Concurs „Eroii de lângă noi” la Dumbrăviţa

Proiect inedit al UACE în parteneriat cu Şcoala Dumbrăviţa! La 70 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, elevii dumbrăviceni vor deveni cercetători, culegând poveştile bătrânilor din preajma lor despre cea de-a doua conflagraţie mondială. Copiii vor descrie, pe baza relatărilor verbale, modul în care un cunoscut: rudă, vecin, sau pur şi simplu un veteran de război a trăit perioada celui de-al doilea război mondial, sau au scris povestea unui erou, pe baza materialelor documentare. Cele mai bune lucrări vor fi premiate.

Vorbim despre eroi ca şi când ar fi nişte personaje de legendă, care există doar în cărţi şi filme şi prezentăm evenimentele istorice ca o statistică seacă, ca şi cum istoria s-ar fi scris singură. De fapt, au scris-o cu preţul vieţii şi libertăţii oameni pe care avem norocul să-i mai avem contemporani, dar pe care nu-i cunoaştem şi nu-i promovăm, mulţumindu-ne cu manifestări sterile şi discursuri pompoase. Adevărul istoric trece între timp pe lângă noi. Cărţile şi documentele ne vor da şi peste ani date, statistici şi poziţii oficiale, dar trăirile, sentimentele şi crâmpeiele de viaţă le pot descrie doar cei care le-au trăit.

De aceea, la 70 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, UAC Europe, Asociaţia NEMUS şi Şcoala Dumbrăviţa organizează un concurs inedit care îi pune faţă în faţă pe tinerii de azi cu eroii evenimentelor de atunci, provocându-i să devină „cercetători” şi să afle, pe baza relatărilor verbale, întâmplări din istoria adevărată a românilor şi maramureşenilor. Tinerii care vor participa la concurs trebuie să realizeze până în 15 octombrie un eseu cu titlul „Eroii de lângă noi”, în care vor descrie modul în care un cunoscut: rudă, vecin sau pur şi simplu un veteran de război a trăit perioada celui de-al doilea război mondial, fie a luptat pe front sau nu, pe baza relatărilor verbale, sau au descris pe baza materialelor documentare povestea unui luptător în cel de-al doilea război. Autorii celor mai bune 10 eseuri vor fi premiaţi în cadrul unui eveniment la care vor fi invitaţi şi veterani de război din comună. 

Povestea unei lupte despre pământ strămoşesc scrisă cu sânge

Prin Dictatul de la Viena, partea de la nord de Tisa a Maramureşului istoric a fost şi ea cedată Ungariei Hortyste, deşi la o populaţie de 161575 locuitori, 93207 erau români şi numai 11174 maghiari, restul fiind evrei, ruteni, germani etc. Din primele zile ale ocupaţiei, Maramureşul a fost transformat într-un pământ al suferinţei. Prigoana împotriva personalităţilor democrate şi progresiste, procesele pentru ocuparea fostelor proprietăţi, rechiziţiile forţate de la populaţie, expulzarea sau deportarea populaţiei devin fapte cotidiene.

Numai în anul 1940 din Maramureş au plecat sau au fost expulzaţi 2346 persoane, în mare majoritate intelectuali români. Iată câteva din principalele atrocităţi săvârşite de ocupaţii hortyşti în Maramureş. La intrarea lor în septembrie 1940, au arestat principalele personalităţi ale vieţii politice, economice sau religioase române din zonă.

Autorităţile hortyste au încercat şi în Maramureş în primăvara anului 1941 organizarea unei asociaţii promaghiare în rândul populaţiei române, chemând la o adunare la Sighetu Marmaţiei persoane capabile a o înfăptui.

Reprezentanţii poporului român au dat un răspuns ferm armatei chemări la trădare, neprezentându-se niciun român, cu excepţia lui Petre Mihali, fost prefect al Maramureşului, împuternicit a da o declaraţie în numele intelectualităţii române.

Declaraţia politică a românilor maramureşeni, act de acuzare şi program de luptă, are o importanţă deosebită în contextul evenimentelor. Menţionăm că ea nu a mai fost publicată, fapt pentru care vom prezenta pe larg principalele probleme pe care le dezbate: „Organizarea politică a românilor este nu numai dorinţa noastră - se arată în declaraţie - ci şi în imperativ al situaţiei în care ne găsim”.

Arătând că în momentele foarte grele prin care trece poporul român precumpănesc cele personale, orice acţiune izolată fără aprobarea poporului şi a conducătorilor ar fi „arbitrară, temerară, incompetentă şi dăunătoare intereselor politice ale fraţilor noştri şi intereselor superiore ale neamului” se respinge hotărât orice conlucrare cu ocupanţii hortyşti.

Declaraţia se transformă într-un act de acuzare: „cum putem noi participa la o consfătuire, când azi lagărele sunt pline de ai noştri, iar închisorile mai au musafiri fraţi ai noştri? Copiii noştri de la sate nu se mai pot ruga în limba părinţilor, intelectualii şi oficianţii noştri de la toate oficiile din judeţ au fost şi sunt ţinuţi forţaţi a se repatria fără nicio vină şi fără nicio retribuţie”. În încheiere se arată că cei care se vor preta la o trădare a intereselor neamului vor fi dispreţuiţi şi „ieşiţi din casa noastră” şi se respinge conlucrarea politică sau de orice natură cu ocupanţii horthyşti.

Bestialitatea ocupanţilor s-a manifestat prin crime feroce mi ales împotriva populaţiei civile. În noiembrie 1941, ţăranul Seuliuc Ioan din comuna Săpânţa a fost împuşcat şi decapitat de un jandarm horthyist, corpul fiind găsit de sătebni după cinci luni într-o claie cu fân. Stă mărturie acestei cumplite crime mormântul celui împuşcat şi decapitat cu relatarea în versuri pe crucea decedatului făcută de meşterul popular Stan Pătraş în cimitirul de la Săpânţa.

O altă tristă realitate a ocupaţiei horthyste a reprezentat-o deportările şi internările în lagăr.

Sinteză dintr-un material elaborat de Gheorghe Todincă, directorul Muzeului Maramureşului din Sighetu Marmaţiei