Condiții de trai ca în Evul Mediu: Un sfert dintre români nu au apă curentă și 40% nu au canalizare

Unul din patru români nu are acces la sistemul public de alimentare cu apă și aproximativ 40% din populația țării nu este racordată la sistemul de canalizare. În mediul rural, la nivelul anului 2022, accesul la aceste servicii esențiale era și mai redus: 59% dintre locuitorii satelor nu aveau acces la sistemul public de apă, iar 84% nu erau racordați la rețele publice de canalizare. Deși situația s-a îmbunătățit semnificativ față de momentul aderării la Uniunea Europeană, România înregistrează, în continuare, cea mai mică rată de racordare la sistemele de apă și canalizare dintre țările UE, unde rata medie de conectare la rețele publice de alimentare cu apă depășește 94%, respectiv 81% la sisteme de canalizare. În ceea ce privește accesul populației la condițiile unui trai decent, la nivelul anului 2020, circa o cincime (21%) din populația României nu avea acces la baie/ duș și nici toaletă în locuință. Acestea sunt, pe scurt, concluziile unui raport al Curții de Conturi, dat publicității în 1 august.

La 17 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, în timp ce europenii vorbesc de inteligență artificială și digitalizare, români nu au acces la servicii de bază, care țin de civilizație. Un raport recent al Curții de Conturi, publicat la începutul lunii august, demonstrează din plin acest lucru.

„Dreptul la apă potabilă este un drept fundamental al omului, recunoscut la nivel internațional, iar statul este obligat să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, se menționează în Constituția României. Deși reglementările naționale prevăd că furnizarea de apă potabilă, colectarea și tratarea apei uzate sunt servicii esențiale, accesul populației la aceste facilități nu este asigurat la scară largă. În România, la nivelul anului 2022, rata de conectare a populației la servicii de apă era de circa 75%, iar la servicii de canalizare în jur de 59%, fiind, de departe, cele mai scăzute niveluri dintre țările membre UE. În țările membre UE, rata medie de conectare la rețele publice de alimentare cu apă este de peste 94%, respectiv peste 81% la sisteme de canalizare.

Deși, până la finele anului 2018, România ar fi trebuit să respecte obligația colectării și epurării avansate a apelor uzate la toate aglomerările umane de peste 2.000 de locuitori echivalenți (l.e.), suntem în continuare cu mult în urma obiectivelor asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

Din perspectiva acoperirii teritoriale cu servicii de apă și canalizare (la nivel de județ), în anul 2022 imaginea conectării populației la sisteme de apă evidențiază că există câteva județe cu doar 30% grad de conectare la apă, în timp ce gradul de conectare al populației este de peste 70% în cazul a mai mult de jumătate dintre județe. Mult mai alarmantă se prezintă însă situația serviciilor de canalizare, unde doar 8 județe înregistrează un grad de conectare al populației de peste 70%, în timp ce o mare parte dintre acestea se situează la sub 50% (10 județe fiind cu doar puțin peste 30% grad de conectare la canalizare). Marea problemă privind accesul la apă și canalizare rămâne în mediul rural (59% din cetățenii din mediul rural nu au acces la sistemul public de apă, iar 84% nu au acces la canalizare). Spre deosebire, în municipii și orașe, accesul la sisteme publice de canalizare este asigurat pentru circa 98% din populație în 2022”, se arată în raport.

Curtea de Conturi a descoperit însă și probleme semnificative privind calitatea apei potabile și respectarea normelor de epurare a apelor uzate; capacitatea redusă a instituțiilor de a garanta respectarea standardelor de calitate în domeniu.

Se observă o fărâmițare excesivă a sectorului de furnizare a apei: doi operatori mari cu capital mixt la București și Ploiești, 43 de operatori regionali și peste 900 de operatori mici/ locali (majoritatea fiind servicii fără personalitate juridică, organizate la nivelul primăriilor):

70% din operatori nu sunt licențiați de ANRSC, marea majoritate în localități mici; aceștia deservesc aproximativ 10% din populația cu acces la serviciul de apă;

în peste 700 de UAT-uri sunt rețele de apă fără autorizație sanitară de funcționare.

De asemenea, 1 din 4 români declară că apa de la robinet nu este sigură pentru consum sau gătit.

Rapoartele autorităților confirmă în numeroase cazuri depășiri ale concentrațiilor maxime admise ale unor substanțe în apa de consum/ apele reziduale, mai ales în localitățile mai mici, ceea ce se transpune într-un nivel ridicat de risc asupra sănătății publice și mediului

Investiții în acest sector, pe lângă faptul că sunt puține, nu au avut întotdeauna rezultatele preconizate.

„În urma verificărilor efectuate în ultimii trei ani de către structurile teritoriale ale Curții de Conturi și a discuțiilor cu reprezentanții autorităților locale și ai operatorilor de apă și canalizare, au rezultat multiple situații în care obiectivele de investiții construite nu funcționează la capacitatea proiectată. Deși aceste situații au fost semnalate punctual într-o serie de județe -107, analizând informațiile culese din teren precum și relatările din presa locală și centrală, de-a lungul timpului, se constată că fenomenul are o mai largă răspândire teritorială, problema fiind una de natură sistemică.

În ceea ce privește cauzele pentru care rețelele date în folosință nu funcționează la capacitatea proiectată, echipa de audit a documentat o serie de aspecte, cu mențiunea că ele nu sunt exhaustive și, în realitate, pot exista și altele. Acestea vizează, în general, următoarele situații:

i) Sisteme supradimensionate, respectiv dimensionarea greșită a rețelei de canalizare a dus la funcționarea sistemului de canalizare sub capacitatea proiectată;

Au fost identificate situații de supradimensionare a sistemelor de epurare raportat la numărul de locuitori care s-ar fi putut branșa la rețea, inclusiv stații de tratare a apei care funcționează la o capacitate de 50-60%, din cauza scăderii consumului de apă al agenților economici și a diminuării populației din anumite localități.

De altfel, există situații în care nu sunt utilizate toate forajele hidrogeologice, din cauza numărului redus de branșări determinat de factori socioeconomici, ceea ce duce la funcționarea sistemelor de alimentare cu apă la o capacitate redusă. Pe de altă parte, în unele cazuri se constată și funcționarea la o capacitate insuficientă a stațiilor de epurare; ca urmare a gradului de încărcare redus la canalizare, nu se asigură necesarul pentru autocurățarea rețelelor, fapt care generează costuri suplimentare cu aceste operațiuni.

ii) sisteme cu capacitate depășită – sunt numeroase cazuri de stații de tratare a apei cu capacitate insuficientă, unde sunt necesare lucrări de mărire a capacității de tratare a stațiilor existente, investiții în retehnologizarea acestora sau cuplarea sistemului la o sursă de apă conformă.

Cel puțin în zonele rurale limitrofe marilor orașe, depășirea capacității unor sisteme s-a produs ca urmare a dezvoltării accelerate a zonelor rezidențiale, situație în care se impune redimensionarea acestora. Ritmul de construcție a locuințelor presupune, în aceste cazuri, creșterea parametrilor de debit și presiune.

În unele dintre aceste cazuri, sistemele de alimentare cu apă nu au fost proiectate, ținând cont de necesarul real din comunitatea deservită, motiv pentru care au fost reproiectate ulterior, cu costuri suplimentare. Erorile în procesele de proiectare și execuție afectează eficiența investițiilor realizate, în special din cauza subdimensionării sistemelor proiectate și executate.

O altă problemă des întâlnită o constituie subdimensionarea pompelor cu care sunt dotate stațiile de pompare a apei din cadrul unor rețele de alimentare cu apă;

În anumite situații, apa este captată din izvoare de suprafață, iar bazinele de filtrare a apei nu sunt dotate corespunzător volumului de apă pentru care este proiectată stația de tratare, astfel că, atunci când plouă mai mult, apa devine tulbure și nu se mai pot realiza analize în ceea ce privește potabilitatea”, se arată în raport.

Pe lângă problemele de mai sus, există și alți factori care influențează în mod negativ funcționarea sistemelor de apă și canalizare la parametrii proiectați, ce țin mai degrabă de eficiența managementului proiectelor de investiții. Pe de o parte, fondurile insuficiente pentru investiții sau proiecția financiară precară pot împiedica dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare la nivelul proiectat. Lipsa resurselor de la nivel local limitează, de multe ori, extinderea rețelelor sau modernizarea echipamentelor existente.

De asemenea, gestionarea ineficientă a resurselor, inclusiv pierderile de apă din cauza scurgerilor și „furturilor” (a branșărilor clandestine), afectează capacitatea sistemelor de apă și canalizare. Un management proactiv și orientat pe soluții ar putea ajuta la reducerea acestor pierderi și îmbunătățirea funcționării sistemelor.

Pe de altă parte, multe dintre rețelele de apă și canalizare din România au fost construite în perioada comunistă și au ajuns sau se apropie de finalul duratei de viață. Unele dintre aceste rețele suferă deteriorări și scurgeri, reducând astfel capacitatea lor de operare, multe dintre ele nefiind luate în considerare la finanțare în cadrul unor proiecte de reparații, retehnologizare sau modernizare. 

Poluarea resurselor de apă și dezastrele naturale, cum ar fi inundațiile, au afectat, în timp, funcționarea sistemelor de apă și canalizare, reducându-le capacitatea de funcționare. În aceste situații, tratarea apei devine, de multe ori, mai complexă și costisitoare.

Nu în ultimul rând, lipsa conștientizării în rândul populației cu privire la utilizarea eficientă a apei și importanța protejării infrastructurii duce, în multe situații, la utilizarea necontrolată a resurselor și la deteriorarea rețelelor. Din păcate, nu foarte multe proiecte de investiții în domeniu au pus accent și pe componenta de comunicare, implicare și conștientizare a comunităților locale în această privință.

Misiunea de audit al performanței cu tema Politici publice în domeniul serviciului public de apă și canalizare. Echitate vs. disparitate privind accesul populației la aceste servicii s-a desfășurat în semestrul II 2022 și anul 2023. Au fost analizate datele disponibile la Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) și, ulterior, au fost colectate informații atât de la instituții ale administrației publice centrale, cât și de la instituții și operatori de apă de la nivel teritorial. Au fost evaluate cu prioritate activitățile și evenimentele din ultimii cinci ani, iar pentru analiza unor evoluții și tendințe în perioade mai îndelungate au fost prelucrate date statistice pe o perioadă de cel puțin zece ani.

Principalele concluzii ale auditului au fost:

• În sectorul de apă din România se remarcă lipsa unei viziuni strategice integrate și coerente. Responsabilitățile sunt fragmentate la nivelul mai multor ministere/ autorități publice și nu există un lider coordonator al domeniului. Politicile publice nu au ținte și indicatori bine definiți și sunt monitorizate superficial fără a fi evaluate, astfel că rezultatele implementării acestora pot fi puse la îndoială;
• Politica investițională guvernamentală a fost deseori neunitară și inconsecventă – notează raportul. Managementul programelor cu finanțare națională a fost unul deficitar în condițiile în care fundamentarea acestora nu a avut la bază criterii suficient de solide de selecție și prioritizare a proiectelor de investiții. Se remarcă suprapuneri și paralelisme între programe de investiții, numeroase deficiențe în implementare și, în final, se obțin rezultate sub așteptări. Acordarea finanțărilor în cadrul diferitelor programe se face pe baza unor criterii neunitare și care nu reflectă o viziune de consolidare strategică a sectorului, de realizare a țintelor de conformare și de operare în condiții de siguranță, calitate și eficiență a serviciilor;  
• Gradul relativ redus de utilizare a fondurilor alocate pentru investiții în apă și canalizare (78% în cazul programelor finanțate din fonduri europene, respectiv 74% în cazul celor din bugetul național, conform datelor la 31.12.2022) indică rezultate nesatisfăcătoare și o eficacitate relativ redusă a programelor de investiții gestionate de Guvern prin ministerele sale; 
• Ritmul lent de execuție și finalizare a obiectivelor de investiții și mecanismele slabe de monitorizare și evaluare a rezultatelor programelor de investiții cu finanțare națională au condus la o performanță redusă a acestora, caracterizată prin: întârzieri mari în execuție, soluții tehnice necorespunzătoare, probleme de calitate a lucrărilor, investiții realizate dar nefuncționale sau exploatate sub capacitate;
• Calitatea apei este sub nivelul nevoilor și așteptărilor cetățenilor. Mulți operatori, în special cei din mediul rural sau din orașe mici, funcționează fără licență sau autorizație sanitară, deci fără o garanție a calității. Există o capacitate insuficientă a instituțiilor de reglementare și control de a garanta respectarea standardelor de calitate în domeniu.

Dintre recomandările formulate pe baza auditului menționăm:

• Este necesar ca Guvernul să se implice mai activ la nivel strategic și în coordonarea activităților ministerelor implicate în sectorul apei; stabilirea mult mai concretă a unei „foi  de parcurs” și a unui calendar realist de soluționare a problemei accesului la apă și canalizare și a reducerii inechităților, inclusiv translatarea acestora în politici publice și programe guvernamentale. Recomandăm desemnarea unui lider instituțional (Secretariatul General al Guvernului, ANRSC sau o altă structură guvernamentală),  monitorizarea periodică a progreselor și evaluarea rezultatelor; 
• Managementul programelor de investiții cu finanțare națională trebuie semnificativ îmbunătățit și se impune o ierarhizare mai clară a nevoilor și o prioritizare mai responsabilă și transparentă a domeniilor și obiectivelor finanțate;
• Pentru programele finanțate din fonduri naționale (PNDL, PNCIPS, Anghel Saligny etc.), este urgent și imperios a fi introduse mecanisme de control și monitorizare ex-ante și ex-post a investițiilor, care să asigure  creșterea eficienței și eficacității utilizării fondurilor publice și garanția impactului asupra vieții cetățeanului; 
• În cazul operatorilor care nu îndeplinesc cerințele de siguranță a sănătății publice, de protecție a mediului și de sustenabilitate economică (în special, micii operatori din mediul rural) se impun măsuri legislativ-administrative de accelerare a procesului de absorbție de către marii operatori, operatori regionali ce au capacitatea financiară și logistică de a respecta normele și standardele de calitate;
• Creșterea capacității instituționale a autorităților cu atribuții de licențiere/ autorizare și control, respectiv asigurarea independenței și autonomiei instituțiilor responsabile în domeniul calității apei și a serviciilor de apă și canalizare. Implementarea unui cadru de măsuri și sancțiuni mai ferme acolo unde nu sunt respectate reglementările privind calitatea apei și sunt puse în pericol sănătatea publică și mediul.

La nivelul anului 2022, operatorii regionali deserveau circa 69% din totalul populației conectate la rețele publice de alimentare cu apă și circa 72% din totalul populației racordate la sisteme de canalizare. Cei doi operatori mari cu capital mixt (Apa Nova București și Apa Nova Ploiești) deserveau, la nivelul aceluiași an, circa 14% din populația conectată la sisteme publice de alimentare cu apă și circa 19% din populația racordată la rețele de canalizare. Aceasta în timp ce circa 18% din totalul populației conectate la sisteme de alimentare cu apă și aproximativ 9% dintre cei racordați la canalizare aveau aceste servicii furnizate de către alți operatori locali, organizați fie ca societăți comerciale, fie ca servicii în cadrul primăriilor sau ca societăți comerciale cu capital public.

Toți acești operatori regionali deservesc cu servicii de apă 103 municipii, 212 orașe și 1.974 de comune, din totalul de 3.181 de UAT-uri existente în România.

În unele județe, aria acoperită de către operatorii regionali este redusă, în aceste situații existând și peste 30-40 de operatori mai mici la nivelul unui singur județ (Olt – 60, Argeș – 57, Bihor – 53, Dolj – 52, Teleorman – 44, Gorj – 39, Vâlcea – 39, Maramureș – 38, Suceava – 38, Tulcea – 37, Caras-Severin – 36, Timiș – 36, Buzău – 33, Bacău – 31, Mureș - 30). Pe de altă parte, există și exemple pozitive, precum Iași sau Brăila, unde operează un singur operator regional pe întreg teritoriul acestor județe.