Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Conferința preoțească de toamnă în Baia Mare
Marți, 19 octombrie 2021, au continuat conferințele preoțești în Episcopia Maramureșului și Sătmarului, cu întâlnirea de la Baia Mare, care a avut loc în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, sub președinția Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în cadrul căreia au luat parte preoții din protopopiatele Baia Mare, Lăpuș și Chioar.
Sfânta Liturghie Arhierească
După tradiția instituită de foarte mulți ani, conferințele preoțești încep cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, cum s-a întâmplat și acum, când Sfânta Liturghie a fost oficiată, din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte Arhim. dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic și social și mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, Pr. Nicolae Petruș, protopopul de Șomcuta Mare, Pr. prof. Florin Hoban, inspector școlar pentru religie, Pr. Ioan Zorel Buia, secretarul Protopopiatului Baia Mare, Pr. Mihai Cornel Gheduțiu, secretarul Protopopiatului Lăpuș, Pr. Ciprian Coza, secretarul Protopopiatului Chioar, Pr. prof. dr. Claudiu Pop, de la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Arhid. Gherasim Nap, șeful de cabinet al Arhiereului-Vicar, Arhid. Dumitru Botiș, inspector social, Diac. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat, Diac. Vlad Nechita.
Răspunsurile au fost date de un grup de preoți și diaconi din cele trei protopopiate. În timpul Sfintei Liturghii, la ectenia pentru cei trecuți la Domnul, s-a făcut pomenirea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, căruia îi sunt dedicate și conferințele preoțești din această toamnă, la împlinirea, anul acesta, în 28 mai, a unui secol de când s-a născut.
Te-Deum
În continuarea Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Te-Deum pentru a aduce mulțumiri Bunului Dumnezeu pentru darurile Sale revărsate peste Episcopia Maramureșului și Sătmarului și pentru ajutorul la buna desfășurare a lucrărilor conferinței. Oficierea a fost făcută de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, Arhim. Casian Filip, Pr. Fabian Coroian, protopop de Baia Mare, Arhid. Gherasim Nap și Ioan Onuț Păcurar.
Conferința preoțească
Referatul a fost întocmit de Pr. dr. Vasile Augustin, vicar eparhial administrativ, care a fost alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian în calitate de consilier eparhial și apoi vicar administrativ încă de la începutul organizării Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Titlul referatului este „Centenar Arhiepiscopul Justinian – 100 de ani de la nașterea sa” și a fost scris cu răspunderea unui bun cunoscător al frământărilor specifice începutului.
„Conferința preoțească de toamnă a protopopiatelor Baia Mare, Chioar și Lăpuș reunește 250 de părinți slujitori ai Sfintelor Altare, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Am decis să o organizăm în Catedrala noastră Episcopală din Baia Mare, deoarece spațiul este mai generos și permite acest lucru, conferința fiind consacrată Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, alcătuită de Părintele Vasile Augustin. Am decis să fie consacrată Înaltpreasfințitului, deoarece anul acesta s-a împlinit un secol de la venirea sa pe lume, fiind centenarul nașterii Înaltpreasfințitului și sunt cinci ani de la adormirea dânsului întru Domnul, de la mutarea în veșnicie. De aceea i-am dăruit acest subiect Înaltpreasfinției Sale și este pe sufletul și inima noastră a tuturor. Viața Înaltpreasfințitului a fost o poveste de iubire între Dumnezeu și sufletul Său și poporul lui Dumnezeu din această parte de țară și din România creștină. De asemenea, fiind Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul, am promovat un concurs intitulat „Cimitirul – spațiu sacru și loc al comuniunii celor adormiți întru Domnul”, care va premia cele mai frumoase și cele mai îngrijite cimitire din Episcopia noastră. Am prezentat părinților icoana Anului Omagial 2022, care va fi Anul omagial al rugăciunii în Patriarhia Română. Este o alcătuire minunată a pictorului Solomon, artist și pictor bisericesc de la Cluj și care o reprezintă pe Maica Domnului în rugăciune și icoana este intitulată „Maica Domnului – ocrotitoarea celor ce se roagă”. Noi avem obiceiul ca în fiecare an să dăruim o icoană specială Anului Omagial și anul acesta, fiind anul isihaștilor, al monahilor, al creștinilor rugători, am intitulat-o „Maica Domnului – ocrotitoarea creștinilor rugători”, a explicat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului, au început lucrările conferințelor de toamnă din Episcopia noastră. Dacă ieri ne-am adunat în conferință de toamnă cu preoții din protopopiatele Satu Mare și Oaș, astăzi, în acea de-a doua zi, ne-am adunat în conferință duhovnicească la Baia Mare, în Catedrala Episcopală «Sfânta Treime», adunând în conferință pe preoții din protopopiatele Baia Mare, Lăpuș și Chioar. Înainte de începerea conferinței propriu-zise, care a fost consacrată și dedicată memoriei duhovnicești a celui care a fost Părintele nostru Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, am săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența tuturor preoților din cele trei protopopiate, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat asupra preoților, asupra familiilor lor, asupra credincioșilor.
Rugăm pe Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Prooroc Ioil și a celor împreună cu dânsul, a căror pomenire noi astăzi o săvârșim, să reverse har și dar peste părinții noștri slujitori ai Sfintelor Altare, să fie la înălțimea chemării și să fie lumină, așa cum ne cere Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ei sunt lumina lumii și nu poate lumina să fie pusă sub obloc, ci în sfeșnic, ca să lumineze tuturor celor din casă”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.
„La împlinirea a 100 de ani de la nașterea Înaltpreasfințitului Părinte Justinian, vrednic de pomenire, ca unul care i-am fost alături de la reînființarea Episcopiei și până la trecerea sa la Domnul, și care l-am cunoscut atât de bine, eu aș împărți viața dânsului în patru mari părți, ca și cele patru puncte cardinale, a spus Părintele vicar dr. Vasile Augustin. Prima parte: copilăria lui în satul natal Plopiș de pe Valea Cavnicului din județul Maramureș, în care nu a uitat părinții care l-au născut și l-au crescut, casa părintească, ulița pe care a pășit în roua dimineții și bisericuța în care a fost botezat. A doua parte a vieții sale este legată de Mănăstirea Rohia, unde a intrat în monahism la o vârstă fragedă, în 1941, la 20 de ani, și unde avea să conducă această mănăstire și destinele ei din funcția de stareț vreme de trei decenii, fixând trei reguli foarte frumoase: rugăciunea, munca și studiul. A treia parte a vieții Preasfințitului Justinian este legată de Episcopatul de la Cluj.
S-a despărțit cu greu de enoriașii și de bunii credincioși din Țara Lăpușului în 9 septembrie 1973, când a fost hirotonit Episcop vicar la Cluj. Și la Cluj, în cei 17 ani de activitate, a dovedit multă perseverență în slujirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, în cercetarea preoților din județele Bistrița-Năsăud, Maramureș și Cluj, prin apropierea de seminariștii care l-am iubit atât de mult și prin ascultarea pe care a arătat-o față de Înaltpreasfințitul vrednic de pomenire Teofil Herineanu. Partea finală a vieții, de la vârsta de 69 de ani, avea să-i fie o încununare a acestui vrednic Ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, în calitatea de Episcop al Maramureșului și Sătmarului. Timp de peste un sfert de veac, ne-a condus, ne-a îndrumat și ne-a arătat care este calea spre mântuire, iar la sfârșit, la vrednica și venerabila vârstă de 96 de ani, și-a așezat trupul ostenit de boală și de bătrânețe acolo unde i-a fost drag: la intrarea în Mănăstirea Rohia, unde stă de cinci ani. Vrednică să-i fie pomenirea!”
„Viața Înaltpreasfințitului Justinian este o poveste de succes a creștinului cu adevărat credincios, pentru că Înaltpreasfințitul Justinian a fost un om cu adâncă credință în Dumnezeu și acest lucru s-a arătat în viața lui și mai ales în perioadele de încercare de care a avut parte. De aceea, pentru noi Înaltpreasfințitul Justinian rămâne un model, rămâne un exemplu. Înaltpreasfințitul Justinian a avut parte de foarte multe încercări. A cunoscut și a activat în timpul războiului, după război, în timpul regimului comunist, după căderea regimului comunist și, de fiecare dată, a avut parte de foarte multe încercări și pe toate a reușit să le biruiască datorită credinței sale autentice, datorită smereniei, datorită dragostei pentru omul pe care l-a întâlnit. Era deschis cu fiecare credincios sau preot pe care îl întâlnea, pe toți îi îmbrățișa cu dragoste și în felul acesta a rămas pentru noi un model. Știm ce avem și noi de făcut în zilele noastre, chiar dacă vremurile sunt tulburi și avem parte de foarte multe încercări, de la acești părinți duhovnicești avem rețetele cele mai autentice pentru a reuși și noi să trecem peste toate ispitele care ne stau înainte și a reuși să mergem pe calea mântuirii”.
În încheiere, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre îndatoririle preoților în ziua de azi și a făcut mai multe comunicări gospodărești-administrative.