Coltu’ meu / Ura din ochii prelatului

A avut loc la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” o manifestare interesantă, de un înalt nivel intelectual. Centenarul Ion Raţiu a fost genul de întâlnire la care te duci cu sufletul deschis să vezi şi să auzi lucruri frumoase, emoţionante şi din cele de care nu ştiai. Invitaţii vorbitori, unu şi unu, profesori universitari, scriitori, directori, oameni de la care ai ce învăţa şi-au făcut cu prisosinţă datoria, prezentând materiale despre Ion Raţiu, un politician cunoscut, mai ales prin celebrul lui papion. Au fost câteva ore plăcute. Dar au fost şi câteva momente, ca la orice manifestare, în care ziaristul din mine nu a putut să nu observe că ceva nu se potriveşte.
Printre invitaţi s-a numărat şi fostul ministru Ioan Avram Mureşan. Fostul a intrat cu o oarecare stânjeneală şi a luat loc într-o zonă a celor care au fost mai apropiaţi de Raţiu sau de cei care au organizat manifestarea. Şi a luat cuvântul, la un moment dat.
Dezamăgitor! Chiar plicticos. Încerca să povestească şi era clar că ştie multe, că a fost în preajma lui Raţiu mai mult decât oricare dintre cei prezenţi. Din păcate, Mureşan s-a învârtit în jurul subiectului şi într-o oarecare măsură, povestea lui avea în centrul ei propria-i persoană.
De fapt, chiar moderatorul, „proful” Achim, i-a „tăiat” microfonul la un moment dat.
O altă chestiune care m-a şocat de-a drep­tul a fost intervenţia unui preot gre­co-catolic, un personaj cunoscut, de altfel.
Acest domn a avut, la un moment dat, în anii ’90 o întâlnire cu Raţiu, pe care a început să o povestească.

Şi a uitat de poveste şi şi-a exprimat o durere cauzată de momentul în care Catedrala de pe Baia Sprie nu a fost cedată credincioşilor greco-catolici. Cu ochii mari, de o furie nejustificată (eram la momentul Raţiu), a început să împroaşte cu invective la adresa mai marilor Episcopiei ortodoxe. Atunci am realizat că majoritatea celor de acolo erau greco-catolici, o stare ce nu ar fi trebuit să aibă vreo importanţă. Dar ura viscerală de pe faţa vorbitorului, ne­justificată în contextul unei mani­festări de suflet şi cu suflet, m-au făcut să înţeleg că prăpastia dintre cei care slujesc cultele surori este mare, irecon­ciliabilă. Şi mai ales din partea surorii mai mici. Cel puţin, invitatul de la mani­festare acest mesaj l-a trimis.
Păcat!