Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Colţu’ meu / Regionalizarea voastră! Ha, ha!
Am crezut că venirea USL la putere va aduce schimbarea în mai bine. Probabil că unele vor fi aşa, dar aşteptarea a fost foarte mare şi îmi face impresia că această guvernare este o pălărie tot mai mare pentru un guvern tot mai mic. Dincolo de obiectivitatea de care trebuie să dea dovadă un ziarist, presa în general, fiecare ar un dor, simte frumos şi iubeşte ceva. Am crezut că problema regionalizării se va discuta corect şi logic. Nu va fi aşa. În şase luni, ăştia vor să împartă ţara în opt părţi, după un desen al câtorva oameni de prin anii ’90. Îmi doresc ca Maramureşul să fie o zonă importantă, nu doresc jugul Clujului, care ne-a jupuit de 15 ani de orice posibilitate de a ne dezvolta. Clujul, în cârdăşie cu Oradea, ne-a sabotat şi ne-a lăsat în fundul gol. De ce am fi de acord cu o capitală regională ce ne-a strâns de gât? Poate ne spun fostul primar şi toţi cei care au condus acest judeţ!
Din păcate, nici acum nu prea vrea nimeni să se lupte pentru acest vis frumos, pentru unul dintre cele mai importante branduri ale României. Chiar dacă pare imposibil, măcar să murim frumos, pe câmpul de bătălie, cu sabia şiroind de sângele politic şi cu mufele adversarilor în câte-o mână. Cu o capitală la Cluj, Baia Mare nu va mai ajunge niciodată acolo unde a fost. Diferenţele între noi se vor adânci, deoarece aşa s-a întâmplat şi până acum. Clujul a atras pe zona metropolitană un miliard de euro, iar Oradea 600 de milioane de euro. Nu e greu de prevăzut ce se va întâmpla dacă această regiune va fi condusă de axa Cluj-Oradea!
De noi, numai de bine, mărunţiş pe care ni l-au aruncat de la masa îmbelşugată. Să nu uităm că oraşul Cluj a fost condus din opoziţie mult timp. Adică nu prea are importanţă cine este la putere, ci doar cine coordonează puterea.
Mai nou, se bagă iar chestia cu minele. Varujan Vosganian se dovedeşte a fi în afară de subiect. Totalmente! Treziţi-vă, fraţilor! Nu e Maramureşul judeţul vostru! E al nostru şi vrem felia noastră! Mâncaţi-vă firimiturile!