Colțu’ meu / Un joc democratic. Hi, hi, hi

Obținuse coroana în urma votului masiv al supușilor din imperiul de aur, cum îi plăcea să le spună cronicarilor. Era tânăr, frumușel şi conducea cel mai mare imperiu între micile imperii. Chiar şi așa, avea de condus o suprafață mare, plină cu păduri seculare şi neseculare. Supușii erau oameni care mun­ciseră la exploatațiile de pădure şi alte resurse toată viața. Acum, odată cu intra­rea în liga imperiilor mici, mijlocii şi mari, şi-au pierdut locurile de muncă, dar împă­ratul cel tânăr şi frumușel avea grijă de ei.

Trecuseră două cicluri de timp, perioadă în care imperiul mare între cele mici avusese la conducere pe emigrantul cel bătrân, venit din regatul de mijloc, dar plecat cu coada între picioare, deoarece a fost prins că trimitea informații celor de unde era. Aşa că boierii ce făceau parte din consiliul de coroană au decis să îl pună pe tânărul cel frumușel. Avea sânge albastru, ba uneori era chiar roșu, depinde ce mânca la masa de prânz. Pentru tânăr nu a fost o problemă, era obișnuit să conducă din fragedă pruncie. S-au ocupat de el cei mai buni profesori în ale condusului. Politică adevărată a învățat tânărul!

Acum conduce, dar simte nevoia de a avea pe lângă el alți tineri cu care să conducă imperiul mare între cele mici. Așa că au fost aleși încă trei viceconducători. Tineri, dar nu frumușei. Unul era cam afemeiat, dar era bun la strategii. Ăialalți erau cam bău­tori, tot timpul aveau mesele pline de licori aduse de la beciurile domnești.
Şi lucrurile au început să meargă bine. Sau așa a crezut tânărul frumușel. Nu a văzut că viceconducătorii lui îi doreau pieirea. Doreau puterea şi au început să comploteze. Erau supărați, pentru că nu primeau destui galbeni pentru îndestulare.

Viceconducătorii erau în relații cu mai mulți cronicari ai vremurilor. Cei care țineau evidențele şi lăsau scrise întâmplările ce se întâmplau.
Oamenii luau aminte de spusele cronica­rilor şi deveneau mai liniștiți, ori mai neliniștiți, știind că războiul nu se apropie sau e la poarta centrală. De aceea, erau importanți cronicarii ce erau în slujba viceconducătorilor. Cam așa s-au petrecut lucrurile în imperiul mare între cele mici. Cronicarii au tăbărât pe conducător, dar nu au reușit să îl schimbe. Acum e liniște, viceconducătorii au plecat la canal să cons­truiască o altă poartă de intrare. Tânărul frumușel conduce încă, dar singur spre un loc în care nu ai vrea să mergi. Acum ne pregătim de noi alegeri. Cică e un joc democratic. Hi, hi, hi!