Comisia Europeana - sperietoarea politicienilor sau „arma” de atac politic?

Ce anume vreau sa afirm? Anume faptul ca, in ultima perioada cel putin, fie cu stiinta, fie din ignoranta, se folosesc argumente ce se pretind a fi rationale si docte in special in razboiul politic ce trebuie mediatizat. Duc mai departe asertiunea mea, sustinand ca, aproape de fiecare data cand confruntarea politica se face – in mod obisnuit de altfel in Romania – in mod negativ, prin castigarea de puncte electorale pe seama negarii celuilalt, una din instantele sacrosante detinatoare de adevar ultim si dreptate de netagaduit este Comisia Europeana, pe intelesul tuturor “Guvernul european”. Pentru cei ce vor sa se documenteze temeinic intr-o oarecare speta, sa zicem - amenintarea cu activarea clauzei de salvgardare pentru domeniul agriculturii Romaniei -, va supun atentiei cateva necesare lamuriri, usor de verificat de altfel in legislatia europeana. Una dintre functiile executive ale Comisiei Europene este Supervizarea implementarii politicilor Uniunii Europene. Rolul Comisiei in raport cu implementarea politicilor UE este preponderent de supervizare. Majoritatea activitatii de rutina in implementarea politicilor europene este delegata unor agentii specializate sau unor agentii nationale. Pentru a se asigura ca politicile sunt aplicate in mod uniform in toate statele membre, Comisia cauta sa supravegheze modul in care agentiile nationale isi indeplinesc sarcinile ce decurg din politicile europene, fapt realizat cu multe dificultati. Mai intai, Comisia nu are resurse suficiente pentru aceasta sarcina, nici personal si nici bani pentru a vedea modul in care politicile regionale, de pescuit sau agricultura sunt corect implementate, dependenta fiind de buna credinta si dorinta de cooperare a statelor membre. A doua dificultate provine din complexitatea procesului de implementare a politicilor chiar atunci cand exista o deplina dorinta de cooperare cu agentiile nationale. A treia dificultate rezulta din marimea interesului statelor membre de a implementa o anumita politica europeana. Politica din domeniul competitiei este plina de exemple de interes slab in aplicarea reglementarilor comunitare. A patra dificultate deriva din caracterul uneori prea flexibil al legislatiei europene deschisa la prea multe interpretari in raport cu circumstantele nationale. Exista o serie de proceduri utilizate de Comisie in exercitarea atributiilor sale de implementare: Procedura I (Advisory committee): Comisia supune discutiei un proiect de masuri care trebuie luate intr-un anumit domeniu. Comitetul exprima o opinie asupra proiectului printr-o majoritate simpla. Procedura II (Management Committee): Comisia supune discutiei un proiect de masuri ce trebuie decise de catre comitet. Daca masurile propuse sunt respinse in comitet prin majoritatea calificata, Comisia poate sa amane aplicarea deciziei sale pana la o luna sau trei luni. In aceasta perioada, Consiliul poate lua o decizie diferita prin majoritate calificata. Procedura III (Regulatory Committee): Comisia supune un proiect de masuri care trebuie luate intr-un domeniu. Daca proiectul nu este sprijinit printr-o majoritate calificata sau daca nu este exprimata nicio opinie, chestiunea se transfera Consiliului. Consiliul poate, in decursul unei perioade ce nu depaseste trei luni, sa ia o decizie prin majoritatea calificata. Daca acest lucru nu se intampla, atunci Comisia poate adopta proiectul de masuri. Safeguard Measures (mai ales in domeniul comertului): In aceasta situatie nu se constituie niciun Comitet, Comisia notifica si cel mai adesea se consulta cu statele membre asupra masurilor ce trebuie intreprinse. Daca un stat membru solicita transferarea catre Consiliu a deciziei asupra masurilor ce trebuie luate atunci, intr-o perioada de timp ce trebuie stabilita, Consiliul poate lua o alta decizie prin majoritatea calificata sau poate confirma, amenda sau revoca decizia Comisiei. Functia de gardian al cadrului legal Comisia si Curtea de Justitie sunt insarcinate cu respectarea Tratatelor si a legislatiei europene, functie care se asociaza cu responsabilitatile de supervizare si implementare. Comisia este preocupata de posibile neconcordante in implementarea tratatelor europene (se include aici si Tratatul de Aderare a Romaniei si Bulgariei la UE) si a acquis-ului comunitar. Un rol important il au auto-notificarile. Statele membre sunt obligate sa notifice Comisiei Europene toate proiectele de reglementare nationale si standardele cu caracter tehnic, astfel incat Comisia sa fie asigurata ca astfel de reglementari nu vor constitui bariere in calea comertului. O alta cale de a controla respectarea legislatiei Europene este informarea prin diverse canale, cum ar fi organizatii europene, firme si state membre ale caror interese sunt atinse de presupuse actiuni ilegale ale altor state. De exemplu, Germania s-a plans adesea de marimea subsidiilor pe care guvernele nationale le acordau industriei siderurgice. O a treia cale este reprezentata de eforturile proprii ale Comisiei care pot avea diverse forme: investigarea de catre mici comisii de monitorizare pe care Comisia le are in diverse domenii, o analiza atenta a informatiilor oferite de agentii externe sau de rapoarte din presa potrivit carora un guvern sau o companie actioneaza intr-un mod contrar legislatiei europene. Exista niste proceduri, numite infringement procedures, care sunt initiate impotriva statelor care nu au notificat Comisiei masurile luate pentru incorporarea directivelor in legislatia Europeana, pentru non-incorporarea sau incorporarea incorecta a directivelor, aplicarea sau non-aplicarea corecta a directivelor sau pentru non-aplicarea sau incorecta aplicare a legislatiei europene, mai ales in domenii legate de piata interna, taxare, agricultura, mediu si protectia consumatorului. Inainte de a intreprinde orice actiune formala impotriva unui stat, acesta este informat asupra posibilei incalcari a obligatiilor sale legale. Daca aceasta incalcare este confirmata printr-o investigare din partea Comisiei, atunci se initiaza o procedura prin care Comisia formuleaza o opinie asupra situatiei analizate, dupa ce a dat in prealabil guvernului statului membru posibilitatea de a-si formula observatiile sale. Daca Statul respectiv nu se conformeaza opiniei Comisiei intr-o perioda de timp stabilita de aceasta (doua luni), cazul ajunge in fata Curtii de Justitie. Majoritatea cazurilor sunt rezolvate intr-un stadiu incipient. In medie, Comisia primeste 800 de scrisori de notificare formala, formuleaza 200 de opinii si confera 80 de cazuri Curtii de Justitiei. Italia, Franta si Grecia figureaza constant pe aceasta lista. Actiunile pe care Comisia le poate stabili in cazurile de incalcare a legislatiei europene depind foarte mult de circumstante. Gavril ARDUSATAN