Colțu’ meu / Tot mai multă violență

Am asistat la o discuţie interesantă despre binefacerile democraţiei originale de acum, într-o scurtă comparaţie cu socialismul biruitor de dinainte de 1989. Prietenul meu, altfel un fervent susţinător al democraţiei adevărate, a capitalismului, a libertăţii cuvântului, presei, economiei de piaţă, a constatat că se întâmplă lucruri ciudate în unele şcoli din Baia Mare. A vorbit despre violenţa unora dintre elevi, obsedat de faptul că un şcolar de clasă primară şi-a permis să aibă un comportament suburban, lovind-o cu pumnul în burtă pe învăţătoarea de la clasă.
Prietenul mi-a spus că în socialismul-comunist, cu toate relele din lume, ce a susţinut dezvoltarea omului nou, nu s-ar fi întâmplat o astfel de situaţie. Un elev, un puștiulică, ce loveşte în burtă învățătoarea!
„Ce se va întâmpla când va ajunge în liceu? Va da în cap profesorilor, colegilor sau pe stradă? Este incredibil ce se întâmplă!”, îmi spunea prietenul meu. Este pentru prima dată când îl aud vorbind aşa, adică rău, urât, despre de­mo­crația de acum şi recu­noscând că perioada comunistă nu a însemnat numai orori, pumn în gură, existenţă cenuşie şi plină de lipsuri.
Dincolo de o polemică politică, existenţială, realitatea rămâne. Violenţa în şcoli este prezentă, iar copiii de vârste mici aplică ceea ce văd, aud acasă, pe stradă sau aiurea. Violenţa verbală şi fizică e prezentă cam peste tot. Elevii silitori, cei cuminţi sunt bătuţi, jigniţi, terfeliţi de colegii lor mai mari, mai puternici, mai proşti. Şi mi-am adus aminte de faptul că multe progenituri ale barosanilor care populează societatea actuală sunt astfel de specimene. Ca ziarist, am asistat la nenumărate situaţii în care potentați ai zilei, fie politicieni, fie oameni de afaceri veneau la şcoli pentru a se certa cu profesori, directori, pentru faptul că progenitura nu a luat notă maximă sau altceva. Cearta avea loc de faţă cu pruncul, ce privea cu mândrie cum tata sau mama dă de pământ cu un profesor, învăţător ori educator.
După ce se făcea dreptatea cu „pumnul şi palma”, odrasla punea în aplicare ce a învăţat de la părinte, în clasă, în curte şi, mai nou, cu profesorii ori învăţătorii.

Este un fenomen ce a scăpat de sub control, iar miniștrii nu fac nimic. Adică, fac ce ştiu!