai, dar aceste lucruri nu sunt atat de importante. Matthias Platzeck, nou presedinte al partidului? Desigur. Poate sa duca cu succes la indeplinire o astfel de functie, spune Schroeder. Il avea in vizor de mult timp. El nu este un est-german, ci un german pur si simplu. La 6 februarie 2004, in spatele deciziei de a preda sefia partidului lui Muentefering, a existat o dorinta ascunsa de a se retrage? Din punct de vedere obiectiv s-a dovedit ca acesta a fost inceputul sfarsitului. Insa repede s-a dovedit ca o astfel de constructie nu va tine pana la sfarsitul legislaturii, experimentul fiind deci un esec. Conform acestui model, seful partidului era o figura respectata cu o oarecare putere de decizie. Muentefering a confirmat viziunea lui Schroeder asupra rolului care trebuie jucat in noile democratii, unde, vrand-nevrand, sistemele prezidentiale (sistem care acorda presedintilor drepturi sporite) castiga teren. Problema partidului de masa SPD sta insa, in afara slabiciunilor personale si a comportamentelor, in pierderea puterii sale de convingere. Detalii, in Memorii Nici o campanie de razbunare contra celor vinovati nu va ajuta insa la rezolvarea problemei, anume ca SPD are nevoie urgent de o aripa „stanga” vie, dicursiva, deschisa provocarilor si neortodoxa, cu atat mai mult cu cat din partea dreptei din partid sau a tinerilor implicati in structura de baza nu vin nici un fel de impulsuri in acest sens. Cine va fi noul secretar general? Toti impreuna trebuie sa lucreze la rezolvarea acestei enigme si anume cum sa te eliberezi, in conditiile date, de sub tutela conducerii. Politica de renuntare a lui Schroeder, in realitate orice altceva decat un semn de tarie de spirit, nu a fost doar o obsesie personala. Faptul ca i se reproseaza o conducere autoritara poate fi inteles, spune Schroeder, dar nu este si cazul lui Muentefering. Nu, rebelii din partid nu se pot prevala de o astfel de acuzatie. Astfel de reprosuri nu sunt decat metode folosite de aceia la care logica politica se afla mult in urma intereselor personale si repeta propozitia ca sa nu se piarda. Cum poti sa spui, afirma Schroeder, ca sub Muentefering nu au existat dezbateri deschise? Pentru afirmatii prostesti ca acestea e nevoie macar de o argumentare care sa sune intelectual. Abia in cartea pe care planuieste sa o scrie despre anii petrecuti in cancelarie, ce ar trebui sa apara toamna viitoare, Schroeder intentioneaza sa faca lumina asupra deciziei sale de a provoca alegerile, pentru a asigura mersul inainte. El nu are un jurnal personal al evenimentelor, dar are o memorie foarte buna. Au si fost momente in care a luat in calcul eventualitatea de a fi reconfirmat ca si cancelar, intr-o functie la care tocmai a renuntat? Sigur ca nu, dar nu s-a asteptat nici la o infrangere. Mai multe saptamani la rand a „acceptat” in tacere sa castige „aceia”, pe cand el, pe dinafara, striga sus si tare ca lupta pentru o majoritate proprie. Ce titulatura i-ar placea? Schroeder pleaca, dar nu ca perdant. Acum urmeaza ceea ce fostul prim cancelar al republicii a pus la punct: schimbarea de putere la varf si plecarea sa. Din 1969 tot timpul a fost intr-o functie, acum va fi altfel. Desigur, are un birou pentru practicarea avocaturii, la Berlin, insa pentru sine, nu pentru societate. „Fostul cancelar”... Nu i-ar placea sa fie numit asa, la urma urmei nici lui Bill Clinton nu i se spune „fostul presedinte”. I-ar placea daca, la fel ca Deng Xiaoping, modernizatorul Chinei, ar aparea cu titlul de „cel mai cunoscut fost politician german”. Schroeder cel ironic merge mai departe si viseaza cum ca ar putea deveni, ca si Deng, vicepresedinte al comisiei militare. In biroul de pe Unter den Linden Ce se va intampla cu cursul sau politic? Unii afirma ca a ajuns marioneta curentelor neoliberale, atunci cand i s-a parut ca este inconjurat de mass-media in mod „evident” neoliberale. El e de parere ca marea coalitie nu e pe drum gresit, urmand sa se vada acum daca reforma pietei fortei de munca e finantabila sau daca, din cauza abuzarii, costurile au explodat. Atunci va veni clipa ameliorarii. Ce ramane? Pentru pledoarii pro domo Gerhard Deng (joc de nume) nu este prea potrivit. Oamenii „isi vor aminti cu placere” de politica externa si de agenda 2010. Printre succesele guvernarii sale se va numara reusita sa de a repozitiona Germania pe scena mondiala. Pentru el acest lucru se numeste „putere mijlocie” (Mittelmacht) deschisa si diferentiata. Spune ca mai mult „nu dorim si nu putem”. Deplin constient, niciodata arogant, punct. In interior a reusit realizarea unui nou inceput, si anume asezarea coordonatelor in asa fel ca bazele economiilor axate pe statul national sa se poate schimba rapid in aceasta era a globalizarii. Schroeder nu se simte insa la ora bilantului. Ar trebui sa vorbim despre Putin si Polonia sau despre cum a gresit el atunci cand a vrut traga o linie sub trecutul german, in timp ce a sprijinit realizarea unui monument al Holocaustului, a blocat construirea unui centru impotriva expulzarilor fortate si a impus chiar o lege pentru a despagubi persoanele obligate de regimul nazist la munca fortata. In ce priveste faptul ca a invitat la dreapta sa artisti si intelectuali, ajutat fiind de un ministru de stat pentru Cultura, pentru a se impopotona cu ei, raspunsul este negativ. Ei aveau ceea ce el nu avea si anume posibilitatrea de a exprima cei sapte ani de guvernare altfel, in cuvinte si concepte politice care lui nu-i veneau asa de usor pe buze. Cum va ramane cu partidul sau? „Sunt dependent de SPD mai mult decat se spune”, afirma el. Acesta este unul din motivele pentru care s-a disciplinat incepand din luna mai. De la acest partid a primit foarte mult si spera ca a putut si da ceva in schimb. Propozitii abstracte, in care Schroeder se exprima concentrat asupra ceea ce a fost dar si ascunde multe. Si acum... multumesc, pa, afara din politica... dupa congresul partidului si dupa predarea cheilor in mana Angelei Merkel? Nici un sentimentalism. Sub linia trasa un singur lucru e clar: nu regreta pasul facut. Si acest lucru s-a facut dupa metoda Trial and Error. Trebuia sa amelioreze si a mers bine, asa considera. Un birou de fost cancelar (la care are dreptul dupa lege), pe bulevardul Unter den Linden din Berlin, nu departe de cel al cancelarului in functie, ii sta la dispozitie. De acolo, poate sa-i faca cu mana lui Kohl. Sub nici o forma insa nu ar dori sa se vinda „unor lacuste”, chiar daca ar fi vorba de multi bani. Ce inseamna asta? La sfarsitul perioadei operative, se gandeste sa se orienteze „dupa Hans-Jochen Vogel sau dupa Erhard Eppler (politicieni germani din SPD, cunoscuti pentru retrageri politice asemanatoare cu a sa n.red.). Spirite libere, cu multa autoritate si solidare intre ele”. Desi nu a fost niciodata apropiat de cei doi, dar amelioratorul Schroeder a reusit sa corecteze si aceasta situatie. Ce crede despre politica? Politica, lucru confirmat de functia avuta, „este un proces in care nu exista adevaruri reale. Politica nu are nimic in comun cu dreptul general prusac (colectie de legi, valabila pentru statele prusace, promulgata la 1 iunie 1794, n.red.)”. Uneori critica era privita de Schroeder drept „ceva cu iz de republica de la Weimar, o calomniere sistematica a procesului democratic, etichetat drept palavrageala”. Politicienii sunt astfel reprezentati ca niste „lipitori”, innebuniti sa-i exploateze pe altii, totdeauna orbi in fata adevarurilor evidente, platiti prea putin si incarcati de acuzatii malitioase, incluse fiind si „familiile lor”. Cine mai vrea in politica sa pofteasca! Pentru un alt exemplu de imagine negativa este de ajuns sa ne uitam imprejur. Putin mai inainte Muentefering era un erou apoi a devenit escroc, care nu stie decat sa dea comenzi. Totul este supus „barfei” si „distorsionat”. Previziunile „Jucatorului” La inceput, mass-media ascultau uimite la declaratiile lui Schroeder, facute de cineva care renuntase la functie. Dar cu cat se punea mai mult in acest rol de castigator, cu atat mai mult se lasau si media seduse de a participa la acest joc. Din punctul sau de vedere a fost fost pentru ultima oara cand a reusit sa impuna presei regulile sale, si a functionat de minune. Acum insa era el atacatorul. „Intre ceea ce scriu jurnalele si dicteaza pietele publice, pline de oameni, e o mare diferenta”. Cel putin din acest punct de vedere isi vede confirmata atitudinea. „Interesant, din 1969 am avut tot timpul o anumita functie”, spune Schroeder. Mici victorii? Chiar mai mult. Tot ce era sumbru a disparut. De prevazut nu putea sa prevada ca „se va ajunge la o batalie electorala la care oamenii sa si participe”. In ultimele trei sapamani inainte de alegeri, cand oamenilor le-a fost clar care este alternativa, cu Paul Kirchhof in rol de expert in impozite si ministru de Finante din umbra al CDU (crestin-democrati), imaginea s-a schimbat fulgerator. Daca ar fi fost la dispozitie mai mult timp, eventual o saptamana, poate s-ar fi reusit sa se castige un procent in plus la alegeri iar atunci el ar fi dictat conditiile si nu Angela Merkel, spune el. „Doua saptamani”, incepe Schroeder sa rada, „poate ca ar fi fost prea mult...” O republica instabila si un cancelar asemenea. La o asemenea stare de lucruri alegatorii au reactionat si ei la fel de indecis. S-a agatat el in mod serios, dupa alegerile pe muchie de cutit, cu doar un mic avans pentru Merkel, de gandul de a ramane cancelar? Raspunsul lui Schroeder este putin evaziv la acest punct, ca doar, nu-i asa, nu peste mult va aparea „cartea”. „Poate ca o speranta exista totusi, nu stiu”, spune el stand pe ganduri. Mai tarziu, dupa alegerile din Dresda, „totul s-a terminat” insa, fara nici o amaraciune. Nu este insa de la sine inteles ca doua partide opuse sa gaseasca, odata asezate la masa tratativelor, puncte comune pentru o mare coalitie. Daca asta insa nu va reusi atunci clasa politica va suferi o lovitura pe care o va simti adanc. Continutul „Memoriilor” Cartea pe care o va scrie va trata despre modul de functionare a politicii. Va fi altfel insa decat in cazul lui Kohl, care pana azi se arunca in diatribe contra lui Weizsaecker (fost presedinte federal). Cine nu face greseli! „Gafe”, spune el. Nici pana acum nu-si poate stapani uimirea la gandul cate greseli a putut face in cei sapte ani si se intreaba, rezumand, cum se face oare ca a trebuit sa greseasca ca sa invete mai apoi din greseli. Trial and Error (incercare si greseala), altfel nu se poate, ar spune el daca ar trebui sa pledeze, ca avocat, pentru propria sa cauza. Nu pentru ca este pana in gat cu greselile, desigur si asta, ci mai ales pentru ca asa este situatia. Dat fiind „schimbarea rapida a bazei economice”, politica, la rindul ei, trebuie sa gaseasca resurse pentru a se schimba si a se adapta mai rapid. Cuvantul „ameliorare” va fi cu siguranta aparat de el, in cartea ce va aparea, probabil cu mult patos. „Discreditarea ameliorarii este cel mai rau lucru posibil”. Die Zeit