Colţu’ meu / Poveste

Îşi pipăi gâlma de pe ceafă cu mişcări repezi după care oftă şi îşi puse capul pe perină obosit, nervos, stresat de neputinţă. În timpul zile se întâlni cu fata lui şi se salutară aşa cum o făceau de ceva timp. Simţi mâna fetei cum trecea prin părul lui scurt, iar când mâna i se opri pe excrescenţa ce o avea la ceafă, simţi reţinerea fetei şi se simţi şi el prost. Avea chestia asta de ceva timp, de vreo doi ani. Îi apăruse brusc, într-o dimineaţă se trezi cu o biluţă în creştet, una mobilă şi moale la pipăit. Nu spuse la nimeni şi se juca cu ea din când în când. După vreo juma de an îşi dădu seama că biluţa se făcut biloi şi, la o privire mai atentă, se vedea din părul pe care îl purta scurt, scurt.

Primul moment neplăcut a fost la frizer. Nu a spus nimic doamnei care îl preluă, la frizeria din colţul blocului de la stradă. Femeia începu să taie de peste tot, iar când văzu umflătura, strigă scurt de se speriară cei din frizerie.

După acest moment se duse la şef şi îi arătă ce îi crescuse pe ceafă.

Au urmat momente destul de tensionate. Şeful nu ştia ce să facă. Îi era frică de ce s-ar putea găsi acolo. Lungi momentul unei vizite la medic. Dar băiatul nu mai suporta chestia ce o simţea ca o corcoduşă sub părul scurt, dar ceva mai lung, deoarece nu mai mergea atât de des la frizer.

Ajuns la medic, a fost pipăit şi diagnosticat ca fiind ceva minor. Parcă pentru o mai mare siguranţă, a cerut un alt sfat, apoi altul şi tot aşa până avu agenda plină de păreri ce erau diferite, unele chiar de groază. Află că putea avea de la diabet, la colecist şi de la pneumonie la abces temporar.

Ieşind de la ultimul medic, buimac de rezultat, de labirintul prin care se plimba de ceva vreme, se aşeză pe o treaptă şi îşi aprinse o ţigară din care trăgea cu nesaţ. În continuare nu ştia ce să facă, iar în orăşel nu mai erau medici la care să ceară un sfat. Ajunsese să îl cunoască toţi pe la spital. Termină ţigara şi o aruncă lângă treaptă, deşi ura gestul. În timp ce strivea cu vârful pantofului chiştocul, se auzi vocea piţigăiată a asistentului de la spital. La el îl trimisese primul medic, prietenul.

Se duse la el şi mai răbdă o pipăială pe biloiul care îi crescuse în creştet. Trebuie scos, a spus asistentul. Ca anesteziat, se duse după el în cabinet. Se trânti pe masa de operaţii şi, în cinci minute, cu anestezie cu tot, asistentul i-a scos gâlma. Cu mişcări dibace i-a cusut crestătura şi îi despică chestia să vadă. Curse un lichid gălbui, gros, consistent. Se duse acasă uşurat.

Orice asemănare cu realitatea este întâmplătoare.