COMUNIUNEA SFINȚILOR

Sfântul Apostol Pavel scria ucenicului său, episcopului Timotei, că: „...mare este taina dreptei credințe…ˮ (1 Tim.3,16). Nu al oricărui fel de credințe, ci al „dreptei credințeˮ. Prin epistola adresată efesenilor, Sfântul Apostol Pavel ni se adresează nouă tuturor, spunându-ne: „...nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună - cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu. Zidiți fiind pe temelia apostolilor și a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuși Iisus Hristosˮ (Efes.2,19-20). Tâlcuind aceste cuvinte,
Sf. Justin Popovici spune că: „Hristos pe Cruce a omorât vrăjmășia între om și Dumnezeu și i-a împăcat pe oameni cu Dumnezeu și între ei și prin Sine l-a zidit pe noul om, ca să-i facă pe oameni împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeuˮ (Dogmatica, vol. 2, pag. 67). Ce mare cinste! Ce mare onoare să fie dreptcredinciosul creștin în comuniune cu  Mântuitorul, cu apostolii și prorocii, cu toți sfinții.

Această comuniune se numește „comuniunea sfinților”. Oare con­știen­ti­zăm suficient apar­te­nen­ța noastră la această comuniune?

Marele nostru teolog. pr. prof. dr. Ioan Bria vorbește despre dinamismul acestei comuniuni. „Biserica pământească a celor vii este în comuniune reală și permanentă cu Biserica cerească, cu cei care au cetate în ceruri  (Evr. 13, 14; Apoc. 3,12). Ea este parte organică din acea communio sanctorum și care face ca îngerii și sfinții să mij­lo­cească pentru cei vii, iar cei vii să invoce rugăciunile acelora. Moar­tea nu distruge legătura de dragoste între cei botezați în același trup. Cele două părți formează o singură unitate și comunitate «un  trup în Hristos» (Rom.12,5) (Dicționar de teologie ortodoxă). Atât de solidă este unitatea și temelia Bisericii, încât nicio putere văzută și nevăzută nu o poate distruge. «De câți potrivnici nu a fost războită Biserica,  spune Sf. Ioan Gură de Aur, dar niciodată nu a fost biruită. Câți tirani nu au înfruntat-o! Câți împărați nu au dus război asupra Bisericii! Dar cei care au războit-o au fost reduși la tăcere și au fost dați uitării, iar cea războită s-a înălțat mai presus de ceruri»” (Omilii la Isaia).

Pentru primii creștini - deși au avut de îndurat mult mai mari necazuri - apartenența lor la comuniunea sfinților a fost primordială. Iată ce citim în  Epistola către Diognet despre Biserica primară. „Locuiesc în orașe grecești și barbare, dar arată o viețuire minunată și re­cu­noscută de toți ca ne­mai­vă­zu­tă.... Locuiesc în țările în care s-au născut, dar se simt ca străini...orice țară străină le este patrie și orice patrie le este țară străină. Se căsătoresc ca toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei năs­cuți... sunt în trup, dar nu trăiesc după trup... locuiesc pe pământ, dar sunt cetățeni ai cerului”.
Foarte dureros este faptul că mare parte a creștinătăți consideră „comuniunea sfințilorˮ ca o lucrare exclusiv cerească. Mare greșeală! Sfinții lui Dumnezeu mai sunt numiți „îngeri în trup”. Nicolae Iorga, vorbind despre drumul pământesc al Bisericii Ortodoxe Române, spune așa de frumos că: „Biserica Ortodoxă Română a călăuzit neamul creștinesc pe drumul pământului, fără să-și desfacă ochii de la cer. A sprijinit Statul fără să se lase  a fi înghițită de dânsul”. Ce mare adevăr!

Nu Biserica este învechită (vor­besc din perspectiva Bisericii Ortodoxe), ci omul lumii seculari­zate este învechit. Creștinul-ființă eclesială, ființă liturgică, este în continuă înnoire, spre a ajunge „la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristosˮ (Efes.4,13). Tot omul este chemat să meargă „din putere în putereˮ (Ps.83,8) și „din slavă în slavăˮ (2 Cor.3,18).

„Nu poți să te numești creștin, dacă nu ai nimic din Hristos în tine”, spune Sf. Ioan Gură de Aur. Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe creștinii tuturor timpurilor să aibă discernământ, spunându-ne: „...să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit” (Rom.12, 2).

Tâlcuind aceste cuvinte, marele nostru teolog, prof. Vasile Gheor­ghiu, spune: „Veacul acesta nu poate fi bun, căci diavolul este stăpânul veacului acestuia (2 Cor.4,4) Creștinul este pus în serviciul lui Dumnezeu. Creștinul trebuie să dea altă direcție vieții sale. Schimbarea este determinată de menirea înaltă pe care o are un creștin în lume, trebuie să fie o schimbare făcută prin înnoirea minții”.

Creștinul trebuie să se potrivească în gândire, în cuvinte, în fapte și în ținută cu oamenii plăcuți lui Dumnezeu, cu sfinții Lui. Toate pleacă de la mintea omului și de aceea spune Sfântul Apostol Pavel, că: „...Dumnezeul veacului acestuia a orbit mințile necredincioșilor, ca să nu le  lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristosˮ (2 Cor. 4,4). Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă să nu cădem în ispita lumii secularizate, lucrând la podoaba exterioară (foarte indecentă), ci să ne luptăm pentru frumusețea podoabei interioare, „Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa po­doa­bă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu, că așa se împodobeau odinioară și sfintele femei care nădăjduiau în Dumnezeu.” (1 P.3,3-5). Tâlcuind cuvintele lui, Sfântul Clement Alexandrinul spune: „...este absurd ca cei făcuți «după chipul și asemănare lui Dumnezeu» să-și pună pe ei podoabă străină, ca și cum ar vrea să batjocorească pe Cel după al Cărui chip au fost  făcuți; să prefe­re în locul  creației dumnezeiești arta omenească cea rea”.ˮ (Scrieri, partea întâi).