Colţu’ meu / Să mulţumim cititorilor că există!

În fiecare an, sfârşitul lunii noiembrie înseamnă sărbătoarea noastră, a GAZETEI, minunatul nostru săptămânal, probabil cel mai bun produs media din această parte de ţară. La sfârşitul lunii noiembrie 2002, a început aventura acestei publicaţii şi ne încăpăţânăm să mergem în continuare spre orizontul nostru, locul în care adevărul, cinstea, onoarea sunt la ele acasă.

În fiecare an am scris texte frumoase despre oamenii GAZETEI, cei care merită toate mulţumirile din lume pentru răbdare, profesionalism, devotament, pentru tenacitate şi fidelitate. Nu este un lucru uşor să stai la o firmă 14 ani şi să îţi mai doreşti să rămâi încă pe atâta. Dar „microbul” GAZETEI este puternic şi nu are leac.

În fiecare an am spus că nu mai avem ce scrie despre această sărbătoare, uneori cu uşile deschise, alteori, în ultimii ani, o sărbătoare în circuit închis, dar de fiecare dată îmi amintesc că cei care au făcut GAZETA un ziar respectabil sunt oamenii GAZETEI, de la primul la ultimul.

Chiar dacă redacţia este plină de fum, chiar dacă mirosul de cafea se simte de la un etaj inferior, chiar dacă plouă sau ninge şi nu îţi vine să ieşi afară, chiar dacă eşti supărat sau fericit, tot aici vii, în redacţie, pentru că, într-un sens mai restrâns, aici este acasă!

Iar un ziar bun nu poate fi făcut decât de oameni buni şi frumoşi, aşa cum sunt cei ai GAZETEI.

În fiecare an am scris despre fiecare, despre calităţile fiecăruia şi mai puţin despre defectele lor, crezând că perfecţiunea este prezentă în mica noastră redacţie. Nu este aşa, defectele fac parte din viaţă şi se regăsesc în toţi cei normali şi adevăraţi. Nu suntem roboţi, greşim de multe ori, dar avem puterea să recunoaştem că am şi greşit. De aceea scriu despre echipă, fără a mai nominaliza pe cineva. Toţi formăm o echipă puternică, cu bune şi rele, invidiată de mulţi, apreciată de şi mai mulţi. Suntem tari pentru că ne completăm, ne suportăm, ne respectăm.