Colţu meu. Pandemia electorală

Mai sunt câteva luni până la alegerile locale, teoretic. Iar partidele au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru campania electorală. Cea oficială. Neoficial, ea a început demult, cu activităţi şi acţiuni menite a-i sensibiliza pe cei ce se vor prezenta la vot.
Pentru cei din presă va fi o perioadă grea. Înarmaţi cu măştile pandemiei noastre, cu mic, cu mare ziariştii vor fi invitaţi la fel şi fel de manifestări, uneori „linguşiţi”, „ademeniţi” cu ieşiri cine ştie pe unde. S-a cam terminat cu locuri „exotice” unde se desfăşurau ba seminarii, ba lansări de candidaţi, ori concursuri sau cine ştie ce minune de inaugurare. Surâzători, politicienii îi vor privi pe ziarişti de după măşti, cu simpatie. Până mai ieri îi înjurau prin crâşme ori la întâlnirile de taină din sediile de partid, dar pandemia, probabil, a uniformizat aceste atitudini. După atâtea luni de pauză, după lupta neobosită cu virusul ucigaş, s-a dovedit că presa este necesară, că ziariştii sunt şi ei oameni cu plusuri şi minusuri, dar fără excepţie prezenţi în linia întâi a evenimentelor de orice fel.
Probabil în această campanie electorală se va vorbi de maturitate şi politicienii vor încerca să nu mai repete greşelile campaniilor trecute. Probabil! Ziariştii ar vrea să creadă că după atâta durere, după atâta neputinţă în lupta cu răul necunoscut ce nu este înfrânt definitiv şi irevocabil, nu se vor repeta greşelile trecutului, presa nu va mai fi un „apendice” la remorca plină de iluzorii realizări.
Îmi amintesc de anii care au trecut cu campanii electorale în care mulţi politicieni au avut un discurs idiot, o înşiruire de „fapte de arme” doar de ei ştiute şi remarcate.
Aş vrea să văd un lider politician, un şef de instituţie ajuns pe criterii politice în funcţie cum recunoaşte: Da, am greşit! Nu am făcut aia şi aia. Am promis, dar nu am putut din cauze obiective, dar şi subiective. Nu m-am bătut pentru oameni şi am ajuns unde suntem. Poate nu vor mai fi importante disputele de partid pentru funcţii şi privilegii. Poate şi rudele, prietenii vor merge la concursuri pe bune.
O astfel de situaţie, atipică pentru politică, ar fi mai de dorit după o pandemie ce încă mai bântuie prin lumea asta sătulă de ce a fost. Astenia de primăvară nu era o boală. Ea se trata cu realism, pragmatism şi sinceritate. Pandemia electorală, în schimb, nu are leac, nu există vaccin. Eventual se va obţine un mandat amărât doar pentru că oamenilor le va fi lehamite să vină la vot, poate şi frică să nu ia un virus ucigaş ce nu are graniţe, culoare, ideologie. Atacă pe toţi.
Ar fi o victorie fără glorie.