Colțu’ meu /Partidele și alegerile. Misie grea

Partidele politice se pregătesc pentru alegeri, iar în bulibăşeala de acum, cu societatea civilă care cere reformă,  numai de bine nu poate fi. Am asistat, am participat la multe alegeri, practic din 1997 încoace nu am mai ratat vreuna, şi pot spune că acum, nu că ar fi prima dată, văd că politicienii sunt nesiguri. Poate și pentru că asaltul DNA, DIICOT este susţinut, poate și pentru că s-au în­mul­țit cazurile de  drogați și violatori, poate și pentru că mulți din actorii mafioți sunt politicieni. În conclu­zie, ce să facă, cum să îi îm­pace pe cei din popor, cei mulţi, dar cei care votează.
Chestiile cu plase la momentul votului s-au cam „fumat”  așa că trebuie inventat ceva care să calmeze poporul votant. Primii care au îndrăznit în actuala putere au fost liberalii cu teoriile lor. De toate pentru toţi. Dacă ar fi să se respecte, probabil ar fi nevoie de o reformă masivă în partid. Dar luptele interne există, au existat și vor exista.  De aceea am dubii că vom avea o liniște liberală peste alegeri. Dar şi pesediștii au venit cu criteriile lor. În mare, cam aceleași cu ale liberalilor, de zici că s-au inspirat unii de la alții. Evident că trandafirii nu puteau inventa roata pătrată, dar şi pesediștii se află în aceeaşi dilemă. Îi radem pe toţi sau e doar un exercițiu de imagine. Și aici
s-au găsit corupți și așa mai departe. Au fost rapid rași, dar poporul nu uită. Culmea e că, la fiecare alegeri, se spune de toate: vrem să avem oameni curați, nepătați, necorupți, etc. Și uite apare câte un Buzat sau mai cine știe cum. Una peste alta, este greu şi pentru partidele astea să scoată politicieni curaţi, nepătaţi, necomunişti, nesecurişti, incoruptibili, fără dosare şi plagiate, să fie şi tineri, dar şi maturi, frumoşi, eleganţi, citiţi… Ei, ar fi prea de tot!
Îmi şi imaginez un Parlament în care aleşii scot pe bandă rulantă legi pentru popor, îmbrăcaţi elegant, cu ştiinţa cuvântului şi arta conversației, primari care trăiesc din salariu şi vorbesc frumos, consilieri ce vor ce e mai bine pentru comunitatea care i-a ales. Iar toţi aleşii să aibă un apartament şi o ma­şină, să umble la piaţă, să mear­gă la mare în vilele sindicatului. Aud cum se strigă: comunistule!
Ce plictiseală!