COMUNICAT DE PRESĂ

Asociația La blouse roumaine IA susține propunerea comunității patrimoniale Maramureș de înscriere a Țării Maramureșului ca Peisaj Cultural Tradițional pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Redăm mai jos conținutul integral al scrisorii deschise, redactată de publicistul Teofil Ivanciuc și semnată de peste 50 de membri ai comunității
și iubitori ai Maramureșului.

Scrisoare deschisă Țara Maramureșului - Peisaj Cultural Tradițional UNESCO

În atenția Ministerului Culturii, Institutului Național al Patrimoniului, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice,

Noi, semnatarii acestor rânduri, propunem demararea procedu­rilor necesare în vederea inclu­derii în Lista Patrimoniului Mondial
UNESCO a Peisajului Cultural Tradițional Țara Mara­mureșului.
Teritoriul celei mai mici pro­vincii istorice românești, întins pe 3.218 kmp (dintre care o treime o reprezintă habitatul uman) și locuit azi de circa 200 de mii de persoane, reprezintă unul dintre cel mai bine păstrate colțuri de Uniune Europeană, privind din punctul de vedere al modului de viață tradițional și autentic – nu prezervat ori recreat din conside­rente de ordin economic.
Locuitorii regiunii practică azi cele mai numeroase meserii po­pu­lare de pe continent, recent aici fiind recenzate 221 de ocu­pații și meșteșuguri, implicând mii de persoane, unele foarte tinere (cea mai tânără brodeuză având vârsta de 12 ani, iar confecționer de șindrile – 15 ani), însă majoritatea au o vârstă destul de înain­tată și niciun ucenic.
Sute de femei utilizează războiul de țesut, produsele lor fiind în principal covoarele (printre care peretarele din Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO), pânza necesară celor peste 20 de variante de costum popular utilizate în prezent ș.a.
Maramureșul este, probabil, și ultimul loc unde mai persistă în uz ambele tipuri de straie tradi­ționale: de iarnă şi de vară.
„Cămeșile” țărănești sunt atât de elaborate, lucrate manual (necesitând luni de muncă) și la scară largă (sute de cusătorese practică meșteșugul), folosind modele și tehnici străvechi, încât practica confecționării acestora și-ar putea avea locul, firesc, în Patrimoniul Mondial Imaterial.
Dinamica pieței locale interne asigură comenzi pentru o lungă serie de dulgheri, tâmplari și sculptori tradiționali.
În acest moment, în Maramu­re­șul istoric sunt 90 de biserici de lemn, dintre care 35 ridicate între secolele XVI-XVIII (5 fiind pe Lista UNESCO) și 50 înălțate după 1990 (inclusiv primele 4 cele mai înalte biserici de lemn din lume). Din punctul de vedere al amplorii fenomenului, regiu­nea este unică, fiind totodată singura unde tipologia bisericilor de Patrimoniu Mondial este în continuare reprodusă și încă la o scară atât de vastă.
Celor câteva sute de porți monumentale de lemn existente li se adaugă, în fiecare an, noi exemplare laborios sculptate.
Se păstrează şi un rarisim grup de instalații hidraulice țărănești aflate în uz pentru nevoile co­munității: vâltorile folosite la spălatul covoarelor, morile de cereale (în pericol iminent de abandon), pivele pentru postav (ultimele rămase în funcțiune pe Glob), daracele și leagănele pentru scărmănat lâna ş.a., fără a mai socoti sutele de distilerii de alcool. Această varietate a insta­lațiilor acționate de apă pare a fi, de asemenea, unică și nemaiîn­tâlnită altundeva.
În Maramureș înțelegem, ca ni­căieri altundeva, fie că Revoluția Industrială nu a avut loc acolo niciodată, sărindu-se din perioada premodernă direct în cea contemporană, fie – mai plauzibil – că aceasta a fost parțială, neajungând să cunoască etapa fierului și aburului – precum în restul Europei, ci doar lemnul și forței apei, precum în Evul Mediu.  
De-a lungul timpului, terenurile sale agricole au fost modelate com­plex, codrii fără sfârșit de odinioară devenind un amestec de parcele arabile, livezi, fânațe, pășuni și arbori izolați, delimitate de garduri vii, de lemn sau de piatră, de ape traversate de punți și vaduri, de șanțuri, poteci şi drumuri, în așa fel încât locurile să poată fi exploatate cât mai judicios. Agroterasele, construite cu trudă în urmă cu câteva secole, îmblânzesc cu folos coas­tele dealurilor.
Acest tip de teritoriu este cât se poate de reprezentativ pentru conceptul „High Nature Value Farmlands”, care definește spațiile ru­rale unde agricultura tradițională este ocupația principală, locuri carac­terizate printr-o vegetație na­tu­rală sau seminaturală foarte va­riată, arealele respective aflându-se de obicei în afara ariilor protejate.
Gospodăria tradițională de sub­zistență își asigură necesarul de legume, fructe, carne, lactate, și furaje, ocupanții săi practicând și străvechiul cules din natură (se cunosc toate fructele de pădure, zeci de tipuri de ciuperci comestibile, nenumărate specii de plante medicinale).
Structura celor circa 100 de stâne de oi a rămas aproape neschimbată din Evul Mediu, dacă nu mai de devreme. Cele mai reprezentative animale de fermă sunt vitele din rasa locală Bruna de Maramureș.
Gospodăria reprezintă un sistem închis foarte cuprinzător, o resursă străveche și imensă de informații, deprinderi, tehnici, zgomote, mirosuri etc. Dacă, în România, mai nimeni nu pare a fi interesat de pa­trimoniul senzorial, în Franța s-a decis protejarea prin lege a cântecului cocoșului, țârâitului lăcus­telor și cosașilor, sunetului clo­­­potelor vitelor, dar și a băle­garului acestora…

Peisajul cvasi-medieval de fânațe maramureșean (aidoma celui surprins în miniaturile de acum o jumătate de mileniu), încă viguros și bazat pe nouă structuri diferite de depozitare a fânului, este punctat de zeci de mii de clăi și mii de „șopruri” (hambare) cu acoperiș glisant, fiind, pare-se, cel mai complex și bine prezervat, nu numai din Europa, ci chiar de pe mapamond. Dacă în alte țări există muzee de profil, iar un tip de adăpost pentru fân din Slovenia a fost recent propus pentru înscrierea în UNESCO, în Maramureș nu se cunoaște măcar numărul acestor structuri, nici un singur „șopru” in situ și niciun fânaț tradițional nefiind protejate în mod expres.  
Prăbușirea pieței țărănești a cărnii, laptelui, animalelor vii și a fânului, precum și modernizarea /mecani­zarea inevitabilă, pun în pericol sever de abandon întregul sistem agrozootehnic și de asigurare a furajelor, menționat mai sus.

Mai există încă un mare aspect negativ: numărul de case şi de acareturi vechi de lemn, înlocuite cu construcții masive și colorate de zid, care au deteriorat grav echilibrul arhitectonic, este într-o scă­dere accelerată și îngrijorătoare (chiar dacă se înregistrează ușoare reveniri pe alocuri), drept pentru care sunt necesare măsuri concrete și urgente.  
Locuitorii Țării Maramureșului păstrează conștiința apartenenței la un spațiu și la o cultură speciale.
Ei aparțin atât „neamului mic” cât și „neamului mare” (în care intră toți cei conectați prin legături consanguine și care poartă același nume sau supranume dobândit de la strămoși), în cadrul căruia se ajută reciproc, participă la evenimente familiale comune, au locul lor bine stabilit în ierarhia satului, dar și în biserică și cimitir.
În regiune trăiesc cele mai vechi fa­milii românești, menționate în ace­leași sate începând cu anul 1317.
Comunitatea este închegată și prin posesia în comun a unor păduri și pășuni (în composesorat), insti­tu­ție izvorâtă din milenarul sistem de obști.
Gospodăriile sunt legate spațial prin intermediul potecilor de multe ori discrete, cărări moștenite încă din vremurile medievale şi care, cu generozitate, continuă să fie des­chise tuturor.
Spiritualitatea laică şi religioasă a locului este bine conservată, fie că vorbim despre ritualurile legate de naștere, nuntă şi moarte, de obiceiurile de Paști, Rusalii, Sfânta Maria, Crăciun ori de alte momente cu dată fixă ori variabilă.
Sunt prezente şi rituri cu iz arhaic, precum „Tânjaua” (încheiat cu o rugăciune adresată Soarelui), de­corarea acareturilor cu ramuri de copaci ori aprinderea de focuri de ziua anumitor sfinți, variatele pomeniri ale morților, „măsurișul oilor” ori o viziune altfel asupra lumii de dincolo - la Cimitirul Vesel din Săpânța.
Folclorul – foarte vast – și muzica, ambele categorii fiind îmbogățite încontinuu cu noi piese (prin acti­vitatea a sute de instrumentiști și cântăreți vocali), alături de dansul tradițional și de graiul maramu­reșean (unic, dar care însă se stinge treptat), constituie alte fațete ale bogatului tezaur spiritual regional.
Într-un alt registru, acolo se cunoaște una dintre cele mai ridicate biodiversități, cu circa 11.000 mii de specii cuantificate până-n prezent (familii întregi nefiind încă studiate), dintre care 1.600 specii de plante (13 endemice) sau 170 specii de fluturi, număr net superior celui din întreaga Mare Britanie (doar 59 specii) ori din Polonia (90 specii). 15 specii faunistice noi pentru știință au fost des­coperite în Maramureș doar în ultimele decenii, altele rămânând încă neștiute. Mai există și mii de hectare de codri seculari și cvasi-virgini, apoi sute de izvoare mi­nerale, habitate rare și prioritare ori specii aflate pe Listele Roșii de profil.
Toate acestea dovedesc felul judicios în care maramureșenii au știut să exploateze mediul înconjurător, dar și faptul că asaltul omului asupra naturii, în pofida poluării și a masivelor defrișări recente, în­tâm­pină, deocamdată, rezistență.
Deși nedeclarat oficial, peisajul cultural maramureșean este larg recunoscut ca atare, atât de către mass-media de pretutindeni ori de tot mai numeroșii turiști care vin să descopere „locul unde tradițiile sunt păstrate ca nicăieri altundeva”, cât și de cercetătorii care efec­tuează acolo felurite studii științifice, ca într-un laborator deschis.

Concluzionând (memoriul atașat conține date suplimentare), omni­prezența confecționării costumelor populare, a prelucrării lemnului și a altor grupe de meșteșuguri, varietatea instalațiilor hidraulice țărănești, înfloritoarea cultură a fânului, cu clăile și „șoprurile” sale, cuplată cu ancestralul sistem zootehnic, efervescența fără cores­pondent a arhitecturii eclesiastice în lemn, precum și virilitatea cu care sunt prezervate genuin obiceiurile religioase ori familiale, muzica și dansul, toate acestea beneficiind de un fundal asigurat de o natură atât de variată, constituie valori excepționale, însă deo­sebit de fragile și care se sting treptat.
Atât pentru valoarea sa intrinsecă, cât și în calitatea de ultim bastion al păstrării vechii culturi țărănești, un adevărat martor viu, deja fragmentat și pe cale de dispariție, care certifică cum arăta Europa rurală înainte de industrializarea agriculturii, ar trebui ca Peisajul Cultural Tradițional Țara Maramureșului să fie propus urgent pentru inclu­derea sa în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Martie 2021

Teofil Ivanciuc, publicist, Sighetu Marmației, Maramureș
Andreea Tănăsescu, inițiatoarea Zilei Universale a Iei, președinta Asociației La blouse roumaine IA, București
Irina Apan, antropolog, coordonator cultural Asociația La blouse roumaine IA
Dr. István Aranyosi, profesor asistent, Facultatea de Științe Umaniste și Litere, Universitatea Bilkent, Ankara, Turcia
Dr. Alexandru Baboș, arhitect, expert patrimoniu, Linköping, Suedia
Dr. Mirela Ana Barz, manager, Muzeul Maramureșean, Sighetu Marmației, Maramureș
Teodor Bârsan, artist popular, Bârsana, Maramureș
Ducu Bertzi, muzician, București
Maria și Petre Botiș, interpreți de muzică populară, Valea Stejarului, Maramureș
Ioana Brîndău, coordonator Clubul Impact - „Pe aripi de vânt”, Ieud, Maramureș
Lect. univ. dr. James Christian Brown, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București
Mircea Cantor, artist vizual, Paris, Franța
Mihai Chira, protopop ortodox de Vișeu, Vișeu de Sus, Maramureș
Lect. univ. dr. Vasile Chira, Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Vasile Codrea, protopop greco-catolic de Iza-Vișeu, Dragomirești, Maramureș
Mihai Covaci, restaurator, Desești, Maramureș
Leontin Cupar, redactor Agerpres, Baia Mare, Maramureș
Conf. univ. dr. Mircea Farcaș, decan, Facultatea de Litere Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Ionuț Radu Filip, arhitect, președinte filiala Nord Vest a Ordinului Arhitecților din România, Baia Mare, Maramureș
Oana Font, interpretă de muzică populară, Cluj-Napoca
Lect. univ. dr. Mihai Hotea, Facultatea de Geografie, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Extensia Sighetu Marmaţiei, Maramureș
Monica Iagăr, sportiv, campioană la atletism, București
Vasile Ioanes, fotograf, Sat Șugatag, Maramureș
Conf. univ. dr. Marin Ilieș, director al Extensiei Sighetu Marmaţiei, Maramureș, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
Dr. Claudiu Iușan, biolog, Parcul Național Munții Rodnei, Rodna, Bistrița-Năsăud
Daniela Leș, manager, Casa Olarului, Baia Sprie, Maramureș
Daniel Leș, olar, Baia Sprie, Maramureș
Iustin Leon Luțai, preot ortodox, Săpânța, Maramureș
Adrian Marchiș, corespondent pentru Maramureș, Radio România Actualități, Baia Mare
Monica Mare, manager, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Maramureș
Ion Mariș, Asociația „Valea Verde”, Sighetu Marmației, Maramureș
Petru Daniel Măran, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmaţiei, Maramureș
Ioana Mihalca, comunitatea „Plai Moroșenesc”, Petrova, Maramureș
Ileana Mihoc, meșter popular, fermier tradițional, Sârbi, Maramureș
Conf. univ. dr. Marcel Mîndrescu, Facultatea de Istorie și Geogra­fie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Denis Florin Năsui, Grupul comunitar de inițiativă Vișeu de Jos, Maramureș
Vasile Oanea, poet, cronicar al sa­tului, fermier tradițional, Breb, Maramureș
Conf. univ. dr. Alexandru Ofrim, Facultatea de Litere, Universitatea din București
Prof. univ. dr. Antoaneta Olteanu, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti
Prof. univ. dr. Ovidiu Pecican,
Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
Edit Pop, Asociația Ecologic, Destinația de Ecoturism „Eco Maramureș”, Baia Mare, Maramureș   
Gabriela Pop, coordonator „Coconii din Breb”, Breb, Maramureș
Ioan Pop „Popicu”, interpret de muzică tradițională, grupul „Iza”, Hoteni, Maramureș
Dumitru Pop „Tincu”, artist popular, Săpânța, Maramureș
Vasile Popovici, Fundația Ucrainenilor Huțuli din România, Repedea, Maramureș
Cornelia și Lupu Rednic, interpreți de muzică populară, București
Dan Sidău, preot ortodox, Sighetu Marmației, Maramureș
Marin Slujeru, poet, profesor, Sighetu Marmației, Maramureș
Cristina Elena Șoloc, realizator de televiziune, TVR1, București
Vasile Șușca, artist popular, Săcel, Maramureș
Prof. univ. dr. Marius Turda, Oxford Brookes University, Oxford, Marea Britanie
Măriuca Verdeș, Asociația Rădăcinilor Străbune, Călinești, Maramureș
Conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, cercetător științific, Baia Mare, Maramureș
Radu Vlad, coordonator proiecte regionale păduri, WWF - România
Marius Voinaghi, profesor, Sighetu Marmației, Maramureș
Laura Zaharia, arhitect, Asociația ”R.O.S.T” Maramureș, Baia Mare, Maramureș
 

Lista rămâne deschisă. Oricine poate susține această inițiativă.
https://forms.gle/nDoPzyPdSxB7VgNj9

* * *

Asociația La blouse Roumaine IA a fost fondată în 2016 pentru a sprijini eforturile comunității online La blouse Roumaine de a promova, proteja și valoriza IA, cămașa, portul și textilele tradiționale românești, în context universal și contemporan.
În 2013, comunitatea La blouse roumaine a inițiat Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea Sânzienelor și a Sfântului Ioan de vară, conectând români de pe 6 continente, 50 de țări și peste 100 de localități în jurul iei și al patrimoniului cultural. În 2017, Asociația a demarat campania internațională Give Credit ce militează pentru recunoașterea originii culturale și promovarea cooperării etice și sustenabile între artizani și industriile creative globale.

Misiunea Asociației La blouse roumaine IA este de contribui la dezvoltarea și progresul comunităților românești din țară și din afara granițelor, prin prezervarea patrimoniului cultural, revalorizarea cunoașterii tradiționale, stimularea creativității locale și promovarea design-ului cultural.