Colţu meu. Pandemia artistică și pandemia reală

Pandemia asta fără sfârșit a introdus noi obiceiuri și obiș­nuin­țe în viața noastă, a majorității, cred. Dacă merg cu mașina, în portiera din dreapta am o sti­cluță cu dezinfectant și un pache­țel de șervețele umede antibacteriene. În dreapta la fel. În portierele din spate se găsesc șervețele umede. Acasă este plin de astfel de produse. În bibliotecă sunt câteva sticluțe de dezinfectant, în camera mică alte sticluțe. Bașca două sticle de spirt medicinal. Nu mai spun că fiecare produs pentru cură­țenie cumpărat este studiat atent la cumpărare și este ales cel care are cele mai multe efecte anti… de tot felul. Mai avem cutiile cu măști sanitare, două aflate în camere diferite. Alt articol pentru aceste vremuri, mănușile de unică folosință, fie din latex, fie din… nu mai știu cum îi spune materialului. Poate părea un pic cam exagerat, dar avem nevoie pentru toți din familie. În buzunarele hainelor sunt, de asemenea, astfel de obiecte, sau în gențile cu care ieșim afară. Dacă înainte eram atenți la parfumul sau săpunul, șamponul pe care le foloseam, acum atenția este acordată măș­tilor și mănușilor și soluțiilor pentru dezinfectarea mâinilor.
Pleci afară, după ce te-ai îmbră­cat, te privești în oglindă și îți aranjezi cu un gest scurt masca, uneori mai alunecă de pe nas. Practic se văd doar ochii. Avantajul e că poți umbla și nebăr­bierit. Oricum nu se vede.
Nu știu cât va mai ține nebunia asta, dar cu siguranță o vreme și după terminarea pandemiei se va mai purta masca.

Culmea e că în această perioadă am văzut două seriale foarte interesante care au ca subiect epidemii, pandemii. „Zidul” și „Spre lac”, primul este spaniol, al doilea e rusesc. Se potrivesc de minune situației de acum. Ciudat cum au fost făcute cu un astfel de subiect înainte de a începe adevărata pandemie, cea de acum.