Colțu' meu. Planuri de viitor

 Mai sunt câteva zile până la sărbătorile de Paști și scena politică românească este tot încrâncenată. Dacă nu se ceartă pentru premier, se acuză că au devenit servitorii celor care conduc sau vor să conducă. Nicicum nu ajung la o înțelegere și împreună să meargă pe drumul corect, politic și economic. Și nu este o problemă a coaliției de acum. De fapt, în orice alianță de la putere s-a întâmplat la  fel. În cei 30 de ani de democrație am văzut tot felul de alianțe, dar aceeași politică. Certuri, acuzații, de parcă atunci când se aliază nu discută și despre astfel de aspecte. Probabil atunci se înțeleg, pentru că sunt presiuni mari din teritoriu. Baronii locali cer să ajungă la putere. După ce conducerea de la București este realizată, baronii, baștanii partidelor, oricare ar fi ele, se așază în funcții și poziții privilegiate. De asemenea, prietenii și rudele acestora sunt puse pe funcții de conducere. Așa se realizează „linia verde” între teritoriu și centru. După ce aceste aranjamente durează mai multe luni, poate chiar și ani, cei din coaliție încep să se certe. Sunt liniștiți, vectorii din teritoriu stau bine mersi, deci trebuie să facă și ei ceva. Că de condus țara... Suntem, cred, singura țară din lume, cu oareșce pretenții, care facem un amărât de drum, chiar și autostradă, de câțiva kilometri, cinci, șapte sau zece în ani de zile. Citesc de multele proiecte propuse, scoase la licitații și mă crucesc. Câștigă unu sau altul și se dau termene de te doare capul. Ani de zile se fac prospecțiuni, foraje, studii și avize, după care urmează ani de zile de execuții, asta dacă nu sunt ceva contestații. Dacă da, ani de zile în care se dezbat aceste contestații. Când în final sunt toate gata, începe lucrul. Dar, surpriză, nu mai au cu cine lucra, cei care câștigaseră au ieșit la pensie. Și așa până când vom ajunge să umblăm cu drone sau cu taxiuri zburătoare. Poate atunci putem liniștiți face și noi niște amărâte de autostrăzi. Care nu ar mai folosi la nimic. Dar să fie!