• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 16 Mai , 2022

Colțu' meu. Sentințele Colectiv

S-au dat sentințele în cazul Colectiv. Ore în șir, pe televiziuni doar despre asta s-a discutat. Povestea celor 65 de morți în clubul bu­cureștean îți ridică tensiunea chiar și acum, după mai bine de șase ani. Atunci, un club din centrul capitalei a organizat un concert cu o formație cunoscută. La un moment dat, s-au aprins niște artificii de la care a pornit prăpădul. Cum nu exista decât o ieșire, mulți tineri au fost prinși de flăcările ce au mistuit totul. În zilele alea, mai țin minte, autorități de tot felul au spus, au explicat, au dat soluții și cam atât. Zeci de morți, multe controverse, un scandal ce s-a propagat și în plan extern, deoarece nu s-a mai văzut o așa tragedie. A început procesul și s-a tărăgănat mai bine de șase ani. Acum s-a dat sentința prin care unii se duc la închisoare cu executare. Printre ei, și celebrul primar Piedone. L-am ascultat cum explica ce n-a făcut și ce demn merge. Nu discut sentințe, nu știu dacă sunt de ajuns sau prea mult. Dar nu pot să nu mă gândesc că nu s-a schimbat aproape nimic după o asemenea tragedie. Multe cluburi există și funcționează cam ca și cel care a ars. Și la noi în Baia Mare au loc sau aveau loc astfel de concerte, poate mai mici, în localuri improprii pentru astfel de manifestări. De exemplu, mergi pe Școlii, unde sunt tot felul de crâșme, localuri pline seara. Mulți tineri stau grămadă la intrările acestor „ce or fi”, fumează și cine știe ce mai fac. Muzică și un soi de petreceri în care se pot întâmpla astfel de tragedii. Toate aceste stabilimente nu au decât o ușă prin care se intră și se iese. Aș fi curios dacă au avizele pe care le cere legea. De exemplu, cel PSI. Dar mai sunt și alte locuri în care se pot întâmpla nenorociri de genul celui de la Colectiv. Avem, pe foste platforme industriale, tot felul de depozite rămase, transformate în fel și fel de locuri în care se fac diverse activități. Probabil vom merge să vedem și noi și poate cei în drept vor face un pic de ordine în zona asta.   
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.