Colţu meu. Pandemia și clanța electorală

Mai sunt câteva zile până la deschiderea urnelor de vot. Maramu­reșenii, băimărenii sunt chemați să își voteze candidații preferați la primării și consiliile locale, la consiliul județean. Dacă privim în urmă, a fost o campanie electorală cuminte, fără excese, fără tipărituri în exces. Poate în mediul online s-a depășit suportabilitatea. Unii candidați au apărut la nesfârșit pe siteurile vizitate. Că a fost un site de sport sau de știri, figura neapărat zâmbitoare a unuia care vrea în consiliul local te urmă­rește. A devenit obositor, enervant. Pe ăsta cu siguranță nu îl votez, implicit lista partidului din care face parte. Aici se vede cine are cât de cât experiență electorală și cine nu. Faptul că apari non stop pe orice site intri nu înseamnă că devii mai cunoscut, că ai o notorietate pe care, de fapt, nu o ai. Riști să enervezi votantul. Pe unii, probabil, nu îi deranjează, dar pe mulți, da.
Partea bună a situației de acum e că s-a făcut mult mai puțină risipă, bani mai puțin cheltuiți, mai puțin gunoi. În orașe, în comune s-au pus afișe și bannere în locurile destinate afișa­jului electoral și cam atât. În Baia Mare, dacă mergi la panourile de afișaj, puse în diverse locuri din oraș, aceleași ca de fiecare dată când sunt alegeri, poți vedea candidați ai partidelor sau candidați independenți. Parcă nu s-a mai folosit metoda consacrată de a lipi candidatul unui partid peste altul de la alt partid. Ceea ce spune multe. Nu neapărat că, brusc, politicienii au devenit mai raționali, mai corecți. Nu! Sunt mai atenți la banii folosiți, mai economi. Drept urmare, mulți copaci au scăpat de drujba electorală.
Sunt și lipsuri. De exemplu, s-a păstrat moda pungilor cu tipărituri electorale puse de cei care distribuie, pe clanța de la ușa de intrare. Te trezești că sună interfonul, întrebi cine e, invariabil îți spune: poșta, deși poștașul venise cu o juma de oră înainte. În fine, când ieși din casă, îți pică de pe clanță o pungă cu mai multe broșuri, fluturași și alte lucruri de „nu mă uita”. Metoda e una nasoală, se încalcă spațiul personal și devine supărător. Gestul reflex e să iei punga și să o arunci la gunoi, trim­țând dulci mesaje. Și totul fără conotații politice. Dar…