Colţu meu. Zmeii de demult și zmei actuali

A fost odată un oraș ce avea o echipă denumită „echipa mea”. Era condusă de unu’ ce se dădea rotund, şi după realizările obţinute an de an, credeau că sunt cei mai tari din parcare. Din parcarea de la Lidl, evident. Liderul putea să plece liniştit în concediu, să spunem, pe atunci nu era pandemie, iar virușii umblau liber, fără probleme, mai ales virușii din politică, iar echipa mergea mai departe fără probleme. Fenomenul a ţinut ani buni şi a fost obiect de studiu pentru segmentul respectiv de activitate. Era după 1989, anul care ne-a marcat definitiv. Dar, ca în orice poveste cu…, apare la un moment dat şi zmeul, în cazul nostru zmeii.
Apariţiile cu nume ce te înfiorează (zmeul este tot ce poate fi mai rău în basmele româneşti) sunt de fapt nişte apariţii „rafinate”. În varianta modernă, zmeii sunt nişte şefi (directori, şefi de serviciu, subalterni) îmbrăcaţi cu sacouri din piele fină, cu şosete asortate la pantofi moi, din piele la fel de fină. Zmeii moderni stau în vile la mal de lac şi mănâncă în localuri „cu nume”. Sunt şcoliţi, au arta fentării întrebărilor incomode şi au răspunsuri pentru toate. Subalternii zmeilor moderni sunt nişte zmei mai mici, ce fac la fel ca şefu’ şi pentru şefu’. De fapt, zmeii mici sunt cu aranjamentele, cu „munca de jos”, de aia sunt şi mici. Dar, se înfruptă din beneficiile zmeilor mari cu multă nesimţire (ar spune tâmpiţii care cred că trăim într-o ţară normală), de multe ori chiar fără să ştie zmeul-şef. Au iniţiativă, s-ar spune!
Uite aşa s-a dus pe „Apa Sâmbetei” o echipă care părea a fi sortită să câştige întotdeauna. Din toţi şefii mai mari sau mai mici a mai rămas o mână de oameni pe care te poţi baza, spun privighetorile din Turnul Ştefan. Asta era după anul 2000, o perioadă în care nu era virus ucigaș.
Trecând peste motivul evident al schim­bării caracterului unor oameni (banii de culoare închisă), este un motiv de studiu cum se pot schimba nişte „zâni şi zâne” în „zmei şi zmee”. Este de studiat cum nişte… aduşi de cel mare să facă treabă, acum îl „înjunghie” pe la spate. Totul este de vânzare, ar spune cei care cunosc iţele societăţii actuale. Aşa o fi, dar…
Mulţi se miră, cunoscând ce se întâmplă, de ce nu se întâmplă nimic. E greu de crezut că…, dar cine ştie… În poveşti, zmeii sunt răpuşi de cel bun. Acolo e simplu. Cel bun scoate paloşul şi după trei zile de lupte de dimineaţă până seara, îl răpune pe zmeul cel rău. La noi nu e ca în poveste. Poţi să ai şi paloş, poţi să ai şi dorinţă de a rezolva, mai trebuie să îi ai de partea ta pe zmeii de la…, de unde se iau declaraţii şi alte din astea. Probabil, zmeu la zmeu nu îşi scoate ochii, sau ochiul, că nu se ştie exact zmeii ăştia câţi ochi au: unu’, doi, trei sau mai mulţi, că prea bine văd cum să scoată firfirei şi din… Acum lucrurile stau altfel. Zmeii din poveste sunt virușii ce umblă liber și acum, și infectează tot ce prind...