• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 8 Februarie , 2011

COMUNICAT DE PRESA

* Vestea plecarii la Domnul a celui ce a fost din 1993 Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, iar din 2006 Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului ne-a indurerat pe toti. Varsta de 89 de ani pe care a avut-o Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost o binecuvantare de la Dumnezeu, in ultimul an al vietii a trecut insa printr-o suferinta si incercare pe care a purtat-o cu demnitate si rabdare. Este greu sa faci portretul unei personalitati atat de complexe, de o vigoare si grandoare unica. Monah de vocatie prin excelenta. Luptator neinduplecat din tinerete pentru apararea libertatii si demnitatii umane. Carturar si scriitor de exceptie. Mare iubitor de neam, tara si credinta strabuna. Liturghisitor si orator neintrecut. Mare arhiereu al lui Hristos, parinte si indrumator al pastoritilor sai. Ctitor si intemeietor de biserici, manastiri, asezaminte culturale, monahale si sociale. Purtator si sustinator iscusit si autorizat al mesajului ierarhilor, preotilor si credinciosilor catre Sfantul Sinod si alte institutii importante, dar si catre Massmedia si societatea civila si, nu in ultimul rand, cel ce ne-a daruit editia jubiliara a Sfintei Scripturi, diortosita si adnotata de I.P.S. Sa dupa o truda si o osteneala neintrerupta de 10 ani. Iata o firava incercare de a zugravi portretul luminos al celui ce pleaca dintre noi. Pleaca, dar nu ne paraseste. Ne lasa o mostenire culturala si religioasa bogata si o pilda adevarata despre cum trebuie sa fie un arhiereu si slujitor al Bisericii lui Hristos. Acum, cand ne despartim vremelnic de Arhiepiscopul si Mitropolitul nostru Bartolomeu, rugam pe Hristos – Domnul, Arhiereul cel vesnic si jertfelnic, sa-l aseze in ceata sfintilor si marilor ierarhi ai Bisericii Sale, sa-i rasplateasca daruirea, jertfelnicia si ostenelile puse in slujba Bisericii Ortodoxe si a poporului Roman dreptcredincios si sa-l impodobeasca cu sfinte daruri pentru jertfa purtarii lanturilor si inchisorii pentru Dumnezeu si neamul sau. Avand in vedere pierderea imensa pe care o sufera in primul rand Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, rugam pe Dumnezeu sa poarte de grija ostenitorilor din Centrul Eparhial, celor doi arhierei, colaboratori apropiati ai I.P.S. Sale, preotilor, monahilor si credinciosilor acestei Eparhii, care se despart cu inimile zdrobite de parintele si pastorul lor cel bun. Ierarhii, preotii, slujitorii invatamantului teologic, monahii si credinciosii din Episcopia Maramuresului si Satmarului, deplang aceasta mare pierdere pentru Biserica Ortodoxa si cultura Romaneasca si se vor ruga cu recunostinta vesnica pentru odihna sufletului celui ce a fost Arhiepiscopul si Mitropolitul nostru Bartolomeu al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. In toate bisericile de enorie si manastiri, se vor trage clopotele la ora 12.00, timp de 5 minute, incepand de astazi, 1 februarie si pana la depunerea osemintelor Mitropolitului in cripta de sub Catedrala Mitropolitana. De asemenea, la fiecare Sfanta Liturghie se va face ectenia de pomenire a Mitropolitului la cei adormiti, iar in ziua de Intampinarea Domnului se va savarsi dupa Sf. Liturghie slujba parastasului. Vesnica sa-i fie amintirea, vesnica sa-i fie pomenirea! Baia Mare, 1 Februarie 2011, JUSTINIAN, Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului JUSTIN SIGHETANUL, Arhiereu Vicar

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.