Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Concursul de eseuri şi-a desemnat câştigătorii
Prof. Vasile Lucian Dancu
Luni, 30 martie 2015, Centrul aftercshool Sfântul Apostol Andrei din comuna Dumbrăviţa, a găzduit o interesantă activitate din cadrul proiectului „25 DE ANI DE DEMOCRAŢIE”.
La această întâlnire au participat 34 de elevi din clasele V-VIII de la Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa. Şi-au adus aportul la reuşita manifestării domnul profesor de istorie Vasile Dancu, doamnele profesoare Paula Bonaţ, Alina Sajerli. Cristina Farcaş şi Magdalena Tomşa, directoarea instituţiei.
Scopul activităţii a fost acela de a prezenta eseurile pregătite de elevi cu tema: România -25 de ani de democraţie. De asemenea, în urma evaluării urmau să fie selectate cele mai reuşite 25 de eseuri, iar autorii lor să fie răsplătiţi cu o excursie la Bucureşti, sponsorizată de UAC Europe Dumbrăviţa.
Domnul profesor Vasile Dancu a apreciat implicarea elevilor şi dorinţa acestora de a scrie despre cum percep ei perioada totalitarismului comunist şi revenirea la democraţie, după evenimentele din decembrie 1989. Pentru a rememora istoria recentă, domnul profesor a prezentat un fragment din pelicula Amintiri din Epoca de Aur a regizorului Andrei Mungiu.
Dezbaterea a continuat cu prezentarea doamnei profesoare Paula Bonaţ, care a făcut o incursiune în viaţa literară românească, arătând dificultăţile cu care s-au confruntat scriitorii români în anii comunismului şi a marcat noile direcţii în literatura română postdecembristă. Doamna profesoară Alina Sajerli a semnalat aspectul nefast al cenzurii comuniste, care s-a infiltrat în domeniul traducerilor din limbile străine.
Elevele Morar Cristina din clasa a VI-a Dumbrăviţa şi Măguţ Raisa din clasa a VIII-a Rus au prezentat eseurile realizate, conturând astfel imaginea unei activităţi utile, agreabile şi plină de mesaj pentru participanţi.
Câştigătorii concursului sunt:
CURTUIŞAN DAIANA,
CIOCOTIŞAN ADRIAN,
CIOCOTIŞAN ANDREEA,
CERNEŞTEAN GRAŢIANA,
Câştigătorii concursului vor participa în perioada 8-10 mai 2015 la excursia organizată la Parlamentul României.