Colţu’ meu / Salata verde de acas’

Sunt un fan al salatei verzi şi o consum în diverse combinaţii, dimineaţa la prânz sau seara.

Ador ciorba de salată, cea cu slăninuţă prăjită în bucăţele mici, iar după ce e terminată, se face o papară cu brânză de oaie, se taie felii subţiri şi se pune când se serveşte. Un deliciu!

Ei, pentru astfel de preparate trebuie să ai din ce face, adică elementul principal, salata verde.

Cine s-ar fi gândit că banala salată verde românească a devenit o rara avis prin pieţele şi magazinele din târg?

De mai bine de o lună a început sezonul de salată şi încă nu avem o ofertă incredibilă de frunze verzi gustoase de-ale locului. Prin magazine sunt aduse salate din Ungaria şi Italia. Te umflă râsul sau plânsul de o asemenea situaţie. În toate localităţile din jurul Băii Mari se cultivă salată, dar nu ştiu unde se vinde. Evident, o parte vine în piaţă, dar magazinele, fie ele mari, fie mici, cele de cartier, au marfă adusă de la piaţa de en-gros, probabil şi acolo nu este decât de import. Adică, se aduce din Italia şi se pune în galantare. Păi să socotim cam câte zile sunt necesare pentru recoltare, ambalare, transport la vânzător şi de acolo în România, la un punct central de unde ia calea magazinelor şi chiar pieţelor. Iar la vânzător mai stă ceva timp că nu se vinde din prima. Salata este o legumă delicată, perisabilă, ce trebuie consumată la scurt timp de la recoltare, altfel se pleoşteşte, devine inutilizabilă, trebuie aruncată.

Acum, pentru a rezista atâta drum, din Italia până în micuţul magazin de la colţul blocului sau la supermarket este nevoie de multe zile. Ce le dau italienii acestor salate să reziste, să poată fi vândute? Nu ştiu, dar pot bănui!

În timp ce salata de lângă noi, probabil, este dusă în altă parte pentru a comercializată.

În acest an nu am făcut decât o dată gustoasa ciorbă de salată, deoarece am fost nemulţumit de calitatea acesteia. Uite aşa pierdem toţi, şi ei, şi noi, chiar şi salata românească…