Colțu’ meu. Pustiul de la Arte

 Cine s-ar fi gândit că la Muzeul de Artă băimărean vor mai fi probleme ce țin de management. De fapt, la toate muzeele băimărene nu cred că vor mai fi astfel de probleme. Directorii de acum sunt mai apropiați de instituțiile pe care le conduc, iar contextul politic nu mai este atât de apăsător. Și totuși. La Artă, directorul a încălcat aceste linii după  care se conduc ceilalți. Parcă ne-am întors pe vremea lui Ceaușescu. Pe Ștrebeli l-am cunoscut cu mai mulți ani în urmă. Pe vremea când am fost și eu la Ocoliș, la manifestările de acolo. Un alt director de povestit. Acolo tânărul Ștrebeli era un fel de ucenic al maestrului. Stătea oarecum ferit de ceilalți. Cel puțin așa l-am văzut eu. Zâmbăreț și lucrând tot timpul piatră, dacă nu mă înșel.

Dar anii au trecut. Nu am mai fost la Ocoliș, iar tânărul a aterizat prin mai multe locuri. De ceva vreme a ajuns la Artă. Acum lucrurile s-au inversat. Maestrul (așa spune lumea) și tânărul sunt într-un fel de colaborare. În fond  experiența trebuie șoptită la urechi directoriale pentru a ști cum să valsezi prin complicatele coordonate de conducere.

Cei din administrație spun că nu există o colaborare între cei doi. Dar gura lumii spune altceva. Nu asta ar fi problema,ci faptul că toate aceste încrengături între unii și alții parcă nu se mai termină. Nu se mai satură de astfel de situații. Pentru lumea de acum lucrurile ar trebui să  fie simple.  Vine omu” pe funcție. Vine pe merit și deține toate capacitățile intelectuale și profesionale pentru a performa. Fără ajutor din vremurile imemoriale, fără dorințe nejustificate, fără răutate, fără complot, fără supravegherea angajaților pe  calculator. Băi Robert, ai aptitudini de securist! Mai știi ce o fi fost și în vremurile alealalte. Păi se poate,  să vină oamenii la serviciu cu teamă că vor fi văzuți că au fumat o țigară sau că au spus un banc... Îți mai amintești cum ne temeam să  ascultăm Europa Liberă. Acum avem o Europă liberă, dar în unele locuri avem pustiu...