Comorile Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației

Recent, Muzeul Maramureșului din Sighetu Marmației a prezentat, pe pagina sa de socializare, un material interesant despre Hollósy Simon și despre una din picturile sale aflată în muzeu. Nu se spun lucruri noi, dar este bine să ne reamintim cine a fost Hollósy Simon și ce contribuție a avut el în pictura din nordul țării și nu numai.

Pictorul Hollósy Simon s-a născut în 2 februarie 1857, ca fiu al unui negustor armean, proprietar al unui magazin de stofe, stabilit la Sighet. Urmează cursurile gimnaziale la Liceul Piarist din Sighet și apoi frecventează, sporadic, cursu­rile Școlii de desen după model, din Budapesta. Obține permisiunea tatălui său de a urma o carieră artistică la Academia de Arte Frumoase din München, unde, timp de patru ani, între 1878-1882, își desăvârșește studiile. De altfel, înființează aici, în 1886, propria școală particulară de pictură. „Școala lui Hollósy a avut meritul de a se opune conservatorismului academic de învățare a mește­șu­gului picturii după modele, prin promovarea educației artistice ba­zate pe alternative liberale privind studiul naturii”(Tiberiu Alexa: CV-Simon Hollósy). Din 1896, numele său, alături de numele pictorilor István Réti, János Thorma și Károly Ferenczy, se leagă de ceea ce în istoria artei este îndeobște cunoscut sub numele de Școala băimăreană: o colonie de pictori care au influențat profund pictura din spațiul transilvan și cel ma­ghiar. Fire sensibilă, din cauza unor neînțelegeri cu colegii plasticieni, se desparte de colonia băimăreană și pleacă la München. Se reîntoarce, în 1904, în Maramureș și, cu sprijinul lui Gavrilă Mihalyi, organizează o colonie de pictură la Teceu, unde participă și elevi români, printre care și Cornelia Mihalyi, una dintre cele opt fiice ale lui Ioan Mihalyi de Apșa. Va muri la Teceu, în 8 mai 1918. Hollósy Simon nu a fost un pictor prolific, preferând să-și găsească satisfacții în pedagogie: personalitate puter­nică și carismatică, va imprima elevilor un stil interiorizat, liric și realist în același timp, stil care va fi marca Școlii băimărene de pictură, chiar și după dispariția sa.

„Cetatea de la Hust”, pictură de mari dimensiuni (1,5 x 2m), a fost realizată în vara anului 1896, în Baia Mare, și a fost o comandă din partea oficialităților Ungariei, cu ocazia sărbătorilor mileniului. De menționat că Hustul a fost cea mai importantă cetate a Maramureșului și a nord-estului Ungariei (azi în Ucraina).

Tabloul i-a descumpănit pe contemporanii săi, cărora li s-a părut nerealizat, din cauza unor încălcări ale regulilor tradiționale. Pentru că, în viziunea lui Hollósy, scrie Raoul Șorban în „O viață de artist între München și Mara­mureș”, „«Cetatea de la Hust» nu are nimic altceva decât ceea ce mai rămâne vizibil din ea: o ruină lipsită de orice strălucire eroică ori romantică, pe cale de a fi integrată într-o ambianță rurală de viață și îndeletnicire țărănească”.

Vreme de patru decenii, tabloul a fost expus în clădirea muni­ci­pa­lității. În anul 1940, el este ascuns într-o pivniță din Turda, fiind recuperat în anii ’50 de Francisc Nistor și expus publicului abia în 1990, la galeria de artă a Casei Memoriale Dr. Ioan Mihalyi de Apșa. De aici, în 2 februarie 1992, a fost furat de doi indivizi care l-au vândut, câteva zile mai târziu, în Ungaria. După doi ani, tabloul este restaurat și redat muzeului, fiind expus la Casa Memorială Dr. Ioan Mihalyi de Apșa.

Această Casă Memorială este de­clarată muzeu din anul 1984, fiind  înființat chiar în locuința în care a trăit și și-a conceput opera Ioan Mihalyi de Apșa (1844-1914). Clă­direa este inclusă pe Lista Monumentelor Istorice și este amplasată în centrul istoric al municipiului Sighetu Marmației, în apropierea, pe latura opusă, a unui alt edificiu de importanță istorică, Biserica Reformată Calvină. Poziția casei este vizibilă pe pri­mele hărți ale Sighetului: într-un desen din 1747 (autor Ternyei János); un desen executat în jurul anului 1765, autor Zeller Sebestyén (casa reprezentată era de lemn); pe harta lui Francisc Visner, din 1772.
În urma incendiului din 1802, are loc prima extindere a casei, cu par­terul din zidărie de piatră; în 1880, familia Mihalyi cumpără casa și o extinde, în 1882, în forma actuală.