Colțu' meu. Pas în doi, nu filmul lui Pița, ci al lui Cîțu și Orban

În teoria politică nașterea unui guvern este simplă. Partidele care formează o majoritate se pun la masa discuțiilor, negocierilor și stabilesc totul. De la numele premierului, la cel al miniștrilor, programul de guvernare, prioritățile și cum se va proceda în perioada imediat următoare. Dar teoria este doar pentru proști. În lumea reală, lucrurile sunt mai complicate. Iar la noi, în România, sunt chiar foarte complicate. Nașterea unui nou guvern s-a dovedit a fi o întreprindere mai dificilă decât ne-am închipuit noi,  toți românii și cei care ne urmăresc. E drept că și în alte țări sunt probleme din astea politice. Chiar în țări foarte dezvoltate. Diferența între România și aceste țări e că la ei lucrurile funcționează mult mai bine. Nu au o economie care nu merge, nu au datorii cât carul, au posibilitatea de a rezolva problemele economice, sociale și altele urgente, fără derapaje. Infrastructura de la ei nu se compară cu cea de la noi. Iar diferențele pot merge la nesfârșit.
La noi, în  caz de blocaj, toate o iau la  vale. Nu avem guvern, nu se pot face plăți, nu se poate face rectificare. Mii, zeci de mii de oameni din țara asta nu își vor primi salariile la timp. Dar și zona economică intră în blocaj și cea socială, culturală. Ce mai, fără un guvern stabil e greu să guvernezi o țară ca România. De aceea e de neînțeles de ce se tot faultează cei care discută de noul guvern. Până la urmă, au acceptat că va exista o majoritate PNL-PSD-UDMR. Dar s-au împotmolit la numirea premierului. Florin Cîțu, acest trubadur al politicii românești cu creasta în vânt, a blocat negocierile, deoarece el dorea să fie premier. Ce interes al țării, ce români care nu își iau salariile fiindcă nu se poate face o amărâtă de rectificare bugetară. Nu! El a vrut să fie prim-ministru. Această îndârjire pentru un scaun am văzut-o și la Ludovic Orban, cel pe care Cîțu l-a criticat pentru că a vrut să fie președintele liberalilor cu orice preț. Din cauza celor doi, a ambițiilor personale, România a rămas în urmă cu toate. Vai de capul nostru!