• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 19 Martie 2025

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 17 Martie , 2025

Colțu̕ meu / Orașul Toxic, film și realitate

Zilele astea, am stat și am așteptat deznodământul de la CCR. Candidează sau nu candidează individul cu cipuri prin apă și sticle. Până la urmă, a fost nu. Probabil, o samă de oameni au fost distruși.  Alții, mai mulți, nu. Dar, zilele de așteptare au fost lungi și, pentru a  compensa neliniștile respective, am mai urmărit file pe platformele TV. La un moment dat, am ajuns la un serial englezesc cu un titlu interesant. Orașul toxic. Am început vizionarea și am rămas mască. Într-un oraș din Anglia, au loc întâmplări ciudate. Mai multe mămici au dat naștere unor copii cu malformații la mâini și la picioare. Unii prunci au murit imediat după naștere.

Un subiect greu de vizionat. Dar am continuat, deoarece, în urma unor investigații, s-a descoperit că zona a fost foarte poluată. Un fel de combinat care a lucrat acolo a produs mult praf toxic în care se găsea în special cadmiu, dar și plumb și alte metale grele, otrăvuri pentru oameni. Am rămas șocat de asemănările cu Baia Mare. Acolo praful toxic s-a depus pe o distanță de kilometri, iar femeile l-au înghițit și așa au apărut zeci de cazuri de malformații sau decese la copii.

La noi, praful și gazele au dus la boli fel și fel. Să nu uităm de iazul Meda, unde multe femei însărcinate făceau plajă și care au avut probleme mari, de la avorturi la boli. Doctorul Grădinaru a fost cel care a spus despre aceste cazuri.

În film, autoritățile, cei responsabili, au ascuns problema față de oameni, de cei care întrebau. Iar șefii au prosperat.

La noi nu s-a spus nimic, iar măsurătorile de la APM au fost ținute la sertar.

În film, oamenii s-au adunat într-o organizație și a început un proces în care cereau daune și identificarea vinovaților. Procesul a durat vreo 13 ani și s-a terminat cu câștigarea lui. Au fost acordate zeci de milioane de lire sterline daune. A fost singurul proces, în întreaga lume, în care s-a ajuns la această sentință. Filmul a fost făcut după un caz real.

La noi, după cum se știe, totul e la fel. În sensul că avem vreo 14 iazuri neecologizate în jurul Băii Mari. Când bate vântul, praful se ridică și se depune peste tot. Cei responsabili afirmă că aici nu mai e poluare. Realitatea e alta și ... rămânem un Oraș Toxic.      

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.