Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Compania Universal Alloy Corporation, premiată de Airbus pentru Performanţe Excepţionale
Compania Universal Alloy Corporation a fost selectată de către Comitetul executiv al Airbus pentru a primi prestigiosul premiu „Airbus BEST PERFORMER”.
Universal Alloy Corporation este una din cele opt companii din toată lumea care au onoarea de a primi acest premiu. Premiul recunoaşte companiile din domeniul industriei aeronautice pentru înaltul nivel de profesionalism şi modul în care au reuşit să deservească nevoile companiei AIRBUS.
„Universal Alloy Corporation îşi exprimă sincera recunoştinţă pentru decernarea acestui premiu. Totodată, UAC continuă dezvoltarea pe plan organizaţional şi pe plan investiţional”, spune Chip Poth, CEO.
„Premiul pentru cea mai bună performanţă în anul 2015 primit de UAC recompensează un nivel înalt de performanţă sustenabilă în industria aeronautică, recunoscând rezultatele echipei în ceea ce priveşte îmbunătăţirea continuă şi serviciile acordate clientului, pentru modul în care UAC a satisfăcut marile aşteptări şi obiective impuse de către AIRBUS”, declară Oliver Cauquil, Vice Preşedinte Achiziţii Materiale şi Piese, AIRBUS.
Universal Alloy Corporation, parte a grupului Montana Tech Components AG, este unul dintre liderii mondiali în fabricarea de profile de aluminiu pentru industria aeronautică. Din 2009, UAC Europe continua să investească în fabrica din Dumbrăviţa, Maramureş, unde a ajuns la 950 de angajaţi. Componentele realizate de UAC în Dumbrăviţa ajung la peste 200 de clienţi din industria aeronautică, primind numeroase recunoaşteri şi premii pe plan internaţional, care atestă profesionalismul serviciilor sale.