Colţu’ meu / Ruptul băncilor, sport băimărean

Am trecut prin Baia Mare la pas de manevră. Mergând agale spre casă, am reuşit să văd o parte din Baia Mare. La prima vedere nu părea nimic schimbat şi totuşi parcă ceva nu era la locul său. Am început să mă uit înapoi, parcă aşteptam să apară ceva. Mi-am spus că, fiind om de presă, ar fi trebuit să văd din prima, dar nu am văzut. După ce am trecut pe mai multe străzi, am ocolit să caut un brizbriz pentru mica mea grădină de acasă, am realizat ce îmi râcâia retina. Era curat! Incredibil de curat. Liniştit că este ceva de bine, am mărit ritmul pentru a ajunge pe bulevardul casei mele.

Aici am văzut din prima. Bănci rupte. Parcă din două, în două.

Barbarii oraşului, culmea, locuiesc pe cel mai mare şi circulat bulevard al Băii Mari, rup cu o frenezie greu de înţeles, băncile.

Rupturile sunt de acelaşi fel, semn că ar fi un autor comun. Ce trebuie să ai în cap să rupi bănci? Nimic. Idioţii ăştia ar trebui prinşi şi puşi să lucreze câte o lună la cea mai grea muncă din administrarea oraşului. Cred că i-aş pune să cureţe veceurile publice cu peria şi săpunul, să măture la fiecare oră pe străzile cele mai aglomerate, să sape, să ducă gunoi, să fie puşi în piaţa publică pe câte un scaun pentru ca băimărenii să îi vadă pe aceşti nenorociţi ce strică periodic băncile din partea de sud a oraşului. După două-trei zile, ce este rupt e înlocuit, dar nu asta este soluţia. Nu sunt un fan al camerelor video prin oraş, dar pentru a-i prinde pe idioţii care rup băncile cred că ar trebui puse camere video.

Până acasă am numărat cinci bănci rupte de vandali. În această vară este, cred că, a şasea oară când se întâmplă astfel de vandalizări. Păcat de efortul oraşului pentru a oferi un dram de civilizaţie. Păcat că indivizii nu pot fi prinşi. Operează după un algoritm pe care nu îl desluşesc şi, evident, noaptea. Haideţi să îi prindem pe nenorociţi!